Tehnicile şi cărţile motivaţionale au adesea efecte opuse celor scontate
La noi, cărţile şi tehnicile de dezvoltare personală se bucură de succes
Cercetătorii susţin că afirmaţia de tipul eu sunt bine nu ajută, determinând mai degrabă refulări, decât creşterea respectului de sine
Tehnicile motivaţionale bazate pe repetarea unor afirmaţii pozitive despre sine pot avea chiar efecte contrare atunci când persoanele respective au o imagine de sine deficitară, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii canadieni şi preluat de BBC News. Psihologii de la universităţile Waterloo şi New Brunswick, care au realizat cercetarea, au descoperit că cei care nu au o părere tocmai bună despre propria persoană se simt mai rău după ce repetă afirmaţiile pozitive folosite în tehnicile de motivare, acestea funcţionând mai degrabă în cazul celor care au o imagine de sine puternică.
„Este firesc să fie mai uşor să spui «eu sunt bine» şi să crezi afirmaţiile de acceptare de sine dacă lucrurile din viaţa reală confirmă această realitate. Dacă, însă, relaţiile cu părinţii sunt tensionate, persoana are puţini prieteni, nu are un loc de muncă sau nu se simte confortabil cu aspectul fizic, aceste afirmaţii nu ajută, determinând mai degrabă refulări, decât creşterea respectului de sine”, afirmă psihologul Simon Delsthorpe, purtător de cuvânt la Societatea Britanică de Psihologie.
Rezultatele prezentului studiu se aseamănă cu teoria unui psiholog britanic, care a arătat că imaginea de sine se construieşte, adesea, din dovezi reale din propria viaţă şi mai puţin din tehnici de autosugestie. Aşadar, repetarea unor afirmaţii pozitive despre sine îi ajută pe cei care au mare încredere în propria persoană, dar are efect de bumerang asupra celorlalţi, pentru că le provoacă disonanţă cognitivă. Psihologii definesc acest termen printr-un disconfort psihologic produs de existenţa a cel puţin două elemente cognitive (informaţii, comportamente, opinii, senzaţii), care se neagă reciproc.
Lecturile motivaţionale, cărţi de top în România
În ceea ce le priveşte pe persoanele cu o imagine de sine precară, cercetătorii spun că, în cazul lor, este mai bine să li se permită să aibă gânduri negative despre propria persoană, decât să se concentreze doar pe afirmaţii pozitive.
Cum stă situaţia însă în România. Populaţia este foarte receptivă la acest gen de cursuri de dezvoltare personală sau de tehnici motivaţionale, iar numărul celor care se înscriu la astfel de cursuri creşte semnificativ. „În ultimii zece ani, în România s-a dezvoltat un interes nesperat de mare pentru psihoterapie, în ceea ce priveşte autocunoaşterea”, afirmă psihologul Virgiliu Rîcu, membru al Asociaţiei Române de Psihoterapie Psihanalitică. Şi la capitolul lectură, românii par a fi preocupaţi de subiect şi asta se observă în cifra de vânzări înregistrate de edituri. „Acest gen de cărţi se vând mai bine decât cele de belestristică, de exemplu. Cel mai bine vândut titlu este «Cartea gesturilor», a lui Peter Collet, dar foarte bine cotată a fost şi «De ce mint copiii», de Paul Ekman”, declară Roxana Boboc, de la Editura Trei. Pe următorul loc s-a situat „Bărbatul de azi explicat femeilor”, a lui Gerard Leleu şi, ultima noutate în domeniu, „Semnele trupului. Cum să afli de ce suferi fără să mergi la medic”, semnata de Joan Liebemann-Smith şi Jaqueline Nardi Egan.
Ce cărţi se vând cel mai bine în România
Top Editura Titlu
1. Trei Cartea gesturilor europene
2. Trei Semnele trupului. Cum să afli de ce suferi fără să mergi la medic
3. Coreus Publishing Ţinuta pentru succes
4. Trei Cartea gesturilor erotice
5. House of Guides Tot ce vreţi să ştiţi despre femei, dar n-aţi îndrăznit să întrebaţi
Sursa: Diverta
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine













6 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Tehnicile motivaţionale bazate pe repetarea unor afirmaţii pozitive despre sine pot avea chiar efecte contrare atunci când persoanele respective au o imagine de sine deficitară, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii canadieni şi preluat de BBC News.
cum sa faci bani multi repede, usor si legal cea mai noua metoda de a face bani pentru romani! bani rapid si sigur pe internet. testat! eu am facut 3000.00 de lei in 3 saptamani!!! e randul tau!!!!!! functioneaza!!!! singurul care functioneaza cu adevarat!!! nu risti nu cistigi. nu este nici o gluma,crede-ma! depinde numai de tine daca vrei sa citesti pagina asta sau nu, eu nu pot spune decat ca 10 min. de citit iti pot schimba viata (si portofelul!), depinde numai de tine "poti face bani usor si repede" crede-ma: am incercat toate metodele posibile (si legale).aceasta este cea mai usoara si mai rapida cale. poti sa faci o gramada de bani, repede si legal. merge! e testat! tot ce trebuie sa faci deocamdata este sa citesti cu atentie si pana la final textul. eram sceptic, totusi... in urma cu ceva vreme navigam aiurea pe internet (probabil la fel cum faci si tu acum) cand am descoperit un articol asemanator cu acesta in care se spunea ca pot sa castig milioane in doar cateva saptamani cu o investitie de numai 6 lei. imediat m-am gandit "chestia asta trebuie sa fie vreo escrocherie". dar, curios fiind, am continuat sa citesc. articolul spunea ca trebuie sa trimiti cate 1.00 leu la fiecare din cele 6 adrese mentionate in articol . apoi sa iti treci numele si adresa la sfarsitul listei in pozitia a 6-a si sa publici articolul la minim 200 de forum-uri/adrese cu anunturi pe internet sau prin mail la cat mai multe adrese. pur si simplu! dupa ce am analizat chestiunea si dupa ce am discutat cu cativa prieteni m-am hotarat sa incerc. la urma urmei ce aveam de pierdut in afara de 6.00 lei si 6 timbre? cum este si normal, la inceput eram sceptic si chiar ingrijorat in privinta aspectului legal. asa ca m-am interesat la pttr si mi-au confirmat ca intr-adevar e legal! deci am facut infima investitie de 6.00 lei. surpriza!...ghiciti ce s-a petrecut !!! .. intr-un interval de 7 zile am inceput sa primesc bani in cutia postala. eram uluit! m-am gandit ca probabil se va opri curand, dar banii au continuat sa vina! in prima saptamana am primit 37.00 de lei .la sfarsitul celei de-a doua aveam 109.00 lei . in a treia saptamana stransesem 2547.00 lei ! si banii continua sa vina cu repeziciune. in mod cert a meritat sa cheltui cei 6.00 lei si cele 6 timbre (am cheltuit mult mai mult jucand la loto si la bingo!). sa va spun cum functioneaza si mai ales de ce functioneaza. in primul rand va sfatuiesc sa salvati pe hard sau sa printati articolul ca sa il aveti la indemana. cum? pasul 1: iei 6 coli de hartie si scrii pe fiecare din ele : "m-am adaugat la lista ta", astfel incat cel ce primeste plicul sa te adauge la listele pe care urmeaza sa le posteze si asa adresa ta va aparea pe alte sute si sute multiplicate de forumuri, apoi impaturesti fiecare coala (cat sa intre in plic). acum iei 6 bancnote de 1.00 leu si pui cate una in fiecare din cele 6 coli (ca sa nu se vada prin plic si sa nu se fure), apoi pui fiecare coala in cate un plic si inchizi plicurile. ar trebui sa ai acum 6 plicuri sigilate, cu numele si adresa ta pe ele (la expeditor, pentru a ajunge in continuare pe forumuri!), fiecare dintre ele continand o coala de hartie si o bancnota de 1.00 leu. acum trimiti plicurile la urmatoarele adrese: 1) dancu ioan jr –str g cosbuc, nr 44, tapu, jud sibiu cod : 557147 2) iordachioaia marian, str splaiul independentei, nr 290, p21, ap 314, sector 6 bucuresti 3) op 1 cp 4 ->urziceni; jud. ialomita; cod:925300 4) belba andreea laura str.albastrelelor nr.3 cod : 300320 timisoara jud. timis 5) baiasu marian danut strada aleea mioritei, nr. 2, bl. n5, sc. a, ap. 19, cod postal 240226 ramnicu valcea, jud valcea...6) barbucenescu alexandru marian strada aleea gladiolelor, nr. 2, bl. c19, ap. 14 sc. a, cod postal 240086, ramnicu valcea, jud. valcea.. pasul 2: acum tai din lista pe numarul 1 si muti celelalte adrese cu o pozitie mai sus (6 devine 5, 5 devine 4,etc...). astfel numarul 6 devine liber : completezi cu numele si adresa ta aceasta pozitie.trebuie foarte clar sa intelegi ca daca te vei pune in alta pozitie decit cea de-a 6-a, vei primi cu mult mai putini bani, pentru ca factorul de multiplicare se diminueaza. pentru a intari increderea in joc, trebuie sa nu trisezi si sa trimiti plicurile, deoarece altminteri, te excluzi singur din circuit semanind neincrederea. pasul 3: schimba ce doresti dar, pe cat se poate, incearca sa mentii articolul cat mai aproape de original. acum publica anuntul la cit mai multe forum-uri/newsgroup-uri (sunt o groaza). 200 este atat cat iti trebuie dar cu cat publici in mai multe locuri cu atat mai multi bani vei castiga! nu e nevoie sa scrii din nou tot acest articol; poti sa selectezi textul cu cursorul mouse-ului si sa il copiezi in memoria calculatorului('copy' din meniul 'edit'); deschizi un fisier gol cu 'notepad'('file'...'new') si inserezi textul ca sa iti adaugi numele in pozitia a 6-a ('edit'... paste'); salvezi fisierul cu extensia .txt. acum cauti pe internet newsgroup-uri (forum-uri on-line, message board-uri, site-uri de chat, de discutii) romanesti bineinteles, sau la diverse adrese e-mail pe care le cunosti si publici articolul. va sugerez sa treceti ca subiect un titlu cat mai atractiv pentru ca acesta il vor vedea cei ce viziteaza aceste site-uri gata! felicitari... nu ar trebui sa iti ia mai mult de 30 de secunde pentru fiecare newsgroup! tine minte : mai multe newsgroup-uri inseamna mai multi bani! tot ce trebuie este un minim de 200! calcule...vei incepe sa primesti bani in cutia postala in cateva zile! daca vrei poti sa iti inchiriezi o casuta postala din cauza numarului mare de scrisori pe care le vei primi. de ce? din cele minim 200 de publicari pe care le-am facut sa spunem ca primesc 5 raspunsuri (un exemplu foarte-foarte mic). deci am castigat 5.00 lei cu numele meu pe pozitia a 6- a. acum fiecare din cele 5 persoane care tocmai mi-au trimis cate o scrisoare, publica la randul lor minimul de 200 de articole cu numele meu pe pozitia a 5-a si primesc si ei cate 5 lei.eu primesc astfel 5*5*5 lei = 25.00 de lei. continuand exemplul cu acest numar mic (5) de persoane care raspund la articol, castig 125.00 de lei(vechi) cu numele meu pe pozitia a 4-a, 625.00 de lei cu numele meu pe pozitia a 3-a, 3125.00 de lei pe pozitia a 2-a si ... da! 15625.00 de lei cu numele meu pe pozitia intai. uimitor! daca fiecare participant publica articolul de minim 200 de ori! si totul cu o investitie initiala de 6.00 lei si 6 timbre. cand numele tau nu se mai afla in lista poti sa repeti procedura : iei ultima varianta a articolului si trimiti cate 1 leu la adresele care se afla in lista, punandu-ti numele pe pozitia a 6-a acum publici articolul din nou de minim 200 de ori. va dati seama ca in fiecare zi mii de oameni intra pe internet si citesc aceste articole asa cum citesti tu acum !! asa ca iti poti permite 6.00 lei sa vezi daca merge cu adevarat? cred ca da... unii au spus "dar daca lumea se satura si nu mai trimite nimeni nici un ban?" ce sanse sunt sa se intample asta cand zilnic se alatura 20- 50.000 de useri noi la internet dintre care foarte multi citesc astfel de anunturi si sunt dispusi sa incerce ? jucati cinstit si corect si adresa ta va ajunge pe mii de forumuri, astefel vei primi mii de plicuri. in fiecare zi intra sute sau mii de oameni pe forum! veti avea numai de castigat!!! jocul se bazeaza pe o binecunoascuta lege din economie si anume legea multiplicarii pe care cred ca poti sa o intelegi. cred ca marile magazine se imbogatesc pt ca tu ai cumparat o sticla de vin. nu... se cumpara industrial .. deci daca joci corect si trimiti plicuri adresa ta va parea pe mult mai multe site-ri si vrei primi cu muuult mai multi bani! bafta! !!!!!!!! p.s. foarte important: o sa inalnesti oameni care nu sunt de acord cu asta si care nu au curaj sa incerce sa se imbogateasca inteligent. acestia se multumesc doar sa injure (mai mult nu pot). trebuie doar sa-i ignori asa cum fac eu, joaca si o sa vezi cum plicurile incep sa soseasca. daca ai incredere si perseverezi o sa-mi multumesti cat pentru cei care nu joaca... va raciti gura degeaba, eu primesc zeci de plicuri cu bani si o sa continui sa joc... bafta!!!
***.curteaveche.ro plina de literaturta emotionala
care ajunge la astfel de "ajutoare" psihologice...e deja varza.
politisti corupti, documentare foto-video:
***.politiatm. wordpress.com
Intrebarea este chiar esti bine? Oare cati romani sunt bine? Literatura motivationala (self-help) chiar te ajuta mult din punct de vedere profesional. O carte iti poate schimba perspectiva si iti poate raspunde la unlele intrebari.
Cu stima si respect,
Psih. Adrian Popescu
www.adrianpopescu.eu