Terra are drept "companion" un mic asteroid care o precede pe orbită
Terra are drept "companion" un mic asteroid care o precede pe orbită
Un mic asteroid cu un diametru de 300 de metri însoţeşte Terra
în jurul Soarelui, precedând-o pe orbită. Această descoperire a
primului asteroid "troian" al Terrei a fost publicată, joi, în
revista ştiinţifică britanică Nature, informează AFP.
După Jupiter, Marte şi Neptun, Terra devine astfel cea de-a patra
planetă din sistemul nostru solar care are drept companion cel
puţin un asteroid "troian".
Acest termen desemnează asteroizii poziţionaţi pe orbita unei
planete într-unul dintre punctele de echilibru stabile, denumite
puncte Lagrange. Ei însoţesc planeta în rotaţia ei în jurul
Soarelui, precedând-o sau urmând-o, dintr-un unghi bine
definit.
"Deoarece ei preced sau urmează în mod constant aceeaşi orbită ca
şi planeta, nu vor intra niciodată în coliziune cu ea", se afirmă
într-un comunicat NASA.
Asteroidul 2010 TK7, care se află la o distanţă de circa 80 de
milioane de kilometri de Terra, a fost descoperit pe orbita
terestră graţie telescopului WISE (Wide-Field Infrared Survey
Explorer) al NASA.
De-a lungul următorilor 100 de ani, el nu se va apropia la mai
puţin de 24 de milioane de kilometri de Terra, a precizat
NASA.
Orbita lui "este stabilă pentru cel puţin 10.000 de ani", afirmă
Martin Connors de la Universitatea Athabasca din Canada şi ceilalţi
astronomi care au confirmat descoperirea cu telescopul terestru
Canada-France-Hawai.
Savanţii considerau că Terra ar trebui să aibă asteroizi troieni,
însă vederea lor s-a dovedit extrem de dificilă, pentru că ei sunt
în general "înecaţi" în lumina Soarelui.
Detectarea asteroidului 2010 TK7 a fost uşurată de faptul că acesta
are "o orbită neobişnuită care îl îndepărtează mai mult de Soare
decât în cazul majorităţii troienilor", a explicat Connors.
Companionul Terrei urmează într-adevăr o traiectorie complexă,
trecând atât pe deasupra, cât şi pe sub planul orbitei terestre, în
jurul punctului Lagrange.
Florin Badescu, florin.badescu@mediafax.ro
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine














6 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Echilibrul miscarii de revolutie a Pamantului pe orbita circumsolara este data de masa si viteza Pamantului. Un obiect cu masa diferita (foarte diferita) de masa Pamantului nu poate circula "in tandem" cu Pamantul, adica cu viteza comparabila, pe aceeasi orbita de revolutie. E simplu si banal! Ori s-au tampit toti savantii ori ati tradus aiurea!
"un mic asteroid de 300 de metri"
cand a fost unul de 40 de metri care a trecut aproape de Terra ati scris ca e unul gigantic
Jurnalistii lu'peste ce sunteti!Gandule,nu mai esti ceea ce ai fost
P.S.-Scrieti-va propriile stiri si nu mai traduceti de pe alte site-uri englezesti,sau daca tot vreti sa traduceti angajati pe cineva capabil s-o faca!
Lasati prostiile:
http://pinkberrytube.com/videos/romania-gina-pistol-shooting-romanian-starlet-girl-sexy/
@1 Sandokan
Nu chiar. In zonele Lagrange (banuiesc ca in aceasta situatie este vorba de L4) asteroidul este atras in egala masura atat de Soare cat si de Pamant ceea ce ii confera o pozitie de cvasiechilibru.
Asta-i ,cadoul,, nostru,al pamantenilor,pe care-l vom primi in anul 2012,de Mos Craciun,aruncat de un serviciu de curierat rapid in oceanul Pacific,ambalat in hartie stralucitoare,legat cu fundita rosie si cu un biletel atasat,pe care va scrie-,,nu va vom uita niciodata,,........dar nu va purta nici o semnatura.!
nu se va intampla maine nimic