Top 5 destinaţii de concediu unde să mergi în septembrie
Praga: 476 euro/persoană (cazare la 2 stele şi transport cu avion)
Reducerile de preţuri, mai puţini turişti şi vremea bună, sunt trei motive pentru care poţi alege una dintre variantele propuse de Gândul
O primă opţiune ar putea fi capitala Cehiei. Aşadar, Praga: 476 euro/persoană (cazare la 2 stele şi transport cu avion). În această perioadă, se găsesc oferte la cazare şi transport. Cazarea: şapte nopţi la un hotel de două stele, cu mic dejun, costă pentru două persoane 542 de euro, cu 13% mai ieftin decât în sezon. La trei stele, preţul este ceva mai mare: 618 euro, dar atât costa în plin sezon cazarea la un hotel de două stele. Cei cu dare de mână pot plăti 11.980 de euro la un hotel de cinci stele. În total, cel mai mic preţ ajunge la 476 de euro/persoană, în condiţiile în care ofertele agenţiilor de turism sunt de 450 de euro/persoană, doar pentru patru nopţi de cazare.
Pentru că nu sunt zboruri low-cost spre acest oraş, biletul de avion prin Czech Airlines costă ceva mai mult, însă dacă sunteţi atenţi la promoţiile companiei, un bilet dus-întors cu tot cu taxe costă pentru perioada 16 – 23 septembrie 205 euro, cu 50% mai ieftin decât în săptămâna 9 – 16 septembrie.
2. Dubrovnik: 445 euro/persoană (cazare în apartament şi transport cu avion). De ce să mergi în septembrie? Pentru că temperaturile nu mai sunt la fel de mari precum în timpul sezonului, preţurile sunt mai mici cu până la 50%, dar şi pentru că numărul turiştilor se reduce. Partea bună în Dubrovnik este că se găsesc numeroase apartamente de închiriat, utilate şi echipate, la preţuri de 35 de euro/persoană pe noapte, faţă de 55 de euro în plin sezon. Astfel, cazarea pentru două persoane într-un apartament ajunge la 490 de euro. Dacă mergeţi în grup, spre exemplu şase persoane, pentru perioada 14-21 septembrie găsiţi apartament la preţul de 700 de euro pentru întreg grupul, cu aproape 40% mai ieftin decât în sezon. La un hotel de cinci stele, preţul pentru o cameră dublă cu mic dejun este de 728 de euro/2 persoane, de la 1.400 cât era în sezon.
În ceea ce priveşte transportul cu avionul, biletul pentru două persoane costă 392 de euro cu tot cu taxe prin Tarom. O altă varianată este transportul cu maşina personală.
3. Veneţia: 421 euro/persoană (cazare la două stele şi transport cu avion). Primăvara şi toamna sunt cele mai bune momente de vizitat acest oraş, şi asta pentru că mirosul nu este la fel de puternic precum vara. Chiar dacă nu este un oraş ieftin, majoritatea hotelurilor au oferte speciale pentru luna septembrie: stai trei nopţi şi plăteşti doar două. Astfel, pentru un sejur în perioada 20 -27 septembrie, preţul pentru o cameră dublă este de 642 de euro la un hotel de două stele, iar la unul de trei stele, tariful este de 688. Dacă vreţi să plătiţi mai puţin, trebuie să renunţaţi la zilele de weekend, pentru care hotelierii percep taxă suplimentară.
Pentru această perioadă, cel mai ieftin transport cu avionul îl găsiţi la companiile low-cost, şi poate ajunge la maximum 200 de euro cu tot cu taxe pentru două persoane.
4. Paris: 320 euro/persoană (cazare la două stele şi transport cu avion). Se spune că cea mai bună perioadă de a vizita „Oraşul luminilor” este toamna, drept care, nu puţini vor fi turiştii prezenţi pe străzile Parisului.
Unii hotelieri s-au gândit să ofere preţuri speciale la cazare, astfel că stai şapte nopţi şi plăteşti şase: 439 de euro pentru o cameră dublă cu mic dejun la un hotel de două stele, în loc de 502 euro. Cazarea la un hotel de trei stele, fără oferte speciale şi fără mic dejun costă 734 de euro. Transportul cu avionul costă 210 euro pentru două persoane cu tot cu taxe în cazul companiilor low-cost şi 500 de euro, în cazul companiilor de linie.
5. Creta: 309 euro/persoană (cazare la trei stele şi transport cu avion). Pentru un sejur de şapte nopţi cazare la un hotel de trei stele, cu demipensiune şi transport cu avionul, dar cu plecare din Cluj-Napoca, preţul este de 309 euro/persoană, faţă de cel iniţial de 399. Se mai plătesc în plus taxele de aeroport de 85 de euro. Tot o reducere de preţ, de la 549 de euro, la 319 euro, este pentru un sejur de opt zile tot la un hotel de trei stele şi transport cu avionul.
320 de euro - costă un sejur la Paris, cu cazare la două stele
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine














8 Comentarii [+] Adauga un comentariu
O primă opţiune ar putea fi capitala Cehiei. Aşadar, Praga: 476 euro/persoană (cazare la 2 stele şi transport cu avion). În această perioadă, se găsesc oferte la cazare şi transport.
vorbiti prostii. 11.000 de euro in praga?! am stat la corinthia cu 500 de euro 6 nopti si e unul din alea scumpe
nici sa vrei nu poti gasi un hotel de 2 stele atat de scump in praga ... de unde ati luat preturile astea? intrati si voi pe venere sau booking si veti gasi hotel de 4-5 stele la pretul pe care il afisati voi pentru 2 stele. hotelurile de 3 stele din praga incep de la 35 de euro pe noapte camera dubla cu mic dejun. la 40 de euro gasesti 3 stele in zona centrala (1-2 km de centrul vechi). 4 stele se gasesc si sub 50 de euro/noapte. trebuie doar sa dai un search pe net, atata tot.
pe cind reduceri la hotelurile din sibiu
das mai vizitatiu si romania. ca noi romanii mergem peste tot da daca ne intrebi daca am vizitat cutare loc, demn de apreciat si de vazut, belim ochii mari.
am venit din concediu de trei zile si de atunci am o stare de euforie. am fost intr-un complex minunat in sfantul gheorghe, unde am avut cu familia cateva zile de vis. chiar poti gasi locuri la inaltime in romania. si ar trebui sa constientizam asta. am aflat de complex prin captaingo punct com. e un fel de site prin care iti faci rezervari la hotel, fara sa te coste nimic. rezervarea este confirmata foarte repede. sunt multe hoteluri la ei pe pagina, peste 600 in toata tara. din ce-am vazut ei pun mare pret pe calitate. in plus, la unele hoteluri prin cei de la captaingo obtii tarife mai mici decat la receptie. chiar o sa tin cont de recomadarile lor.
vacanta la odesa - 199 euro (cazare la 4*, mic dejun bufet, autocar)
poze de vacanta din toata lumea, intra sa vezi locurile pe care trebuie sa le vizitezi / worldwidetourist.net
@duracell
Poti sa imi spui te rog mai multe?As vrea sa merg undeva o saptamana pentru odihna si crede-ma nu gasesc nimic sa ma incante si sa imi si permit sau macar sa stiu ca nu arunc banii! De ex cazarea cum e, masa, imprejurimile, cum te-ai relaxat de esti inca euforic/euforica?
Multumesc mult!