Turismul românesc nu stă după frunza lui Udrea. Patronatele fac promovare pe cont propriu
Prin programul "Înscrieri timpurii", turiştii obţin reduceri de până la 30% n Foto: Publimedia/Silviu Matei
Trei organizaţii care reprezintă agenţiile de turism şi
hotelurile din România vor semna miercuri un protocol de colaborare
pentru a promova vacanţele în staţiunile
româneşti
"Susţinem ideea unui brand de ţară, însă pe tot parcursul realizării acestuia am făcut un efort pentru a demara campanii de promovare pentru turismul intern cu fonduri private, ale membrilor ANAT, ale Patronatului ANAT şi ale asociaţiilor partenere", a declarat pentru Gândul Ioana Dobrescu, secretarul general al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România (ANAT). Miercuri, trei organizaţii importante din turismul românesc, ANAT, Organizaţia Patronală a Turismului Balnear din România şi ANTREC, vor semna un protocol de colaborare, a cărui menire este să promoveze vacanţele în staţiunile româneşti prin agenţiile de turism.
Motivul pentru care patronatele din turism nu lasă promovarea doar pe mâna brandului de ţară este foarte simplu, spune Ioana Dobrescu: "Dacă avem brand de ţară nu înseamnă că automat va creşte şi numărul de turişti. Va trebui făcută o campanie de promovare a brandului de ţară, cu alţi bani europeni şi va mai dura", crede secretarul general al ANAT.
Reduceri mai mari la înscrierile supertimpurii
Reprezentanţii ANAT au anunţat că vor lansa programul "Înscrieri timpurii" mai devreme decât în anii anteriori, când acestea începeau în luna ianuarie. Astfel românii îşi vor putea cumpăra încă din toamna acestui an, la preţuri reduse, pachetele de vacanţă pentru anul viitor, anunţă ANAT. "Turiştii care cumpără bilete până la data de 31.01.2011 vor beneficia de o reducere suplimentară faţă de cei care vor cumpăra pachete până la sfârşitul lunii martie 2011", spune Ioana Dobrescu.
Turiştii pot obţine prin programul înscrieri timpurii o reducere de până la 30 la sută din preţul sejurului, cu condiţia să-l plătească integral şi în avans. "Chiar şi în această perioadă de criză, când bugetarilor şi nu doar lor li s-au scăzut salariile, vrem să le oferim românilor posibilitatea de a pleca în vacanţă", declară Ioana Dobrescu. După părerea ei, programul "Înscrieri timpurii" care va începe în toamnă le va permite agenţiilor să aibă un cash-flow normal şi în extrasezon şi să le ofere preţuri mai bune turiştilor. O altă afacere pe care o pot face turiştii este să plece în vacanţă în perioada 15 august - 31 august 2010, pe Valea Prahovei, pe Litoral sau în zone precum Vatra Dornei ori Covasna. În anumite unităţi de cazare pot avea atunci parte de zile gratuite. Adică vor plăti un sejur de cinci zile, dar vor avea parte de unul de şase sau şapte zile.
INFO 50.000 de pachete vândute în 2010
În 2010, numărul pachetelor vândute în programul "Înscrieri timpurii" a crescut cu 40% faţă de anul anterior, de la circa 30.000 la aproximativ 50.000, potrivit datelor furnizate de ANAT. Numărul unităţilor de cazare înscrise în program a crescut de la 83 la 146, pe când cel al agenţiilor de turism a crescut de la 90 la 159. Tot în 2010, aproximativ 17.000 de români şi-au cumpărat pachete cu zile gratuite de vacanţă.
Citeşte şi
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine














9 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Fata de litoralul bulgar (220000 pachete) avem totusi un binemeritat 18%.
Care fie papa banii pentru cai verzi pe pereti, fara nicio legatura cu relitatea romaneasca, fie lanseaza tot felul de bazaconii. Nicio strategie de dezvoltare, nimic, nimic ... Turismul banear a disparut, statiunile de pe litoral sunt ruginite si prafuite .. Dar sa nu uitam ca nici predecesorii lui tantii Nutii nu erau mai breji! Doar nu ati uitat palmierii lui Agaton .... :))))
CRIMELE betivului care se face ca nu vede cum mafia UDMR- Verestoy Atilla si Istvan Toke,defriseaza padurile si economia Romaniei de banda lui zelos comunista tampa acoperita de cantecul si dansul TVR si al televiziunilor si ziarelor complice. La-s ca va dam noi pe dvd in instanta. Dovezile sint mii.La B1tv a securistului tortionar Bobby Paunescu care DATOREAZA STATULUI ROMAN MILIARDE DE EURO prin devalizarea BANCOREX aproape toate emisiunile sint cloace de invitati criminali si penali cu moderatori complici ce mint balacaresc incita in vrajbesc in tristeaza a marasc O TARA INTREAGA ca sa distraga poporul de la DATORIILE patronilor lor hotii care omoara Romanii prin infometare. SI CNA SE FACE CA PLOUA. Or fi si ei sponsorizati de aceiasi sponsori ai lui Prigoana si Bobby Paunescu la labe 1 tv si ETNO & TARAF tv si ziarele lor de K..T? De ce isi fac de cap in maniera de santata complici la crime ca radu moraru, andreea pora, turcescu, mircea marian, tismaneanu chiriac rosca stanescu si altii golani si tampi morbizi vopsiti ziaristi la ev.zilei,curentul, cotidianul ziua,curentul,revista 22, si alte cloace ale acelorasi patroni si a altor patroni ai pdl,unpr,udmr , zelosi comunisti cu sponsori tortionari securisti infractori sindicalisti si imbogatiti necuvenit participanti la CRIME IMPOTRIVA POPORULUI ROMAN? Astfel se SABOTEAZA ECONOMIA, se sustine parazitizmul se propaga slugarnicia aroganta si golania comunista de acum 50 ani, SE INDATOREAZA TARA, SE RIDICA EURO, se intarzie UNICAMERALUL si reforma JUSTITIEI si activitatea ANI si pedepsirea CRIMELOR COMUNISMULUI si activitatile DNA si procesele de miliarde a unor jefuitori de tara ca videanu,berceanu,udrea, Boala si Blestemul care au infometat si OMORAT Romania. O TARA INTREAGA SUFERA pentru ca de dinainte 1989 pana acum TOV. basescu monstru criminal cu banda de golani comunisti ATEI SI FARISEI imbogatiti de el prin acoperirea crimelor si OCROTIREA FURTURILOR isi fac de cap in ROMANIA.
http://www.sealinetravel.ro/fisiere/6e9e2aca3a3547f1efaae9a0fc0d614d_b_bulgaria_nisipurile_de_aur_hotel_admiral_5811.jpg
Va propun7 zile hotel gratis caius.ro
Oferta se adreseaza familiilor singure sau cu 1 ,2 copii. Transportul il platiti individual
Intai sa lucreze la ce ofara si apoi sa se duca sa se promoveze. Oricum ce e mai mult nu are cum sa strice.
Nu v ati prins k noul brand RO a fost gandit sa provoace controverse si nmk altceva?!
cat d original si puternic ar fi fost brandu RO tot n ar fi dat iama turistii sa viziteze Romanica!
De ce?! pentru k e criza si s au sistat excursiile in Europa..iar japonezii nu pot fi pacalitzi de un sipmlu brand.. chiar si "complex-infrunzit"
De ce, totusi?pt k tanti Elena pozeaza doar k frunza in fata natziunii ..cu pretentia de "Lupeasca" politicii romanesti care s - o propulseze d la brandu lu cocos la carma tzarii..
minte- ngusta 'Lupeasca-infruzata' :)
Este pacat ca munca dnei Udrea nu este apreciata la adevarata ei valoare.