Turritopsis nutricula - singurul animal nemuritor de pe planetă
Postat la: 19.03.2010 16:05 Ultima actualizare: 19.03.2010 16:06Singurul animal nemuritor de pe planetă
Specia de meduze turritopsis nutricula ar putea fi singura specia de pe planetă care a descoperit, cu adevârat, secretul tinereţii veşnice.
Cum această meduză hidrozoană este capabilă să treacă de la stadiul de adult matur la cel de polip imatur (primul stadiu din viaţa unei meduze), ar putea să nu existe limite privind durata sa de viaţă. Iar oamenii de ştiinţă spun că te singurul animal despre care se ştie că poate face acest lucru, informează green.yahoo.com, un blog dedicat cercetării naturii.
Secretul constă într-un proces proces numit transdiferenţiere, proces în care un anumit tip de celule este transformat în alt tip de celule. Unele animale sunt capabile de transdiferenţiere limitată, putând astfel să-şi regenereze anumite organe, cum este cazul salamandrei care îşi poate regenera anumit organe. Pe de altă parte, îşi poate regenera întregul corp, de nemumărate ori. În prezent oamenii de ştiinţă şi-au ăndreptat atenţia asupra acestei meduze, pentru a încerca să descopere mecanismul care îi anulează îmbătrânirea.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
- Tag-uri:
- meduză
- ,cercetare
- ,oameni de ştiinţă
- 60.000 de oameni izolaţi din cauza zăpezii. PROGNOZA METEO pentru următoarele zile. IMAGINI DINTR-O ROMÂNIE POLARĂ
- PROGNOZA METEO. Cum va fi vremea în următoarele 5 zile. Temperaturile rămân în continuare scăzute
- REVOLUŢIA ACTA ÎN ROMÂNIA. 100.000 de oameni şi-au dat întâlnire mâine LA PROTEST în marile oraşe. Câţi vor ieşi în stradă?
- REUTERS: Poliţiştii din Grecia vor să emită MANDATE DE ARESTARE pentru oficialii UE şi FMI
- Iliescu îl face "cârlan obraznic" pe Crin şi schimbă foaia în USL: "Noi am cedat destule..." PLUS: COTA UNICĂ ar putea fi renegociată în USL. EXCLUSIV
- Un tânăr român, rămas fără loc de muncă în Marea Britanie, se vinde pe eBay: "Mă poţi cumpăra cu 70 de euro pe zi"
- Iliescu îl face "cârlan obraznic" pe Crin şi schimbă foaia în USL: "Noi am cedat destule..." PLUS: COTA UNICĂ ar putea fi renegociată în USL. EXCLUSIV
- EXCLUSIV GÂNDUL. Traian Băsescu a plecat la Predeal. Surpriza din coloana prezidenţială: Victor Ponta
- Ce este în neregulă în această fotografie a unor soldaţi americani
- REVOLUŢIA ACTA ÎN ROMÂNIA. 100.000 de oameni şi-au dat întâlnire mâine LA PROTEST în marile oraşe. Câţi vor ieşi în stradă?
- REZULTATELE UIMITOARE ale unei anchete FBI despre STEVE JOBS
- REUTERS: Poliţiştii din Grecia vor să emită MANDATE DE ARESTARE pentru oficialii UE şi FMI
- PROGNOZA METEO. Cum va fi vremea în următoarele 5 zile. Temperaturile rămân în continuare scăzute
- LIGA JUNIORILOR: Lista NOILOR MINIŞTRI pe care PDL îi trimite în Guvernul Ungureanu. Cine sunt "părinţii" lor şi care sunt singurele nume cerute de premier
- ROBOTZI împotriva ACTA: “Internetul aşa cum îl ştim VA DISPĂREA”. PLUS: Cum a “dispărut” clipul de pe site-ul Creative Monkeyz
- VIDEO. Experimentul anti-Facebook. Ce a descoperit un student după trei luni fără telefon mobil şi reţele sociale
- TRAIAN BĂSESCU: PREMIERUL DESEMNAT ESTE MIHAI RĂZVAN UNGUREANU
- Efectul ACTA: un nou site pentru descărcare de filme A FOST ÎNCHIS. LISTA celor mai populare site-uri de torente folosite de români
- Descoperire uimitoare a cercetătorilor, lângă un lac subglaciar închis de 20 de milioane de ani
- Crin Antonescu, răspuns dur dat lui Victor Ponta: "Discursul lui de astăzi foloseşte actualei puteri"
editorialTatăl nostru, care erai în ceruri, suflă peste Glodeanu Siliştea, şi peste Ruşeţu, şi peste Câmpeni, şi peste Tătăranu, şi peste Sihlea, şi peste mii de cătune, şi fă să se topească troienele şi oamenii să iasă din bordeie în lumina milei Tale.
ieri, 18:0636 citeste „Nebunia” lui Ponta: cât de liber este liderul PSD? de Florin NEGRUŢIUputerea ganduluiSurprinzător şi anormal, după cum spuneam, discursul d-lui Ponta a fost catalogat instant fie ca o probă de curaj, fie ca o dovadă de frică.
joi, 21:29123 citeste Ponta, premierul jucător de Marian SULTĂNOIUputerea ganduluiÎn România actuală, pare să mai producă „plus valoare” doar politica isterică, bântuită de note acute, cu scăpări de voce pe vocale sensibile.
ieri, 00:1865 citeste Jocurile de societate ale "premierului" Ponta cu premierul Ungureanu de Indira CRASNEAputerea ganduluiNoul guvern a intrat deja "în pâine", dar personajul principal al unei zile în care evenimentele s-au succedat cu repeziciunea unor întâmplări premeditate a fost Victor Ponta cu al său discurs lung şi politicos la adresa lui Mihai R.Ungureanu.
joi, 20:5916 citeste Trenul Groazei soseşte la linia una de Lelia MUNTEANUputerea ganduluiSuntem un grup de pasageruiţi ai personalului 1574 Galaţi-Bucureşti, care a plecat din gară luni dimineaţă, înainte ca Guvernul Boc să demisioneze, şi s-a întors de unde a plecat miercuri seara, la timp să aflăm că avem un premier desemnat căruia i s-a format un nou Guvern.
joi, 11:3935 citeste Ungureanu a vândut cu reţinere "democraţia încrederii" de Indira CRASNEAputerea ganduluiDiscursul a fost curgător, mai plat ca o câmpie iarna şi la fel de alb ca zăpada. Pentru că a abundat de pozitivităţi, i-a lipsit "secul" cifrelor şi a operat cu termeni aproape de ideal
joi, 13:1530 citeste La ce bun guvernul junilor trepăduşi? de Cristian Tudor POPESCUputerea ganduluiNu voi ezita să remaniez pe orice ministru care nu se ridică la înălţimea aşteptărilor publice şi ale mele”
miercuri, 16:41346 citeste Grupul ministerial cu pile la partid şi tăticul-stat de Rodica CIOBANUputerea ganduluiM-aş strădui să reţin numele tuturor miniştrilor PD-L din Cabinetul Ungureanu, dar nu sunt sigură că merită efortul
miercuri, 16:0023 citeste Luat de sub plapumă, guvernul Ungureanu este chemat să stimuleze investiţiile şi să valorifice potenţialul intelectual al poporului român de Cristian HOSTIUCputerea ganduluiFostul premier Emil Boc şi fostul ministru PDL Anca Boagiu spun că demisia premierului, schimbarea guvernului şi aducerea în prim-plan a altor nume au fost discutate în decembrie şi era ceva planificat cu responsabilitate, pentru a da un nou imbold actului de guvernare al principalului partid de la putere.
joi, 00:025 citeste Brancardierul Igaş de Marian SULTĂNOIUputerea ganduluiMie, din tot guvernul Boc al “n”-lea, mi-a rămas în suflet, Traian Igaş. Rar vezi un om mai misterios şi mai contencios în străfundurile minţii lui ca omul ăsta.
miercuri, 10:4314 citeste Lovitura de imaginaţie a preşedintelui Băsescu de Victor ROTARIUputerea ganduluiNoul premier va prelua programul de guvernare al PDL, după ce actualizează cifrele şi va promova schimbarea alături de „lupii tineri”, crescuţi însă în sânul „haitei” care este condusă de miniştrii pe care acum îi înlocuiesc.
marţi, 21:2525 citeste Ungureanu are şansa să pună în practică propriile rapoarte pe care le făcea la SIE şi să vadă cât sunt de valoroase pentru economie de Cristian HOSTIUCputerea ganduluiAcum un an, la emisiunea "După 20 de ani" de la Pro TV l-am întrebat pe Mihai Răzvan Ungureanu dacă SIE - serviciul secret care acţionează şi strânge informaţii în afară cu implicaţii asupra României - a ştiut din timp că vine criza financiară şi economică peste noi
marţi, 21:1924 citeste CHESTIA ZILEI: Ne mai alegem altă ţară? de Cristian Tudor POPESCUputerea gandului"Poltica externă a României, repet ce-am mai spus, nu este o politică externă condiţionată de crize, cine crede acest lucru se înşeală şi îşi alege atunci o altă ţară".
marţi, 16:23256 citesteCiteste pe Mediafax »
Papa VA FI ASASINAT în decurs de un an! Documentul SECRET calificat drept "delirant" de Vatican
Un document secret în limba germană, potrivit căruia Papa Benedict al XVI-lea va fi asasinat în următoarele luni, a fost dezvăluit vineri de cotidianul italian Il Fatto Quotidiano şi...
citeste- INTREFETE.RO
Cele mai frumoase rochii din istoria Oscarurilor
Odata cu nominalizarile pe anul 2012, s-a dat startul numaratoarei inverse a editiei cu numarul 84 a premiilor Oscar. Pana o sa putem comenta cele mai elegante aparitii pe...
- BUSINESS MAGAZIN
Locuri de pe planetă care-ti taie respiraţia (III) - GALERIE FOTO
Minuni naturale sau făcute de mâna omului se regăsesc deopotrivă în preferinţele călătorilor.
- MEDIAFAX
Papa VA FI ASASINAT în decurs de un an! Documentul SECRET calificat drept "delirant" de Vatican
Un document secret în limba germană, potrivit căruia Papa Benedict al XVI-lea va fi asasinat în următoarele luni, a fost dezvăluit vineri de cotidianul italian Il Fatto Quotidiano şi...
- Boala care apare la un om dintr-un miliard. Povestea celor trei surori care suferă de "sindromul vârcolacului" - VIDEO.
- Te-ai uitat la "Singur acasă"? CUM ARATĂ ACUM Macaulay Culkin. Imaginile ÎNGRIJORĂTOARE cu vedeta - FOTO.
- ADEVĂRURI INCOMODE despre Steve Jobs. Ce conţine RAPORTUL SECRET al FBI despre cofondatorul Apple.
- ONEMAGAZINE.RO
De pe pârtie la SPA - Cinci recomandări de destinaţii schi & SPA
Cinci recomandări de destinaţii schi & spa, pentru ca din vacanţa de iarnă să rămâneţi cu amintirea unor coborâri senzaţionale pe pârtie şi a unor ore de desfătare în...
- GO4IT
Google Chrome 17 a fost lansat oficial
După doar 33 de zile în stadiu beta, web browserul Google Chrome a trecut oficial la versiunea 17.
- DESCOPERA.RO
“Grădina Europei” – domeniul Lednice - Valtice
La mică depărtare de România, un domeniu aristocratic a dobândit, pe merit, numele de „Grădina Europei”, atunci când şi-a transformat teritoriul într-o bijuterie...
- HOME
- NEWS
- POLITICA
- INTERNATIONAL
- FINANCIAR
- PUTEREA GANDULUI
- REPORTAJ
- MAGAZIN
- SPORT
- INTERVIURILE GANDUL
- SCOALA
- GANDUL TV
©2011 Mediafax Group. Toate drepturile rezervate.










8 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Dupa scandalul de saptamana trecuta cu MM Stoica, Gigi Becali si-a trimis ieri bodyguarzi dupa acesta pentru a-l aduce in fata lui Becali , vedeti video aici cu actiunea acestora:http://tinyurl.com/scandal-mm-bodyguarzi
Adica nu oamenii sunt cireasa de pe tortul acestei planete,nu mai suntem noi in varful lantului trofic,pe ultima creanga din varful pomului evolutionist?Hmmm.....
Acel site cu Becali de mai sus, nu exista. Te redirectioneaza la niste reclame cu mezeluri.
@lache
Da si nu. In primul rand vezi asta http://en.wikipedia.org/wiki/Biological_immortality. Morala e cat se poate de simpla : "nemurirea" poate sa fie intalnita la speciile rudimentare sau oricum, aparent destul de simple (eg. numar redus tesuturi,organe). Intrebarea in schimb este : preferi nemurirea ca aceasta meduza (care oricum poate cadea prada altor animale) sau te preferi ca ceva mai evoluat ? Acum si tu ? Cat de interesanta crezi ca e viata ca si meduza ?
Un articol plin de greseli de ortografie
@becali
Ma idiotule te as pune sa stai in genunchi si asa sa iei al meu-situl respectiv e facut pentru ca sa strange pucte la un joc pentru prosti
Pai daca descopera astia secretul acestui animal poate se poate aplica si la noi. Si sa vezi atunci cum o sa ne mai si inmultim si, in cateva decenii o sa ne calcam in picioare pe planeta asta. Apropo, numiti vreun mamifer sau vreo pasare care sa numere mai mult de 7 miliarde.
Au " fost" nemuritori . Acum ca au dat de om (sau omul a dat de ele) , sigur vor muri cu miile . Pana la exterminarea speciei .