Publicat

25

februarie

2013

17:16

2107

vizualizări

Un tablou celebru al lui Nicolae Grigorescu, dispărut în anii '50, a fost descoperit în sudul Franţei

Un tablou celebru al lui Nicolae Grigorescu, dispărut în anii '50, a fost descoperit în sudul Franţei

"Colombina în verde", operă celebră a lui Nicolae Grigorescu, dispărută în timpul persecuţiei sovietice din anii ‘50, a fost descoperită la o familie de francezi din cetatea medievală Carcassonne, de lângă Montpelier, în sudul Franţei, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX de Artmark.

Tabloul a fost pictat probabil la Roma, în iarna anului 1873, în perioada vestitului carnaval roman din Cetatea Eternă, fiind precedat de mai multe studii, astăzi în patrimoniul Muzeului Naţional de Artă al României.

Opera pare a fi intrat iniţial în colecţia marelui moşier şi om politic buzoian Gheorghe (Gogu) Iliescu, căruia îi aparţineau vestitele domenii Cândeşti.

Legătura dintre Nicolae Grigorescu şi Gogu Iliescu a luat naştere în cursul expoziţiei personale a lui Grigorescu de la Ateneul Român, din 1900, când moşierul de la Cândeşti, a achiziţionat un număr impresionant de opere. Ştefan O. Iosif este cel care i-a făcut cunoştinţă lui Gogu Iliescu cu Grigorescu, moment din care cei doi vor lega o strânsă prietenie. Acest fapt este relevat de faptul că în verile ce urmează, în special în 1902 şi 1903, Grigorescu vizitează moşiile şi conacul de la Cândeşti, frecvent însoţit de I.L. Caragiale, Al. Vlahuţă şi Barbu Ştefănescu Delavrancea.

Apologia "Colombinei în verde" este prezentă în studiile dedicate lui Grigorescu imediat după dispariţia acestuia (Vlahuţă, 1910; Cioflec, 1925), pentru a se manifesta din nou în forţă în 1938, cu ocazia Centenarului naşterii lui Nicolae Grigorescu. Între timp, opera ajunsese în colecţia lui Eugen Iliescu-Cândeşti (1893-1953), fiului marelui moşier buzoian, om politic cu viziuni de dreapta, şef al organizaţiei legionare din Buzău la 1940. Acesta, şcolit la Paris, unde o cunoaşte şi pe viitoarea soţie - Madeleine - avea să aibă un sfârşit tragic, fiind expropiat, încarcerat şi ucis de către autorităţile comuniste, la Gherla, în 1953. Nora lui Gogu Iliescu, văduva Madeleine Iliescu, se vede obligată să fugă în Franţa, nu înainte de a împacheta şi lua cu ea "doi Grigoreşti", unul dintre acesta fiind celebra "Colombină în verde".

La Paris, capodopera a fost vândută de către Madeleine Iliescu unui cuplu de francezi ajunşi la jumătatea anilor ‘60 în Carcassonne, a căror familie este actuala posesoare a picturii semnate de Nicolae Grigorescu.

La fel ca în cazul altor capodopere semnate de artistul român, "Colombina în verde" este o pictură care ar putea fi intregrată cu succes circuitului muzeal românesc şi european, se mai spune în comunicat.

La ora actuală, operele lui Nicolae Grigorescu sunt prezente în licitaţiile organizate de marile case internaţionale. În octombrie 2012, opera "Car cu boi" a fost adjudecată la Bonhams New York cu suma de 104.500 dolari.

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
Lovitură devastatoare primită de Rusia! ULTIMA ORĂ: Reacţia TRANŞANTĂ a lui Vladimir Putin: ”Vreau să subliniez încă o dată...”

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info