no author
Ana Obretin - Mediafax
198 vizualizări 27 feb 2018

Tabloul, un studiu din 1916 pentru celebra serie a nimfelor (Les Nymphéas) a maestrului impresionist francez, a fost descoperit la Muzeul Luvru în 2016, fără ca acesta să fi fost expus în public, a precizat un purtător de cuvânt al instituţiei muzeale franceze.

Tabloul de 4,2 x 2 metri, care reprezintă nişte nimfe plutind pe apă, este grav afectat, partea superioară fiind total distrusă, şi are nevoie de o restaurare atentă.

Pânza a aparţinut omului de afaceri japonez şi colecţionar de artă Kojiro Matsukata, care, graţie averii sale provenind din construcţia de vapoare, a strâns o vastă colecţie de lucrări occidentale, între anii 1916 şi 1927.

Potrivit muzeului nipon, tabloul a fost cumpărat în 1921, direct de la Claude Monet (1840-1926), din atelierul artistului.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, colecţia sa a fost mutată la Paris, pentru a fi în siguranţă, apoi rechiziţionată la sfârşitul conflictului de guvernul francez, care a considerat-o bun aparţinând inamicului.

În 1959, guvernul francez a restituit o mare parte din cele 400 de lucrări de artă Japoniei.

Muzeul din Tokyo crede că, având în vedere starea tabloului, distrus din cauza unor condiţii improprii de stocare, existenţa acestuia pur şi simplu nu a mai fost luată în considerare.

Tabloul ar putea fi expus în muzeu din iunie 2019.

Citește și: