Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
5261 vizualizări 19 feb 2016

Aceştia au găsit un tezaur medieval format din trei ulcele îngropate împreună. Aceştia au predat tezaurul, alcătuit din peste 6.000 de monede, Muzeului de Istorie din Târgovişte, care a şi început restaurarea lui.

"Până în momentul de faţă am identificat 6.665 de monede. Este posibil ca numărul lor să mai crească pentru că mai sunt unele lipite de fundul unui vas de ceramică. Fiind monede mici, de 0,2 grame, 0,3 grame şi corodate, este posibil să nu poată fi recuperate chiar toate", a declarat, pentru Descoperă, Irina Cârstina, doctor în istorie şi muzeograf la Muzeului de Istorie din Târgovişte.

Tezaurul este alcătuit în totalitate din monede de argint. Doar două monede nu sunt otomane - una de trei creiţari, emisă de împăratul Francisc I al Austriei, în 1815, şi alta de 20 de creiţari, emisă de împărăteasa Maria Tereza, în 1764.

"Piesa cea mai frumoasă din tezaur este o monedă otomană de 40 de parale, care cântăreşte 18 grame şi are o dimensiune de 40 mm. A fost emisă de sultanul Selim al III-lea, în 1792. S-a păstrat foarte bine şi este foarte frumoasă. Tezaurul nu este valoros financiar, ci istoric, pentru că monedele sunt din perioada războaielor ruso-turce, când au avut loc puternice frământări sociale", a mai precizat Irina Cârstina.

Potrivit acesteia, tezaurul este impresionant şi prin mărimea pieselor, în Muzeul de Istorie din Târgovişte mai existând ale patru tezaure cu monede otomane, dar care nu conţin mai mult de 50 de piese.

"Când a ajuns şi a văzut ce era în groapă, nu-şi mai găsea cuvintele. Nici eu nu mai eram stăpân pe ale mele. Începem să recuperăm tezaurul, băgam metodic în rucsac bucăţică cu bucăţică, cu tot cu fragmentele de ceramică şi ceva pământ în care erau concentrate multe monede, ne şi gândeam ce frumos vor arăta într-o vitrină de muzeu. Când am zis noi că suntem gata, am mai verificat o dată pământul de lângă groapă cu detectorul, să nu fi rămas vreo monedă. Din nou, semnal clar de lucruri faine! Lărgim un pic groapa şi, hop, încă o ulcică, tot fragmentată. Aceeaşi puzderie de monede. Începem să punem, cu tot cu pământ şi ceramică, şi în al doilea rucsac (cred că am cărat acasă câteva kg bune de pământ). Gata, să mergem! Ultima verificare şi biiiip, acelaşi semnal. Râcâi cu mâna pereţii din fundul gropii şi simt ceva tăios în degete. Fragment de ceramică. Şiii… a treia ulcică!!! Şi vreo 2-3 pietre plate care, cert, avuseseră rol de capac. Am început cu un pic înainte de apus şi am terminat aproape pe întuneric. Deci, 3 ulcele în aceeaşi groapă!", a scris Daniel Matei, unul dintre tinerii care au găsit tezaurul, pe pagina de Facebook Detech România.

La rândul său, Florin Kiriţescu, de profesie fotograf, a spus că el şi Daniel Matei au găsit şi doi săculeţi (unul crăpat şi unul intact, chiar legat la gură) şi alte fargmente de pânză, pe care le-au predat împreună cu monedele şi ulcelele.

"Apreciem că este vorba de monede otomane mici, din argint, divizionare şi subdivizionare, din mai multe secole. Pe lângă acestea, după cum au ieşit, în fiecare ulcea se află şi câte o monedă mai mare, de altfel, ca un fel de căpetenie a celorlalte, astfel: o monedă otomană foarte mare, tot din argint, plus, interesant, două monede austriece din argint, de 2 şi 20 de Shfantz/Kreuzer, din a doua jumătate a secolului XVIII. Deci credem că tezaurul a fost constituit undeva la sfârşitul secolului XVIII sau începutul secolului XIX, dar asta ne vor spune arheologii", a scris Florin Kiriţescu pe Facebook.

La Muzeul de Istorie din Târgovişte a început restaurarea monedelor, dar şi a ceramicii şi săculeţilor, însă procedura va dura mai multe luni, pentru că se face piesă cu piesă, scrie Descoperă.

Citește și: