Un volum care a relansat un gen literar

Iain M. Banks, Spectrul lui Phlebas, Roxana Brânceanu, Editura Nemira, 660 pagini, 34,90 lei

E cea mai frumoasă, imersivă şi adictivă carte citită anul acesta

Când Banks, care pe atunci avea 33 de ani, a publicat „Spectrul lui Phlebas”, genul space opera părea epuizat. Părea? Era terminat. Veţi spune că 1987, data apariţiei acestui roman, e anul lansării seriei a doua din Star Trek, care avea să fie şi cea mai de succes din câte s-au scos. Şi ce dacă? Eu mă referam la posibilităţile inovative ale genului space-opera, nu la posibilităţile lui replicative.

Genul era terminat nu pentru că Stanislaw Lem, care de altfel practicase în tinereţe space-opera, tăiase macaroana oricărei întemeieri epistemologice a genului (în „Solaris” şi „Vocea Domnului”), lăsându-l deschis exclusiv şarjelor swiftiene de tip „Ciberiada” sau depresiilor şi traumelor.

Nu, explicaţia e mult mai simplă. Space opera sintetizează limitele omului de a-şi extrapola în opere de ficţiune datele de buletin: space opera nu a fost niciodată altceva decât literatură nautică transplantată în spaţiul cosmic. Un gen reducţionist şi limitat, cu scenarii, pe rând, eroice şi romantice, progresiste (vezi „Nebuloasa din Andromeda”), ştiinţifice (vezi combinaţia hard SF-space opera).

OK, m-am lălăit destul. Deci poanta e că în 1987 apare Iain M. Banks şi relansează genul. De fapt, nu asta e poanta: e doar istorie. Poanta e că trebuie să citiţi „Spectrul lui Phlebas”.

Găsiţi aici o sinteză de zile mari între hard SF şi ideologie-la-zi, pulp şi conceptual, Aliens 2 şi Alien 3, între literatură depresivă şi literatură pe speed, între pasaje-cult şi secvenţe de page-turner, o sinteză epică, emoţionantă, remarcabilă.

Conceptul e unul dialectic: războiul dintre Cultura, o civilizaţie ultratehnologizată, cyborgizată, a inteligenţelor artificiale şi a coabitării între oameni şi maşini, şi Idirani, o civilizaţie de fanatici religioşi, având însă atuul păstrării umanităţii.

Cel care joacă pe propria-i piele termenii acestei dialectici ideologice este Bora Horza Gobuchul, unul dintre puţinii supravieţuitori ai speciei Schimbătorilor (umanoizi cu proprietăţi metamorfice – pot copia înfăţişarea oricărui individ). În punctul său de pornire, el este de partea Idiranilor.

Cum romanul e primul din seria Cultura, care numără până în prezent şase titluri (ce pot fi citite independent/ în orice ordine), e oarecum atipică alegerea unui personaj principal aflat în conflict cu personajul principal al seriei – civilizaţia Cultura.

Peste acest fundal, Banks îşi spune povestea. E cea mai frumoasă, imersivă şi adictivă carte citită anul acesta, alături de „Nicăieri” a lui Neil Gaiman.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine