Unde te trimite Esca în vacanţă
Andreea Esca, în vacanţă
Fideli principiului „dacă copiilor le e bine, ne este şi nouă”, vedetele Pro-ului şi-au petrecut concediul alături de puştii lor, fie dormind în fân, fie îmbrăcând costume populare
Plajă, munte, familie şi prieteni – ingredientele vacanţei din acest an a Andreei Esca. Prezentatoarea Ştirilor a ales patru destinaţii dragi, pe care le-a vizitat alături de soţ, şi de cei doi copii, Alexia şi Aris. Vacanţa de vară a început în Antalya, destinaţia care oferă, potrivit prezentatoarei, “cele mai bune condiţii pentru o vacanţă alături de copii din punct de vedere calitate preţ”. “Nu am fost niciodată dezamagiţi. Şi schimbăm hotelul în fiecare an, în funcţie de ce mai apare nou, ce ne mai recomandă agenţia de turism de unde luăm biletele, sau ce ne spun prietenii”.
În Turcia, Esca a întâlnit mulţi români, inclusiv pe CRBL şi pe soţia acestuia, Elena. Următoarea destinaţie a fost Nisa, oraş în care părinţii lui Alex, soţul Andreei, au o casă de vacanţă. După Franţa, a urmat o vizită în Corsica, la un prieten de familie. “Ne-am distrat de minune”, povesteşte emblema Pro-ului. “Era o masă plină, cu 9 copii şi 15 adulţi. Iar Corsica este minunată. Sunt multe peisaje sălbatice, plajele sunt în mici golfuri, iar apa este turcoaz, ca în vederile acelea minunate”, povesteşte Esca. Ultimul popas l-a reprezentat un sat din Făgăraş, unde Andreea obişnuia să meargă în copilărie. “A fost foarte frumos, am urcat cu copiii pe Negoiu şi mi-am revăzut prietenii din timpul copilăriei, care veniseră de prin toata lumea pentru sărbătoarea de Sfântă Marie”. De altfel, pentru această sărbătoare, Esca şi copiii săi au îmbrăcat costume populare specifice zonei. Întoarsă în Bucureşti, prezentatoarea îşi face deja planuri pentru anul viitor. Până acum a ales însă o singura destinaţie: Veneţia.
Andi Moisescu, într-un resort bio creat pentru copii
Mai multe destinaţii a bifat şi familia Moisescu care, în formulă completă de patru, au petrecut două săptămâni prin Ungaria, Austria şi Germania. “Vacanţele noastre se ghidează după următorul principiu: să le fie bine copiilor că, dacă le e lor, ne e şi nouă”, spune Andi Moisescu. Aşa că Olivia şi Andi şi-au căutat vacanţa pe Internet, în încercarea de a găsi un loc special creat pentru copii. Acesta a fost principalul criteriu, spune Moisescu.
“Apoi, m-a interesat ca mâncarea să fie organică, să nu văd chimicale în faţa ochilor şi, în al treilea rând, am vrut să fie la munte. Aşa că, din aproape în aproape, după vreo şase ore de căutare, am găsit vreo şase sugestii şi am ales-o pe cea care mi s-a părut cea mai bună”. După o oprire la Budapesta, în special pentru concertul istoric al lui BB King – regele bluesului – Olivia, Andi şi puştii familiei, David şi Luca, au ajuns la Viena – unde s-au răsfăţat la Toys “R” Us şi la parcul de distracţii de la Prater. Punctul terminus al vacanţei însă l-a reprezentat Germania.
„Ţara de nicăieri a lui Peter Pan există, povesteşte Moisescu. Am descoperit-o noi. Undeva la ţară, într-o zonă de munte, la marginea pădurii, în Germania. Un resort bio special creat pentru copii. O poveste adevărată, o lume de basm, în care până şi noi, părinţii, ne-am distrat şi, în mod absolut surprinzător, căci n-am avut nici un ajutor alături de noi, ne-am odihnit”. A fost o vacanţă care şi-a meritat toţi banii, spune prezentatorul Apropo TV, una lipsită de fiţe, plină de normalitate. El dezvăluie că a învăţat să se arunce în fân, împreună cu fiul său. “Cu David am învăţat asta şi ne-am tot aruncat de la vreo 2-3 metri într-o groapă cu fân. Am mai băut şi lapte proaspăt muls, pe loc, ne-UHT. A fost o vacanţă extrem de civilizată, în care am şi uitat că există aşa ceva, pentru că nimeni din jur nu dădea nici un semn de fiţe”.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
















8 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Plajă, munte, familie şi prieteni – ingredientele vacanţei din acest an a Andreei Esca. Prezentatoarea Ştirilor a ales patru destinaţii dragi, pe care le-a vizitat alături de soţ, şi de cei doi copii, Alexia şi Aris.
si cine dreaqu e curios de recomandarile si platitudinile acestei persoane artificiale, alcatuita pe structura mentala si comportamentala specifica laboratoarelor de prototipuri umane, made in usa?
andreea esca este naspa, grasa, urata si proasta, distruge imaginea si asa sifonata de incompetenta a proveceului, eu am incetat sa urmaresc stirile cu toporul, cutitul si violul.
bine zice "who care?". ca sa nu mai vorbim de ipocrizia lui moisescu care spune: "... pentru cäƒ nimeni din jur nu däƒdea nici un semn de fiå£e". tocmai el vorbeste? una dintre cele mai fitoase "vedete" autohtone.
........frumosi copii si frumoase costume romanesti si ce nume frumoase"romanest"le-au pus parintii lor !!!!!!!!!..........ce o fi fost in capul lor de patrioti americanizati nu stiu,mie mi-ar fi jena.
moisescu s-a dus in germania ca sa bea lapte muls de la vaca ...dar in romania nu gasea ? ar trebui sa afle ca in romania e mancare naturala nu in europa sau in alte parti ; sa mai calatoreasca , poate afla si el ...
in vacanta si in week-end tot la paris e mai bine!hoteluri la pret moderat gasiti aici:****://***.paris.devhub.com
da', ce sa-ti spun, astea chiar sunt destinatii fara fite: auzi si te minuneaza! sa vizitezi trei-patru tari, timp de doua trei saptamani! marea majoritate a romanilor stau acasa, ca nu au bani decat de mers la iarba verde, la sfarsit de saptamana si nputini doar se deplaseaza in concediu! sa va fie rusine ca sfidati saracia neamului spunandu-ne cum se desfata acesti trantori care nu fac decat sa turuie la televizor niste stiri scrise de altii. si nici macar n-au bunul simt sau mintea sa le invete pe de rost, ci doar le citesc de pe prompter, ca tam-pitzii. in tot acest timp, altii dau de ceasul mortii muncind ca la galere. rusine, adunatura de nesimtiti care sfidati pe toata lumea!