Universitatea HARVARD l-a desemnat BĂRBATUL ANULUI

de Florin Badescu Postat la: 06.02.2012 13:05 Ultima actualizare: 06.02.2012 13:06

AFP

Actorul Jason Segel a primit titlul de bărbatul anului din partea secţiei de teatru a Universităţii Harvard, vineri, în cadrul unei ceremonii fastuoase care parodiază un obicei datând din secolul al XVIII-lea, informează accesshollywood.com.

Actorul în vârstă de 32 de ani este cunoscut pentru rolurile din "Înşelat de Sarah Marshall/ Forgetting Sarah Marshall", "Un pic însărcinată", dar şi din serialele "CSI" şi "How I met Your Mother". El este, de asemenea, un cunoscut scenarist şi producător de film.

Membrii asociaţiei Hasty Pudding Theatricals de la Harvard acordă în fiecare an titlul de femeia, respectiv bărbatul anului unui artist care s-a remarcat nu numai la Hollywood, ci şi pe scena de teatru sau în alte domenii. Clubul Hasty Pudding de la Harvard, fondat în 1795, reprezintă cea mai veche trupă de teatru de amatori din Statele Unite ale Americii.

Jason Segel a primit astfel o "oală cu budincă", după care a condus tradiţionala paradă prin Harvard Square. Starul a fost nevoit să pretindă că susţine un tradiţional test de aptitudini, prin care sunt evaluate cunoştinţele studenţilor, înainte de a primi titlul de bărbatul anului.

Câştigătorii primesc o oală de budincă aurită, o tradiţie care datează din 1795, când 21 de studenţi de la Harvard au stabilit ca fiecare membru al noului lor club să aducă "o oală de budincă de cereale" la întâlnirile lor.

Actriţa Claire Danes a primit anul acesta din partea Universităţii Harvard titlul de femeia anului.

Anul trecut, titlul de femeia anului i-a revenit lui Julianne Moore, în timp ce Jay Leno a fost desemnat bărbatul anului.

Printre câştigătorii din anii anteriori ai acestui premiu se numără actriţele Meryl Streep, Katharine Hepburn, Elizabeth Taylor, Julia Roberts, Jodie Foster, Meg Ryan, Halle Berry, Catherine Zeta Jones, Charlize Theron, Scarlett Johansson şi actorii Christophher Walken, Richard Gere, Clint Eastwood, Tom Cruise, Robert De Niro, Harrison Ford, Steven Spielberg, Anthony Hopkins, Bruce Willis şi Ben Stiller.

 

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

1 Comentariu [+] Adauga un comentariu

#1 Romania 7.02.2012 09:50

Cauta pe Google cuvantul "romopi" si pe prima pagina afisata gasesti opinii pe care presa nu le prezinta!

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa