VIDEO: Bărbatul căruia i s-a montat O INIMĂ ARTIFICIALĂ. Cât costă o astfel de intervenţie

de Mădălina CHIŢU Postat la: 04.08.2011 09:05 Ultima actualizare: 04.08.2011 09:05

VIDEO. PREMIERĂ MEDICALĂ: Povestea primului englez căruia i s-a montat o inimă artificială

Matthew Green, în vârstă de 40 de ani, este primul britanic căruia i s-a montat o inimă artificială. Dacă până nu demult, bărbatului i se dădeau puţine şanse de supravieţuire, dar medicii de la Spitalul Papworth, din apropiere de Cambridge, i-au montat o inimă artificială, denumită SynCardia, informează Daily Mail. Bărbatul a beneficiat de acest "transplant" deoarece ventriculele inimii sale nu mai reuşeau să-i pompeze sângele în vene.

Inima artificială

Noua inimă a lui Green bate de 130 de ori pe minut, în timp ce o inimă naturală bate în jur de 70 de ori pe minut în cazul bărbaţilor şi de 80 de ori pe minut în cazul femeilor. Şi tot spre deosebire de o inimă naturală, dispozitivul care bate în pieptul bărbatului are doar două camere, şi nu patru cum are cordul.

Potrivit specialiştilor, inima artificială nu bate mai repede atunci când depunem efort, ca în cazul organului natural, dar pompează mai mult sânge în organism. Medicii susţin că beneficiarii unui astfel de transplant pot duce o viaţă normală, pot face sport şi chiar sex, fără să îşi pună viaţa în pericol.

Matthew Green împreună cu soţia sa, în cadrul unei conferinţe de presă, în care a explicat cum funcţionează dispozitivul

Noul dispozitiv este un pic mai mare decât o inimă normală, dar cântăreşte mai puţin, respectiv 140 de grame, spre deosebire de 300 de grame - cât cântăreşte inima unui adult. Inima artificială, implantată în locul celei naturale, "irigă" întregul organism cu sânge cu ajutorul unei pompe care este transportată într-un rucsac, împreună cu o baterie.

Peste 114.000 de euro costă operaţia de implantare a inimii artificiale

"Acum doi ani mergeam, în fiecare zi, cu bicicleta de acasă până la locul de munca şi înapoi, în total făceam în jur de 30 de kilometri. Dar de când m-am internat în spital, abia reuşeam să merg câţiva metri", a povestit Matthew Green câteva dintre schimbările prin care a fost nevoit să treacă.

Matthew Green împreună cu fiu şi soţia lui

Viaţa britanicului s-a îmbunătăţit după ce medicii de la Spitalul Papworth i-au montat inima artificiala. Operaţia a durat şase ore, iar inima din plastic conectată la un aparat montat în şoldul pacientului este o măsură temporară până când Matthew Green îşi va găsi un donator compatibil pentru o inimă reală.

"Efortul meu fizic va trebui să fie în continuare limitat, însă, sunt extrem de fericit să merg acasă, să fiu alături de familie, să ma joc în grădină cu fiul meu şi să gust din mâncarea gătită de soţia mea", a declarat bărbatul.

Dr. Steven Tsui spune că Green nu ar fi supravieţuit prea mult timp, dacă nu se găsea rapid o soluţie. "Starea lui Matthew s-a deteriorat rapid şi nu ar fi supravieţuit aşteptării unui donator compatibil, de aceea am discutat cu el posibilitatea de a primi acest aparat. Operaţia a mers extrem de bine şi Matthew s-a recuperat excelent", a spus chirurgul Tsui, medicul care a fost asistat la operaţie de specialistul în montarea inimilor artificiale - Latif Arusoglu, din Germania.

Costurile unei operaţii de implantare a unei inimi artificale se ridică la peste 114.000 de euro, iar întreţinerea anuală a acestui dispozitiv ajunge la 23.000 de euro.

Peste 900 de persoanele au beneficiat de acest dispozitiv

Papworth este al 66-lea spital din lume în care are loc o astfel de operaţie şi primul din Anglia. Primul dispozitiv experimental de acest fel a fost implantat în 1969, în Houston, SUA, de către dr. Denton Cooley. Pacientul a suportat bine implantul, însă a murit după ce i s-a montat o inimă umană.

William Schroeder este bărbatul care a supravieţuit cel mai mult cu un astfel de dispozitiv, acesta suportând inima artificială 620 de zile.

Primul caz al unui pacient care a plecat sănătos din spital după un astfel de implant datează din 2008. De atunci s-au facut peste 900 de astfel de operaţii în SUA şi Europa.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

4 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 molan 4.08.2011 13:53

Mai bine flit,decit sa umbli cu compresorul dupa tine!
Ce mama zmeilor,esti pikamer?

 
#2 Mihai 4.08.2011 14:48

Inima artificiala pompeaza sange in ARTERE nu in VENE

 
#3 tzutz 4.08.2011 16:21

@mihai asa-i! nu le cere nimeni jurnalistilor sa aiba cunostine de anatomie, chiar daca a sti ca inima pompeaza sangele in artere si il primeste prin vene tine de cultura generala..., dar macar sa fi scris "vase sanguine, de sange etc.

 
#4 ciheianu 5.08.2011 16:16

Eu a-si avea nevoie de o asemenea inima, dar neam de neamul meu nu vor avea atatia bani. Dar nu imi fac probleme am pe cine sa deleg ca sa traiasca in locul meu Chiar daca au nevoie de o inima artificiala,actualii si viitorii guvernanti vor avea bani suficienti pentru transplant, atata timp cat se mai poate fura cate ceva din aceasta tara, inimile lor pot fi casate si inlocuite cu altele scoase de la naftalina.

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa