5340 vizualizări 22 ian 2012

Urmărind înregistrarea de mai jos, veţi avea impresia că obiectele se opresc din când în când, însă, în realitatea, ele se rotesc permanent cu o viteză constantă, relatează New Scientist.

Iluzia creată de cercetătorul Max Dursteler de la Univesitatea Hospital din Zurich, foloseşte un fundal care se clatină pentru a înşela percepţia. Când fundalul se roteşte mai repede decât obiectul din prim-plan şi în aceeaşi direcţie cu acesta, imaginea din centru pare că încetineşte şi chiar că se opreşte pentru puţin timp. Când fundalul se roteşte în direcţia opusă, imaginea din prim-plan pare a se mişca tot mai repede.

În primele două exemple, fundalul este diferit de imaginile suprapuse. În cel de-al treilea exemplu însă obiectul din centru se mulează pe fundal, ceea ce face ca iluzia să fie cu atât mai convingătoare. În ultimul exemplu, în care contrastul dintre fundal şi imaginea din prim-plan este mai mare, fotografia din spate se roteşte în acelaşi sens la o viteză constantă, în timp ce imaginea din prim-plan se clatină dintr-o parte în alta. Inversarea aceasta face ca iluzia să se piardă.

Dursteler este de părere că iluzia este posibilă deoarece creierul nostru are "prejudecăţi" în perceperea obiectelor staţionare. Mişcarea este percepută într-unul dintre următoarele feluri: fie se sincronizează sau nu cu mediul, fie este staţionară în raport cu observatorul.

Citește și: