„Voi încerca să fac scenarii mai proaste, ca să se vadă şi regia”
„Voi încerca să fac scenarii mai proaste, ca să se vadă şi regia”
„Restul e tăcere” a primit două distincţii la recent încheiatul festival de film B-Est: cel pentru scenariu şi premiul publicului. „De-a lungul carierei, am fost abonat la două premii, premiul pentru scenariu şi premiul publicului", a declarat regizorul atunci când şi-a primit trofeele. "Voi încerca să fac scenarii mai proaste, ca să se vadă astfel şi regia", a continuat el. Într-un festival cu puţine lungmetraje în competiţie, dar în care au rulat filme ale unor foarte importanţi regizori, Caranfil a avut concurenţă serioasă. Marele câştigător a fost un film coreeanului Kim Ki-duk. „Breath/Soom”, nominalizat anul trecut la Palme D’Or, a primit premiul în valoare de 8000 de dolari, dar, se pare, nu va mai putea fi văzut pe ecranele din România.
De altfel, acesta a fost unul din punctele tari ale festivalului bucureştean. În cadrul lui au putut fi văzute filme, neinteresante pentru distribuitorii români, dar celebre pe plan internaţional. Ar mai fi de amintit aici „In the valley of Elah”, pentru care Tommy Lee Jones a fost nominalizat la Oscar sau „Lust, Caution” al lui Ang Lee, care a primit anul trecut Leul de Aur la Veneţia şi a fost nominalizat la Globurile de Aur şi BAFTA. La documentar premiul i-a revenit unui alt film românesc, „Război pe calea undelor”, în timp ce Liviu Ciulei şi Ioana Bulcă au primit fiecare un premiu pentru „o carieră strălucită”. (R.B.)
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine













5 Comentarii [+] Adauga un comentariu
„Restul e tăcere†a primit două distincţii la recent încheiatul festival de film B-Est: cel pentru scenariu şi premiul publicului. „De-a lungul carierei, am fost abonat la două premii, premiul pentru scenariu şi premiul publicului", a declarat regizorul atunci când şi-a primit trofeele.
aha, desi se poreste premiat si la regie! atentie!
ce va rog, terminati cu filme de inspiratie autohtona, gen mizerii de zi cu zi, comunism, oameni de nimic, deja nu ma mai uit de mult la filmele noi romanesti, mi se par infecte datorita temelor alese
un ziarist culege un citat, il scoate din context si il trinteste ca titlu, fara sa explice ca era vorba de o gluma, de un raspuns auto-ironic la o observatie facuta de radu f. alexandru la microfon.
pentru hgfnhgj: daca ai fi dat un click pe net, ai fi aflat si tu despre ce "mizerii de zi cu zi" vorbeste filmul asta. esti la fel de varza ca si semnatarul (anonim) al articolului.
exista o gramada de subiecte pe care se pot face filme romanesti. de exemplu drame despre rezistenta anticomunista din munti. despre cum au venit militienii si i-au batut pe mama si pe tata prin aprilie 1986 din cauza ca norul de la cernobal i-a provocat mamei mele pierderea sarcinii iar dobitocii de militieni cu poza lu mama plina de sange pe fusta sustineau sus si tare ca a fost avort provocat, nestiind nimeni decat tarziu si asta de la europa libera ca a fost accident la cernobal si ca noru de radiatii facea ravagii. dar ca de obicei asemenea chestii deranjeaza anumite personalitati publice din ziua de azi asa ca se pompeaza bani ca sa se taca din gura.