Zeus PC – cel mai scump computer din lume
Cel mai scump computer din lume costă … 375.000 de lire. Acest preţ incredibil nu este dat de performanţele sale extraordinare …, ci de faptul că este confecţionat din platină şi împodobit cu pietre preţioase. Zeus PC este creaţia designerilor japonezi. Carcasa este din platină, iar diamantele care îl împodobesc sunt aşezate în aşa fel încât să formeze zodiacul. După ce vezi un astfel de kitsch, chiar te miri că, totuşi, calculatorul funcţionează.
Are un hard destul de consistent şi o memorie de doi giga, este introdus ultimul program Windows –Windows Vista Ultimate Edition, iar sensibilitatea monitorului este de 1920x1200 pixeli. Presupunând că nu toţi muritorii de rând pot să achiziţioneze computerul din platină, producătorul a creat şi o variantă pentru “sărăntoci”. Aceasta are carcasa din aur şi există şi aici diamante, iar hardul este acelaşi ca şi pentru cel din platină. Preţul este de “numai” 280.000 de lire sterline. El se produce deocamdată în Japonia, dar este foarte posibil ca, în curând, să poată fi achiziţionat şi în SUA sau Europa. (E.G.)
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine













10 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Cel mai scump computer din lume costă … 375.000 de lire. Acest preţ incredibil nu este dat de performanţele sale extraordinare …, ci de faptul că este confecţionat din platină şi împodobit cu pietre preţioase. Zeus PC este creaţia designerilor japonezi.
Si cum i se face upgrade? I se mai pune un diamant? Daca-i cade unul, se cheama downgrade?
Aveam impresia ca Windows-ul este un sistem de operare, nu un program si ca in pixeli se masoara rezolutia, nu sensibilitatea.
Nu fiti copii. Cel mai scump computer din lume l-a cumparat Mihai Necolaiciuc pentru SNCFR!!! Mai documentati-va si nu dezinformati opinia publica.
"sensibilitatea monitorului este de 1920x1200 pixeli." :)) am mai auzit una...rezolutie dom'le se cheama..rezolutie!
Un computer pentru cretini aroganti
ati inebunit fratilor
este adevarat ... chiar zilele astea l-am cumparat eu cu numai 375.000 lire...un fleac:D:D
pai daca sensibilitatea lui este masurata in pixeli, ins ca rezolutia e ceva total paralel cu cel ce a scris articolul, dar in romania totul e posibil si se mai pune si accentul prostie, hotie, coruptie, involutie, stagnare etc etc etc...
ce naiba iti foloseste tie cristale sio toata * cand tu vrei performanta la el nu diaamante ce bagi datele pe diamante !! asti acare isi iau pc de miliaone de euro sunt dusi cu pluta habar nam !!!!