|
BANI „Tom & Jerry” şi „Ultimul samaritean”, difuzate fără drepturi de televiziunea lui Dan Diaconescu
Piratul din garsonieră, amendat după ce a dat filme Warner Bros fără licenţă
09 SEPTEMBRIE 2009
Televiziunea lui Dan Diaconescu, DDTV, a primit de la
CNA o amendă de 50.000 de lei pentru că a difuzat fără a deţine
drepturi filme din portofoliul Warner Bros şi Universal. Şi Kanal D
îl reclamă pe Diaconescu pentru furt
Potrivit ORDA (Oficiul Român pentru Drepturile de Autor), Dan Diaconescu a piratat Warner Bros
Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat, în şedinţa de
marţi, o sesizare primită de la compania americană Warner Bros,
care acuză televiziunea DDTV pentru că a difuzat ilegal filme
precum "The Last Boy Scout"/ "Ultimul samaritean", dar şi desenele
animate "Tom & Jerry". De altfel, Warner Bros nu este singurul
reclamant, ci şi Kanal D - televiziunea turcească informând
Consiliul că DDTV a difuzat ilegal filme pentru care nu deţine
drepturi.
Producţiile fac parte din portofoliul companiei Universal, ale
căror drepturi de difuzare exclusive în România sunt deţinute de
postul de televiziune turcesc. La şedinţa de marţi au fost prezenţi
Doru Iuga, reprezentantul DDTV, şi Florin Miclăuş, cel care deţine
firma SC Sistem Cable SRL România, societate care a vândut
drepturile pentru 2.000 de filme postului DDTV. Potrivit lui
Miclăuş, el ar fi cumpărat drepturile de difuzare pentru 2.000 de
titluri de la o companie americană, Echelon Studios, şi că ulterior
a vândut drepturile lui Dan Diaconescu, printr-un "contract joint
venture".
"Am făcut un contract cu Echelon Studios şi avem drepturile
pentru 2.000 de filme. Am încercat un an de zile să le vindem şi la
alte persoane, nu am reuşit (...) În momentul difuzării pe DDTV au
început să apară problemele. Nu ştiu dacă acest contract este legal
din punctul de vedere al legii române sau americane, cert este că
noi am plătit acest contract", a spus Florin Miclăuş. Mai mult, el
susţine că îşi asumă "întreaga vină" pentru că "nu a verificat
respectivele titluri". "Singurul vinovat în momentul de faţă sunt
eu. Verificând în ultima săptămână contractele, am ajuns la
concluzia că Echelon nu putea să vândă acele drepturi", a mai spus
Miclăuş.
"Am fost traşi pe sfoară"
De cealaltă parte, Doru Iuga, reprezentantul postului DDTV, s-a
apărat afirmând că televiziunea lui Dan Diaconescu a fost "trasă pe
sfoară" şi că va opri difuzarea filmelor. "Noi am făcut acest
precontract cu domnul Miclăuş. Nu am ştiut că există problemele
acestea (...) Vom opri emisia dacă va fi nevoie şi vom notifica CNA
cu o nouă grilă. Dacă există o problemă, înseamnă că am fost şi noi
traşi pe sfoară, ca şi domnul Miclăuş", a spus Iuga. Cu toate
acestea, CNA a decis sistarea difuzării respectivelor producţii şi
amendarea postului DDTV cu 50.000 de lei, respectiv o jumătate de
miliard de lei vechi. Amenda va fi plătită de Florin Miclăuş. "Eu
îmi asum şi amenda. Îmi asum totul", a spus Miclăuş în faţa CNA.
(D.M.)
Ce filme a piratat Dan Diaconescu
"Last Boy Scout"/ "Ultimul samaritean" - Warner Bros
"Grumpier Old Men"/ "Morocănoşii" - Warner Bros
"Tom & Jerry" - Warner Bros
"Casper" - Universal
INFO Investiţii de "ordinul milioanelor de
euro" Potrivit CNA, între 23 şi 28
august, DDTV a difuzat, între orele 17.00 şi 02.00, câteva zeci de
titluri de filme artistice, documentare şi desene animate de la
mari case de producţie, printre care şi Warner Bros, Universal
Pictures, 20th Century Fox, Walt Disney, BBC. În emisiunea "Dan
Diaconescu Direct", difuzată pe postul OTV în 22 august, Dan
Diaconescu a anunţat noua grilă de programe a DDTV. El a precizat
că a achiziţionat "pentru telespectatori" 2.700 de filme, difuzarea
lor începând din 23 august. Diaconescu a mai spus că pentru
achiziţionarea acestor filme a făcut o investiţie uriaşă, "de
ordinul milioanelor de euro".
|
Postat de www.partidulverde.ro la 8.09.2009 13:33
Partidul VERDE e cenzurat de presa!
Pe 18 august 2008 a fost transmis de catre Partidul Verde din Romania, membru al Verzilor Europeni, un Raport elaborat de catre Remus Cernea, cu privire la prevederile discriminatorii si nedemocratice ale legilor electorale romanesti, cele mai restrictive din Uniunea Europeana. In 4 septembrie 2009, acest Raport a fost depus si la sediul Biroului de Informare al Consiliului Europei la Bucuresti.
In mod simbolic, a fost dezghetat un bloc de gheata care avea inauntru, captiv, cuvantul “democratie”. Gheata simbolizeaza sistemul politic inghetat din Romania, dominat de acealeasi partide si figuri expirate care au pierdut increderea cetatenilor romani, dar care isi prezerva puterea si privilegiile prin legi electorale nedemocratice facute in asa fel incat sa obstructioneze aparitia oricarei alternative.
Prin candidatura lui Remus Cernea la alegerile prezidentiale din 22 noiembrie 2009, este inceput acest dezghet al vietii politice din Romania pentru a fi data o noua sansa democratiei.
Partidul Verde European a emis un comunicat prin care isi afirma ingrijorarea cu privire la practicile nedemocratice si violarile drepturilor politice fundamentale in Romania.
“Comitetul Partidului Verde European a primit un raport din partea Partidului Verde din Romania, care este membru al Verzilor Europeni, raport care arata ca partidele mici si candidatii independenti fac obiectul unor diferite forme de discriminare. Partidul Verde European considera afirmatiile din raport despre practicile nedemocratice si despre violarile drepturilor politice fundamentale extrem de grave. Partidul Verde European analizeaza acest raport si practicile electorale despre care acesta face vorbire. De asemenea, Partidul Verde European a trimis raportul colegilor din Grupul Verzilor Europeni in Parlamentul European. Acesta urmeaza sa decida ce actiuni viitoare ar trebui initiate privind aceasta problema si daca temele despre care se vorbeste in raport ar trebui sa fie puse pe agenda Comisiilor Parlamentului European.”
*.verzii.ro
*.partidulverde.ro