|
PROIECT De la investiţii minime la o emisiune ireal de scumpă
Un nou „senzaţional“ de Diaconescu: show-ul de 1 milion de euro, by Pepe
de Diana POPESCU | 30 IUNIE 2009
În fiecare ediţie se vor da drept premii trei maşini şi trei apartamente
La noul program munceşte o echipă de 230 de persoane
Pepe, prezentatorul unei megaproducţii, la OTV Foto: Publimedia
Ani la rând, Dan Diaconescu a fost “ciuca miştourilor”, din pricina sediului minuscul şi sărăcăcios în care şi-a ţinut emisiunea. “Garsoniera” OTV a devenit o marcă, iar patronul nu părea că are vreo intenţie în a schimba situaţia. Spectatorii fideli se obişnuiseră deja cu ideea că, peste 10 ani, tot în microstudioul din Magheru se va dezbate veşnicul “caz” Elodia.
Diaconescu a avut, însă, ambiţia de a-şi “umili” inamicii: de câţiva ani încoace, a investit constant într-un sediu nou (în total vreo 3 milioane de euro, după propriile declaraţii). Din banii ăştia e rezultat un bloc de şapte etaje, situat în zona Herăstrău, de unde plănuieşte să emită începând de luna viitoare.La sediu luxos se impun emisiuni pe măsură, iar cel dintâi comunicat de presă cu privire la intenţiile de grilă nouă confirmă acest fapt:
“Televiziunea poporului, cum a fost ea numită chiar de către proprietarul acesteia, Dan Diaconescu, va găzdui în curând un mega-show care doreşte să reaprindă interesul telespectatorilor pentru valorile adevărate, pentru oamenii care au schimbat sufletul naţiunii noastre, şi-au pus amprenta pe viaţa şi cursul societăţii noastre: actori, interpreţi de muzică îndrăgiţi, oameni de ştiinţă, artişti din diverse domenii, sportivi, oameni de afaceri, politicieni, persoane publice, oameni al căror nume spune ceva oricărui român, indiferent unde s-ar afla el.
Superproducţia “100% Adevărat”, la realizarea căreia participă în jur de 230 de persoane, care se desfăşoară într-un platou de 1200 mp, cu un decor în valoare de 120.000 de euro, va fi difuzată la OTV în fiecare duminică la orele 20:30 şi va fi prezentată de către Pepe. Spectacolul de televiziune are toate ingredientele unui eveniment de divertisment care se adresează telespectatorilor exigenţi: platou spectaculos, lumini, muzică bună, umor, dans, personalităţi descoperite în ipostaze artistice inedite, vedete iubite de români şi momente artistice deosebite împletite cu emoţiile unui concurs.
Şi pentru ca “superlativele” să fie absolute, premiile acordate în fiecare ediţie sunt trei autoturisme Mercedes C Klasse şi trei apartamente în Capitală.
Casa de producţie care realizează showul lucrează încă la definitivarea ultimelor detalii, dar costurile de producţie ale fiecărei ediţii se pare că se vor ridica la suma de 1 milion de euro”.
Comunicatul sună halucinant, mai ales în condiţiile în care, cu câteva luni în urmă, Diaconescu “ameninţa” că-şi va continua otevizarea cu şi mai puţini bani decât până acum. La prima vedere, pare mai degrabă o farsă, dar, de nişte săptămâni bune, DD tot trâmbiţează planuri măreţe, “asortate” cu investiţii serioase şi - amănunt cu totul năucitor - programe de calitate.
|
Postat de gandul.info la 29.06.2009 23:23
Ani la rând, Dan Diaconescu a fost “ciuca miÅŸtourilorâ€, din pricina sediului minuscul ÅŸi sărăcăcios în care ÅŸi-a Å£inut emisiunea. “Garsoniera†OTV a devenit o marcă, iar patronul nu părea că are vreo intenÅ£ie în a schimba situaÅ£ia.