0,1 candidaţi pe un loc – „concurenţa“ la examenul pentru medici

de Mădălina CHIŢU Postat la: 17.03.2009 20:25 Ultima actualizare: 19.10.2011 12:00

848 de posturi pentru medici specialişti - 141 de înscrişi

În Harghita, Ialomiţa, Satu Mare şi Vrancea a fost înscris doar un singur candidat pe judeţ

Ministrul Sănătăţii, nemulţumit de faptul că medicii fug de mediul rural

„Am primit la linia «Ce te doare?» mai multe mesaje de la rezidenţi pentru deblocarea posturilor decât numărul efectiv de înscrieri pentru ocuparea lor. Sunt mesaje prin care tinerii medici cereau dreptul să profeseze. Îi rog pe medici să înţeleagă că pacienţii au nevoie de ei în toată ţara, nu doar la Bucureşti sau Timişoara”, a spus ieri Ion Bazac, Ministrul Sănătăţii. Astfel, doar 341 de candidaţi s-au înscris la concursul pentru ocuparea celor 1.919 de posturi deblocate de Ministerul Sănătăţii la nivelul naţional, adică o „concurenţă” de 0,17 candidaţi pe un loc.

Scrisoare de rezident, comentată de ministru

Bazac a făcut public unul dintre mesajele: „Sunt rezident de an terminal în specialitatea chirurgie pediatrică şi mi s-a luat şansa de a obţine un loc de muncă ca şi rezident de ultim an prin blocarea posturilor. Nu vi se pare, domnule ministru, un nonsens ca pensionarii să lucreze în continuare pentru că nu sunt medici, dar în acelaşi timp posturile sunt blocate? Sau noi, cei tineri, trebuie neapărat să părăsim ţara? Vă rugăm, ajutaţi-ne şi deblocaţi posturile! Eu chiar nu aş vrea să plec din ţară! Fac cu drag ceea ce fac şi cred că sunt destui copii aici pe care i-aş putea ajuta. Vă mulţumesc!”, se arată în mesaj.

Ministrul a spus că, într-adevar, este un nonsens ca tinerii medici să nu poată profesa, însă le-a transmis acestora că strigătul lor de ajutor către minister, unde a fost auzit, este „la fel de dramatic precum cel al pacienţilor care îi aşteaptă”. „Asistenţa medicală nu trebuie să fie un lux accesibil doar în marile centre universitare, ci un ajutor cotidian, acolo unde este nevoie. Iar pacienţii au nevoie de ajutor în toată ţara”, a mai spus ministrul Sănătăţii. Bazac a subliniat că îşi doreşte ca medicii să înţeleagă că, deşi România trece printr-o perioadă de criză, Ministerul Sănătăţii a găsit resurse pentru a asigura locuri de muncă în plus pentru cel puţin 2.000 de cadre medicale.

Îmbulzeală maximă în Dolj: 33 de candidaţi

Ministerul Sănătăţii a deblocat, la sfârşitul lunii februarie, 1.919 posturi de medici, dintre care 962 pentru rezidenţi, 848 pentru specialişti şi 109 pentru medicină generală. La concurs s-au înscris 180 candidaţi pentru posturile de rezidenţi, 141 candidaţi pentru posturile de specialişti şi 20 pentru medicină generală. În Harghita, Ialomiţa, Satu Mare şi Vrancea a fost înscris doar un singur candidat pe judeţ, în Botoşani, Maramureş, Giurgiu, Sibiu, Suceava câte doi candidaţi, iar în Brăila, Covasna şi Teleorman, câte trei candidaţi. Judeţele cu cei mai mulţi candidaţi înscrişi sunt Dolj (33), Prahova (26), Constanţa (21), Timiş (20), Olt (15), Braşov, Cluj, Ilfov şi Vâlcea (câte 12), Iaşi (11) şi Galaţi (10).

Concursurile pentru ocuparea celor 1.919 posturi disponibile vor fi organizate în perioada 25 martie - 6 aprilie. Ministerul Sănătăţii va relua concursul de ocupare a posturilor vacante din sistem în data de 29 iunie.
 

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

13 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 gandul.info 17.03.2009 22:06

„Am primit la linia «Ce te doare?» mai multe mesaje de la rezidenţi pentru deblocarea posturilor decât numărul efectiv de înscrieri pentru ocuparea lor. Sunt mesaje prin care tinerii medici cereau dreptul să profeseze.

 
#2 Rares 17.03.2009 22:06

grea matematica elementara. de dragul unui titlu bombastic sunteti in stare sa manipulati si rezultatul unui calcul simplu.de ce nu ati pus 0 curat?...este destul de rotund...si exprima nivelul spre care tinde, asimptotic, presa din romania.

 
#3 refire 18.03.2009 07:19

lasa ca se transfera boc !!! el e medic primar chirurg stie sa "taie" ! o sa-i taiem si noi la vot !
pd-l a propus un incompetent in functia de prim-ministru !

 
#4 @refire 18.03.2009 07:37

bazeaza-te pe vot. succes! :))))

 
#5 elf 18.03.2009 10:09

atata timp cat d-l ministru e convins ca un medic rezident are un venit net mediu de 1900 ron lunar ,restul e tacere .( rez primul an 850 ron cu spor de 31% ,rez an terminal ,1300 ron cu tot cu 36% spor) asa nu poate face medicina!!! ne obliga sa traim din spaga si se intreaba de ce nu mergem la tara ?!

 
#6 Virgil 18.03.2009 11:22

cand un magistrat are venituri lunare de 5-10 ori mai mari ca ale unui medic cine mai este nebun sa studieze minim12 ani cea mai vasta si complicata meserie si sa nu fie un semianalfabet cu ifose ,puturos si cu pretentii numit magistrat !!!

 
#7 ion prostu' 18.03.2009 11:46

asa nene, asa, ca pana acum am avut campania de presa "sa-i omoram pe medici, ca sunt criminali si spagari". stai sa vezi ce misto o sa fie cand nu o sa mai avem deloc. stau si ma intreb ca prostu' de ce nu se inghesuie nimeni ca sa studieze 10 ani la greu pentru a castiga 300 de euro. sunt nebuni de dau cu piciorul la atata banet?

serios vorbind, un sofer la mi castiga dublu. o sa ajungem cu totii la mama omida. sau o sa luam elicopterul pana la viena, ca aia inca mai au doctori

 
#8 cetateanul turmentat 18.03.2009 14:07

domnul ministru stie sa dea sfaturi dar poate ne explica de ce el insusi s -a lasat de medicina si s -a apucat de vindut masini ?
la conditiile care sint in mediul rural (dispensare darimate, lipsa locuinta, lipsa dotari etc) nu cred ca ar vrea nimeni sa se duca nici pentru dublul banilor pe care ii primeste un medic de familie. si banii aia inca mai vroiau sa taie din ei !

 
#9 Studentu' 18.03.2009 14:40

draga turmentatule. nici pentru triplu nu se duce nimeni acolo. chestia cu dispensarul si cu locuinta medicului tine de administratia locala. daca vor medic, sa le faca. dotarea tehnica tine de casa de asigurari de sanatate. daca vrea sa cheltuiasca mai putin, sa doteze cabinetul medical. altminteri, pacientul va fi trimis "la oras" la investigatii. costa mai mult. abia atunci pot cauta un medic dispus sa stea acolo si care sa fie calificat sa utilizeze dotarile pe care le pun ei la dispozitie.

 
#10 dr smart 18.03.2009 14:49

draga cetatene turmentat, te rog sa intelegi ca oricine ar prelua functia de ministru al sanatatii, are inscris in fisa postului sa rezolve popularea cu medici a zonelor rurale si de provincie. ca prezentul ministru nu prea are ascendentul moral ca sa-si permita "sa fie nemultumit", asta e alta treaba. si ca medic dar si ca politician este un ratat, si nu inteleg de unde pina unde atata ambitie sa ocupe o functie pentru care nu are nici o pricepere. dar sa nu uitam ca si adolf a fost conducatorul reich-ului dupa ce nu prea excelase prin calitati militare in primul razboi mondial.

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa