09/09/09 – ştiaţi că am trecut de sfârşitul lumii?

Postat la: 09.09.2009 14:37 Ultima actualizare: 09.09.2009 14:40

09/09/09 – ştiaţi că am trecut de sfârşitul lumii?

Toată lumea, de la mirese la femei de serviciu, de la propovăduitorii apocalipsei, la producători de filme, sărbătoreşte, într-o formă sau alta, data de 09/09/09. Unii au aşteptat în zadar sfârşitul lumii, alţii au decis să-şi unească destinele în această zi.

După ce data de 06/06/06 s-a dovedit o mare dezamăgire pentru "fanii Apocalipsei", aceştia şi-au pus speranţa în 09/09/09. Aşa că prezicătorii britanici au anunţat sfârşitul lumii pentru a noua zi din a noua lună a celui de-al nouălea an din acest mileniu, la ora nouă dimineaţa. Dar aşteptările le-au fost înşelate şi de data aceasta.

La polul opus, în Florida cel puţin un oficiu de stare civilă a decis să instituie ofertă specială cu această ocazie: oficierea căsătoriei pentru 99,99 dolari. Unicitatea datei de 9 septembrie 2009 nu a fost trecută cu vederea nici de către creatorii iPod, care şi-au mutat tradiţionala întâlnire cu presa de marţi, pentru miercuri, pentru a profita de această dată specială. Compania Focus Features îşi lansează astăzi noul film "9", o poveste animată despre apocalipsă.

Nu numai că data de astăzi să bine în promoţiile de marketing, dar reprezintă şi ultimul set de repetiţii în calendar pentru următorul secol, până pe data de 1 ianuarie 2101, sau chiar pentru următorul mileniu, până pe 1 ianuarie 3001.

Deşi, tehnic, nu este nimic special cu privire la simetria acestei date, unii sunt preocupaţi de istoria şi semnificaţia numerelor, pentru a atribui o puternică semnificaţie datei de 09/09/09.

În culturile în care cifra 9 reprezintă noroc, data de 9 septembrie este aşteptată cu nerăbdare, în timp de alţii văd această zi ca pe un avertisment de rău augur.

Matematica magică

Numerologii moderni, care funcţionează în afara domeniului ştiinţei reale, cred că fiecărei cifre de la 1 la 9 i se pot atribui semnificaţii sau vibraţii mistice şi diferite combinaţii ale acestor cifre pot produce rezultate tangibile în viaţa de zi cu zi, în funcţie de aplicarea lor.

Ca ultimă cifră, 9 deţine un statut special, fiind asociat cu iertarea, compasiunea şi succesul, pe partea pozitivă, şi cu aroganţa şi încăpăţânarea, pe partea negativă, în funcţie de numerologi.

Deşi de obicei discreditaţi ca şarlatani, numerologii au un predecesor celebru. Pitagora, matematicianul grec şi tatăl faimoasei teoreme ce-i poartă numele, este, de asemenea, creditat cu popularizare numerologiei în antichitate.

Ca parte a obsesiei sale cu privire la numere, atât din punct de vedere matematic cât şi mistic, ca mulţi alţi matematicieni înaintea lui, dar şi după el, Pitagora a remarcat proprietăţile unice ale cifrei 9. Orice şcolar de gimnaziu ar putea să spune, de exemplu, că suma a două cifre rezultate din înmulţirea cifrei 9 cu orice altă cifră este tot 9. Deci, 9x3=27 şi 2+7 = 9. Înmulţiţi 9 cu orice număr de două, trei sau patru cifre şi sumele cifrelor din rezultat vor fi divizibile cu 9. De exemplu: 9x62 = 558; 5+5+8=18; 1+8=9.

9 septembrie se întâmplă să fie a 252-a zi a anului. (2 + 5 +2)...

Dragostea de 9

Atât China cât şi Japonia au sentimente puternice în legătură cu cifra nouă. La fel se întâmplă ca şi aceste sentimente să se situeze pe planuri complet opuse.

China şi-a oprit orice fel de activitate în vara anului trecut, pe 8 august (08) 2008, la ora 8 seara, pentru a-şi sărbători cifra lor norocoasă, evident 8. Ceea ce mulţi nu ştiu este că cifra 9 este a doua pe lista lor de cifre de bun augur, fiind asociată cu viaţa lungă, din cauza similarităţii în pronunţie (opt este asociat cu bunăstarea).

Din punct de vedere istoric, împăraţii Chinei se asociau cu cifra 9, care apare foarte vizibil atât în arhitectura cât şi în îmbrăcămintea suveranilor, adesea sub forma a nouă dragoni înfricoşători. Dinastiile imperiale erau atât de convinse de puterea cifrei 9 încât se zvoneşte că Oraşul Interzis din Beijing are 9.999 de camere.

Cu toate acestea, nu ai fi putut convinge sub nici o formă un împărat al Japoniei să poarte o robă cu 9 dragoni.

În japoneză, pronunţia cifrei 9 este asemănătoare cu cea a cuvântului suferinţă, aşa că 9 este considerat extrem de ghinionist - pe locul doi, după cifra 4, a cărei pronunţie este asemănătoare cu cea a cuvântului moarte.

Mulţi japonezi merg atât de departe încât evită să folosească cifra 9 pentru camerele de hotel sau spital, sau chiar pentru un etaj întreg, asta dacă nu cumva arhitecţii s-au gândit la asta chiar din faza de proiectare.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

12 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 fitz 9.09.2009 15:22

nu stiam, ce bine c-am aflat. m-am linistit.

 
#2 andrew 9.09.2009 15:28

Inca nu, dupa 6 decembrie vom trece.

 
#3 mishu 9.09.2009 15:33

Ziua nu s-a terminat inca :D Sa asteptam ora 09:09:09 PM!

 
#4 pitipoc 9.09.2009 15:41

Depinde de ce fus orar vorbim...

 
#5 ovidiu 9.09.2009 16:03

10.10.2010, 11.11.2011, 12.12.2012... oare pe cand sfarsitul? :D

 
#6 Nostradamus 9.09.2009 16:07

sfarsitul a inceput de mult...

 
#7 eu 9.09.2009 16:13

Si daca inmultesti cu 8 obtii o progresie aritmetica asa ca lasati-o mai moale cu numerologia...

 
#8 mircea 9.09.2009 16:42

a pierdut domnul "bideu" ocazia sa protesteze,sigur acum se ducea in fata patriarhiei....

 
#9 tavi 9.09.2009 18:53

ce chestie dom'le? era sa mor si eu nu am stiut nimic, nici macar ochiul stang nu mi s-a zbatut! mare minune!

 
#10 LAT 9.09.2009 18:58

Ce ma mira la acest ultra-documentat articol despre o tema vitala nu numai a natiunii romane ci a intregii umanitati este faptul ca nu prezinta opinia marelui maestru roman in domeniu, enciclopedicul Iliuta Numerologie. O completare urgenta in acest sens se impune!!! Intre timp puteti apela cu incredere 0800-ILIUTA! Succesuri!!! LOL

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa