12 ore la coadă de doi kilometri pentru pupat moaştele Sfintei Parascheva - Galerie foto

de Dan RADU Postat la: 14.10.2009 20:42 Ultima actualizare: 15.10.2009 17:44

Câteva mii de credincioşi au umplut curtea bisericii cu o zi înainte de praznic şi aşteaptă lăsarea nopţii, când încep slujbele /// Foto: Adriana Neagoe

Mai bine de 125.000 de credincioşi au stat şi câte 12 ore la coadă, ieri, de Sfânta Parascheva, pentru a putea atinge moaştele pentru câteva secunde. Coada s-a întins pe şapte străzi, adică doi kilometri

După ce s-au rugat trei ore de un jandarm, o familie de romi a reuşit să-şi strecoare copila de zece ani prin gardul despărţitor, în faţă la moaşte. Jandarmul şi-a făcut milă de ea şi a lăsat-o să atingă racla cu un buchet de busuioc. Când a ieşit din mulţime, jandarmul a încercat să o aducă înapoi la părinţii ei, însă fetiţa, care nu vorbea română, s-a speriat de omul în uniformă şi a fugit în direcţia opusă. Despărţiţi de trei rânduri de garduri, părinţii au fost nevoiţi să-şi caute copila printre cei 125.000 de alţi pelerini care aşteptau de o zi să ajungă la esplanada unde fuseseră scoase moaştele. De-a lungul a şapte străzi fuseseră montate bare şi garduri care să ţină mulţimea sub control. "Anii trecuţi se blocau toate aceste străzi. Acum am patentat sistemul acesta", povesteşte căpitanul de Jandarmerie, Mihai Cojocariu.

Din loc în loc, de-a lungul cozii sunt marcaje speciale. "În cazul în care leşină cineva, ambulanţa ştie direct unde trebuie să ajungă, în funcţie de marcaje. Aşa, dacă le transmitem doar numele străzii, nu-i mai găsesc niciodată pe bolnavi printre atâţia oameni", mai spune căpitanul. Din capătul cozii până la moaşte se ajunge după 10-12 ore de aşteptare.

Noaptea de dinainte de praznic

Nu toată lumea stă, însă, la coada pentru moaşte. Alte câteva mii de credincioşi au umplut curtea bisericii cu o zi înainte de praznic şi aşteaptă lăsarea nopţii, când încep şi slujbele. A plouat torenţial toată ziua, acum plouă mocăneşte, iar noaptea temperatura a scăzut spre zero grade. Cine nu mai rezistă să stea în ger se refugiază în maşina cu care a ajuns până la Iaşi. Toate trotuarele sunt pline de maşini venite din toată ţara, în care câte patru sau cinci oameni, înfofoliţi în pături şi cuverturi, dorm cum pot. Cei mai mulţi, însă, înfruntă ploaia şi gerul în curtea bisericii. Şi înăuntru e plin, însă nu se poate sta mult. Mulţimea care intră pe o uşă face ca alţi oameni să fie împinşi pe altă uşă. Jandarmii au fost chemaţi şi în biserică să asigure ordinea, însă nu au spor din cauza credincioşilor mai cu râvnă, care stau în genunchi şi îngreunează deplasarea celorlalţi. Mici scandaluri izbucnesc la intrarea în biserică. Femeile bătrâne strigă că sunt strivite, oamenii mai în putere le invită să iasă la aer şi să nu mai încerce să intre unde nu au loc. Nu toţi iau însă aglomeraţia în tragic. Un bărbat însoţit de două femei ies precipitaţi din biserică. "Nu ne mai face să râdem, nebunule", strigă cele două, roşii la faţă. Bărbatul îi face o cruce mare. "Să dea Dumnezeu să muriţi amândouă, na!".

Două secunde cu moaştele

Ca şi cele trei personaje vesele, o bună parte din cei adunaţi la moaşte erau de etnie romă. Pentru un aşa eveniment veniseră cu cele mai bune haine - fuste sclipitoare, ba galbene, ba azurii, ba roşii, haine de piele îmblănite, marame multicolore. Bărbaţii se remarcau şi ei cu pălării cu boruri largi şi câte un covor rulat pe care îl cărau mai mulţi inşi. "E un truc pentru a intra mai mulţi în biserică. Pe urmă îl lasă la ieşire, nu-l mai iau cu ei", explică jandarmii. La moaşte nu merge, însă, cu trucuri. Cine nu e nici preot, nici călugăriţă trebuie să parcurgă tot calvarul cozii. După 10 ore de stat în ploaie şi în frig, ajung la moaşte mai mult morţi decât vii. Acolo intervin preoţii, mult mai stricţi decât jandarmii. Nu poţi poposi decât câteva secunde, cât să atingi veşmintele sfintei sau să le săruţi, după care eşti împins să le faci loc celor care vin din urmă. Oamenii nu se mulţumesc, însă, cu atât de puţin. Au cu ei icoane, cruciuliţe, brăţări pe care le freacă de moaşte pentru a le sfinţi. Cine are mai multe lucruri de sfinţit este sfătuit să le pună pe toate într-o pungă, însă cine nu vrea să înţeleagă asta strigă în gura mare că, dacă nu scoate tot ce e de sfinţit, a făcut tot drumul degeaba. Unul, în lipsa altor obiecte, îşi freacă buletinul de hainele sfintei. O femeie a venit cu fiul de câteva luni şi îi bagă capul în gaura prin care se pot atinge moaştele. La câţiva metri de moaşte, pe o scenă mare se ţine slujba de prăznuire a sfintei. Deşi în jurul bisericii sunt scoase la vânzare o sumedenie de articole bisericeşti, a intervenit o mică problemă logistică. Tămâia care fumegă într-un cazan mare este adusă, în lipsă de alt recipient, într-o pungă de la Zara.

INFO PLUS

Încrederea în Biserică

Românii şi-au păstrat încrederea în Biserică, aceasta fiind pe primul lor în topul încrederii cetăţenilor. Anul trecut, de pildă, 85% dintre români declarau că au încredere mare sau foarte mare în Biserică, potrivit datelor Institutului de Cercetare a Calităţii Vieţii. Pe locul doi se afla Armata (76%), Preşedinţia (45%) Parlamentul şi Guvern (24%), urmate de partidele politice (17%).

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

17 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 Telly 15.10.2009 09:38

...ca nu au fost mai mult de 12-15 mii de pelerini cre(s)tini la Parascheva !

Asta-i realitatea ! NICIODATA nu au fost mai mult de 20 de mii de pelerini !

 
#2 www.schemeloto.ro 15.10.2009 09:38

Peste 4,7 mil EUR - pe timp de criza joaca la Loto 6/49:
www.schemeloto.ro

 
#3 parintele macarie 15.10.2009 10:06

Este evident ce a facut biserica din oameni. Mii de babutze se inghesie frenetic sa pupe o racla sperand astfel ca dupa o viata de * li se vor sterge cu buretele pacatele. Acolo nu-i religie sau credinta. E indobitocire cu iz de marketing. Dupa ce biserica ne-a indobitocit sute de ani interzicand accesul la cunoastere si educatie observ ca are inca un succes enorm mai ales in randul populatiei rurale. Hai frate sa stam 12 ore la coada ca ne-o traznit credinta acu'. Hai sa ne imbulzim ca vitele ca poate uita Dumnezeu ca ne-am regulat in dos..

 
#4 Tiberiu-Simion 15.10.2009 10:24

In majoritatea tarilor europene civilizate,lumea este evlavioasa,cu frica lui Dumnezeu,chiar daca nu sunt ortodocsi....Merg la biserica cand pot sau cand simt nevoia reala de a se ruga in liniste,discret,nu ostentativ tarandu-se pe jos sau lingand tablouri religioase...(apropo,cum vine cu "nu te inchina la chip cioplit etc..)....Ignoranta unei mari parti a romanilor,inocularea premeditata a "fricii de Dumnezeu" de catre multe "fete bisericesti" a transformat pe BUNUL DUMNEZEU in BAU-BAU ! Sefii bisercii noastre au cochetat mereu cu puterea iar politicienii nu odata au facut trocuri dubioase cu acestia.....Adevarata credinta ca si marile iubiri este muta,este in suflet...Comunicarea cu Dumnezeu se poate face si in varful pustiu al unui munte semet ! Adevarata credinta sta in modul in care ne facem respectati,in faptele noastre ! DE zilnic facem pacate iar apoi facem "targ" cu Dumnezeu,sa ne ierte! Nu mai pacatuiti si Dumnezeu va fi fericit ! Nu va mai auzi zilnic rugaciuni mincinoase,ipocrite,comerciale !

 
#5 Mihai D. 15.10.2009 11:17

"Religia - o frază de dînÅŸii inventată
Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug,
Căci de-ar lipsi din inimi speranţa de răsplată,
După ce-amar muncirăţi mizeri viaţa toată,
AÅ£i mai purta osînda ca vita de la plug?"

 
#6 Mari 15.10.2009 14:20

Pentru voi toti, care ati postat comentarii pana acum, Dumnezeu sa va ierte pentru toate cuvintele de ocara scrise la adresa Lui! Voi, cei care credeti ca stiti mai multa teologie sau ca sunteti mai aproape de Dumnezeu, "in virf de munte". Rusine!
Rusine pentru ca nu ati inteles nimic, si nici nu o sa-ntelegeti, dar in bezna voastra sufleteasca, in haul interior, va credeti fiinte superioare celorlalti. Va spun deschis: sunteti un NIMIC. Fara Dumnezeu si fara iubire de aproape sunteti NIMIC!
Treziti-va cit mai aveti vreme! Treziti-va pina va mai iarta Dumnezeu!

 
#7 parintele macarie 15.10.2009 14:30

Draga Mari, unde vezi tu fatuca tampa ca se ia cineva de Creator? Sau contesta cineva existenta Lui?? Mancatziash io guritza ta, noi luam la misto masinaria de facut bani, cunoscuta si ca BOR. Te bagi si tu in seama ca o anumita insecta intr-o anumita gaura a unei anumite cornute.

 
#8 un enorias 15.10.2009 16:27

ne bucura mult de tot ca Moldova detine moastele preacuvioasei PARASCHEVA ! Parinte macarie de la ultimul comentariu ! Musca nu se baga in gaura unei cornute, caci dupa cum stim noi, calul nu are coarne ! Hai sa fim seriosi si sa nu transformam acest pelerinaj in treburi neserioase, caci nu-si are locul aici !

 
#9 mia 15.10.2009 19:00

dupa parerea mea, cei ce participa la aceste pelerinaje dau dovada de mare credinta! pe care si-o manifesta fiecare, potrivit firii si educatiei! nu toti credinciosii ortodocsi din tara asta sunt crescuti la pension...dar evlavia exista! voi, necredinciosilor, ati putea sta ore intregi la rand pentru a atinge moastele, pe ploaie, vant, zapada? ma indoiesc. e usor sa stai pe margine, la caldurica si sa te hahai, sa-ti bati joc de credinta si disperarea celor mai multi. nu dovediti in acest fel nici ca sunteti mai civilizati, nici mai invatati!

 
#10 Rontea 15.10.2009 20:14

mama lui Becali a simtit sarmana pe pielea ei ce "minune" a facut Paraschiva , i-a rupt mana . Totul este un circ , pentru a stringe bani pentru popimea toata. Afaceri se fac profitind de naivitatea unor oameni. Inapoiata lume mai este in tara asta .

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa