16.500 dolari – despăgubiri pentru viaţa lui Teo Peter
Scena groaznicului accident în care a murit Teo Peter
Familia lui Teo Peter, gata să protesteze la summitul NATO
Puşcaşul marin n-a plătit nici măcar cheltuielile de înmormântare ale artistului pe care l-a ucis
Familia lui Teo Peter intenţionează să organizeze un protest paşnic în perioada summitului NATO de la Bucureşti, menit să atragă atenţia asupra faptului că, la mai bine de trei ani de la accidentul în care fostul basist al trupei Compact a murit, în acest caz nu s-a făcut dreptate. „Înainte ca militarul american să fie judecat, ni s-au făcut mai multe oferte de a primi bani din partea statului american, cu titlu de reparaţii morale. Aceşti bani, cuantumul lor, a fost însă hilar de mic“, a declarat Dorin Peter, fratele artistului mort în urmă cu mai bine de trei ani, prezent alături de nepotul său la conferinţa de presă.
Potrivit acestuia, suma oferită iniţial de administraţia americană a fost de 11.500 de dolari. La auzul ofertei, familia a răspuns printr-o scrisoare „furibundă“, manifestându-şi frustrarea şi transmiţându-le americanilor că s-au simţit jigniţi.„Scriam, printre altele, că numai cheltuielile de înmormântare s-au ridicat la circa 5.000 de dolari. Scrisoarea însă avea mai multe pagini, în care le transmiteam celor care ne-au făcut oferta că ne simţim frustraţi şi umiliţi“, a spus Dorin Peter.
Americanii - interesaţi cât a costat înmormântarea
Potrivit acestuia, americanii au răspuns printr-o scrisoare de un rând, în care rugau familia să comunice cine anume a plătit cheltuielile de înmormântare.„Atât i-a interesat, la asta s-au rezumat“, a continuat Dorin Peter, care a precizat că, după ce a răspuns că familia a fost cea care a suportat respectivele cheltuieli, oferta de 11.500 de dolari a fost crescută cu 5.000, ajungând, cu titlul de „ofertă finală“, la 16.500 de dolari. „Evident, am refuzat şi am aşteptat încrezători verdictul justiţiei americane, sperând că VanGoethem va înfunda puşcăria. Dar nu a fost aşa, a venit acea sentinţă ruşinoasă de achitare, astfel că ne aflăm în situaţia în care cel care l-a ucis pe Teo nu mai poate fi tras la răspundere sub nici o formă“, a mai spus Dorin Peter.
Potrivit lui Dorin Peter, familia a depus în faţa autorităţilor americane un dosar care face dovada tuturor posibilităţilor de a produce venituri pe care le-ar fi avut Teo Peter dacă ar fi fost în viaţă. Dosarul, depus în baza unei legi speciale americane numite „Foreign Claim Act“, este însoţit de o cerere de despăgubiri al căror cuantum nu a fost clar precizat de familie, însă fratele artistului a declarat, pentru Mediafax, că suma depăşeşte un milion de dolari. Dorin Peter a precizat că fratele său era nu numai artist, ci şi producător muzical, calitate în care „câştiga destul de bine“.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine













21 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Familia lui Teo Peter intenţionează să organizeze un protest paşnic în perioada summitului NATO de la Bucureşti, menit să atragă atenţia asupra faptului că, la mai bine de trei ani de la accidentul în care fostul basist al trupei Compact a murit, în acest caz nu s-a făcut dreptate.
teo nu a fost "ucis" de un american, teo a murit fiind pasager intr-un taxi fara asigurare si care era condus mult peste viteza legala
mda, ati sarit repede la gatul americanului.ati crezut ca va imbogatiti, nu aveti pic de caracter in voi.lasati omu sa odihneasca in pace cu cei vesnici.cata puscarie a facut golanul orban?? dar femeia lui paunescu? dar cei cateva sute de ecsroci care fura omoara,jacmanesc tara? cati corupti ati bagat in puscarie? vreti bani de pomana acum de la americani??? rushineeeee
bine ca le mai baga arabii cite o ghiulea jegurilor astora ca sa vada cum e cind joci dupa regulile altora..
daca soferul taxiului nu s-a prezentat la proces, ce sa mai vorbim???
daca procesul era in america si sustinut de o firma buna de avocatura "era altceva".
vorba cuiva: cand scroafa porcului paunescu a omorat 3 persoane,cata puscarie,sau amenda,sau
bani a dat ????ai ????
a fost un accident,si'atat !!!! vreti acum sa cereti usd 1 milion ,nu va ajunge ce v-au dat,nu ????
cershetorilorrrr !!!!!
rusinea familiei , numai dupa bani umbla
"de morti numai de bine" poate ca e norocul lui e ca a murit in felul asta si nu in urma unei supradoze de drog de exemplu. este evident ca familia acum incearca in pur stil rrromanesc sa scoata niste bani, daca poate, din afacerea asta. nu face, decit sa stirneasca minie si repuls fata de natia din care face parte.
teo peter a fost omorit cu un scop foarte determinat .moartea lui nu a fost un accident ,dimpotriva....intelegeti ce vreti din asta!