20 DE ANI DE LIBERTATE. Tu ce ai făcut cu libertatea ta? Revoluţia văzută din clădirea TVR

Postat la: 21.12.2009 20:18 Ultima actualizare: 19.10.2011 21:43

20 DE ANI DE LIBERTATE. Tu ce ai făcut cu libertatea ta? Revoluţia văzută din clădirea TVR

Lucia Hossu Longin, Teodor Brateş şi Sanda Ţăranu se aflau în clădirea televiziunii la Revoluţie şi povestesc astăzi ce au trăit atunci

Sanda Ţăranu a ajuns în clădirea TVR pe 23 decembrie, printre gloanţe. În Dorobanţi, cordoanele de ordine nu i-au dat voie să meargă mai departe. Se trăgea. "La un moment dat, a venit o maşină a armatei din care a coborât un colonel şi m-a luat cu el. Nu am putut intra pe poarta principală întrucât gloanţele şuierau de peste tot. Am sărit gardul şi am alergat prin curte spre intrarea din Pangrati. Am ajuns, în sfârşit, în Studioul 4. Mi-am întâlnit colegii, ne-am îmbrăţişat şi la un moment dat am intrat pe post, rostind câteva cuvinte de speranţă şi îmbărbătare. Cei care păzeau studiourile nu îmi dădeau voie să ies pe hol ca să nu mă nimerească vreun glonţ. Geamuri nu mai erau şi pe holuri ningea", povesteşte Sanda Ţăranu pentru Mediafax.

I-a fost frică să plece acasă. "În curtea televiziunii vreo duzină de soldaţi înarmaţi, în spatele unui fel de zid făcut din saci, trăgeau şi ei de câte ori vreo rafală venea din direcţia opusă. L-am rugat pe unul dintre ei să mă însoţească până la gard, ca şi când arma lui ar fi putut fi o pavăză. O prostie, puteau să ne ciuruiască pe amândoi", continuă crainica tv.

Intoxicările din vremea Revoluţiei

În decembrie 1989, Teodor Brateş era redactor-şef adjunct al Redacţiei de Actualităţi a TVR. El le-a deschis calea revoluţionarilor care au intrat în TVR şi i-a dus în celebrul Studio 4. "Am proclamat pe postul TV, înainte de orice alt mijloc de informare din ţară, libertatea de expresie, libertatea presei şi am moderat (ca să folosesc un termen la modă) timp de 73 de ore, aproape fără întrerupere, emisiunile de referinţă pentru ceea ce a însemnat, în focul evenimentelor, Revoluţia română", spune Brateş. Lucia Hossu Longin era pe atunci redactor la secţia teatru şi, din 22 decembrie până în 5 ianuarie 1990, nu s-a mişcat din TVR. "Am răspuns la telefoane şi am primit mesaje. După două zile am observat că televiziunea era intoxicată cu ştiri false, mesajele fiind transmise din Palatul CFR. Am refuzat să mai difuzăm începând cu 22 decembrie versuri, muzică populară şi filme de Sergiu Nicolaescu şi am militat pentru a fi transmise evenimentele din Piaţa Palatului. Datorită acestei comutări, s-au putut urmări evenimentele din decembrie 1989 în toată Europa şi în toată lumea", îşi aminteşte realizatoarea serialului documentar "Memorialul durerii". Din viitorul pe care şi-l închipuia atunci, a ajuns să trăiască incredibil de puţine lucruri. "Doar libertatea presei a corespuns aşteptărilor mele, în rest mai avem de aşteptat o sută de ani". (R.I.)

Citeşte şi:

20 DE ANI DE LIBERTATE. Tu ce ai făcut cu libertatea ta? 22 decembrie. Dictatorul a fugit

Tokes, îmbiat să protesteze, în 1989, de doi ziarişti canadieni

Casa Poporului, atracţia numărul unu pentru turiştii străini

The Guardian îi compară pe revoluţionarii români cu un urs rănit

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

2 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 Liviu Ionita 22.12.2009 11:03

vreau sa multumesc Luciei Hossu Longin pentru documentarele facute despre fostii detinuti politici, inca din zilele revolutiei a inteles cum merg lucrurile dinspe 'Palatul CFR' !

 
#2 dudi 22.12.2009 12:46

Eu cu libertatea mea am luat un credit "35 ani" nu e frumos? vao vao iui iui iui o o oo o o cip cip cip ciripppppppppp

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa