35 milioane de dolari, pierduţi pentru că Guvernul a uitat de ei
Banii erau pentru infrastructură /// Foto: Octav Ganea
Pentru că nu au fost în stare să cheltuiască un credit contractat acum trei ani de la BIRD, autorităţile române s-au rugat de bancă să extindă perioada de tragere
Guvernul şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD) au decis să extindă pentru a treia oară, până la finele acestui an, perioada de tragere a sumelor dintr-un împrumut de 180 milioane de dolari acordat acum trei ani pentru infrastructură.
De asemenea, o sumă de 35 milioane de dolari nu va mai fi contractată, valoarea împrumutului fiind diminuată corespunzător. Actualii oficiali ai Ministerului Transporturilor dau vina pe predecesorii lor, care nu s-ar fi preocupat de utilizarea banilor cu pricina.
Înţelegerea iniţială nu a fost respectată
Acordul iniţial de împrumut prevedea ca dată limită de tragere 31 decembrie 2008. Aceasta a fost ulterior modificată pentru 31 martie 2009, însă nici până atunci nu s-au identificat proiecte şi nici surse bugetare pentru asigurarea cofinanţării, aşa că data limită a fost împinsă la 30 aprilie. Cum nici aşa nu s-au făcut trageri din credit, termenul limită a fost prelungit acum până la 31 decembrie.
Costul total al proiectului prevăzut iniţial era de 225 milioane de dolari, din care 180 milioane de dolari sub forma unui împrumut BIRD şi 45 milioane de dolari contribuţia României. Proiectul vizează activităţile de întreţinere a infrastructurii publice şi este structurat în două părţi egală (112,5 milioane de dolari), pentru sectorul rutier şi cel feroviar.
Greaua moştenire
Până la finele lunii mai 2009, au fost efectuate plăţi din împrumut de numai 51,5 milioane de dolari. Practic, în 2007 au fost cheltuiţi 18 milioane de dolari, iar în 2008, doar 24 milioane.
Aceasta cu toate că întreţinerea drumurilor naţionale şi a căilor ferate este deficitară şi ar fi nevoie de fonduri importante. Peste jumătate din drumurile naţionale au durata de viaţă depăşită şi necesită reparaţii urgente.
Pe de altă parte, din cei 20.000 km de cale ferată de pe teritoriul ţării, 38% au termenul de efectuare a reparaţiilor capitale depăşit. În aceeaşi situaţie se află 60,5% din podurile feroviare, 39% din tunele, 86,3% din lungimea totală a catenarei, iar 95% din gări ar trebui reconstruite.
Ce-au găsit şi ce-au pierdut
„Aceasta este situaţia pe care am găsit-o: s-au cheltuit foarte puţini bani. Noi am încercat să-i convingem pe cei de la Banca Mondială să ne prelungească perioada de tragere până când vom epuiza toată suma. Ei n-au fost de acord şi tot ce am putut obţine a fost prelungirea termenului limită până la sfârşitul anului. În acest an, vom utiliza 102 milioane de euro din acest împrumut“, a declarat pentru Gândul Constantin Dascălu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.
BIRD a agreat suplimentarea perioadei în care pot fi făcute trageri din împrumut numai în condiţiile majorării alocaţiilor bugetare, fie prin realocarea de fonduri, fie prin suplimentare, pentru Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România şi pentru CFR SA, gestionarul infrastructurii feroviare.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
















5 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Guvernul ÅŸi Banca InternaÅ£ioÂÂnală pentru ReconstrucÅ£ie ÅŸi Dezvoltare (BIRD) au decis să extindă pentru a treia oară, până la finele acestui an, perioada de tragere a sumelor dintr-un împrumut de 180 milioane de dolari acordat acum trei ani pentru infrastructură.
normal, guvernul boc se ocupa numai de campania electorala a presedintelui si "de micul razboi "cu psd. iar incompetentul de berceanu, habar nu are de problemele statului, pe el il intereseaza numai "buzunarul lui". ati vazut vreo problema sau un obievtiv finalizat de el?? el este vesnic mistocar, ironic si zeflemist in rest nimica.
normal, in conditiile in care nu era nimic de tras in propriile buzunare, iar suma mai trebuia si investita cum se cuvine. situatia pezentata este in conformitate cu gandirea si competenta actualului guvern.
guvernul trebuie sa ordone imediat reanalizarea tuturor dosarelor pensionarilor pe motive medicale. ce s-a intamplat in dambovita este valabil in toata tara.deasemenea ministerul agriculturii a imbogatit peste noapte toti ciobanii din jud.sibiu. sumele platite de apia sunt imense , dar branza, carnea…
Fata de milionul lui Ritzi si sutele de mii de $ ale Lenutei Udrea ,asta da pierdere. Si doamnele in cauza trebuie sa raspunda daca au gresit dar si cei care din neglijenta sau rea vointa au pagubit statul . Paguba se cheama si daca ai bani si su faci nimic pentru imbunatatirea infrastructurii . Ce…