50% dintre case nu respectă regulile
„Dacă ar exista o carte tehnică a construcţiilor, 50 la sută din ele nu s-ar mai vinde”, spune directorul ISC
Surprize pentru proprietari - de la tencuiala căzută în cap la grinzi şubrede
Tencuială care îţi cade în cap, pereţi mucegăiţi, infiltraţii de apă sau ţevi de scurgere înfipte în pământ. Sunt doar câteva din „micile surprize” cu care te poţi trezi la câteva luni după ce ţi-ai cumpărat o casă nouă. Există însă şi riscul ca imobilul să se prăbuşească la primul cutremur.
„Dacă ar exista o carte tehnică a construcţiilor, 50 la sută din ele nu s-ar mai vinde. Am întâlnit cazuri când proprietarilor nu li se mai scurgea apa din chiuvetă. Iniţial s-a crezut că sunt înfundate. În realitate, ţeava de scurgere nu era racordată la sistemul de canalizare, ci era pur şi simplu înfiptă în pământ. Este cazul unor proprietari dintr-un imobil cu etaj şi mansardă”. Nu este povestea spusă de un client păcălit, ci de însuşi directorul general al Inspectoratului de Stat în Construcţii, Ovidiu Corduneanu.
Economii criminale la structura de rezistenţă
Lipsa canalizării pare însă un fleac pe lângă structurile de rezistenţă subdimensionate sau executate din economie, cu materiale de slabă calitate. Directorul general al ISC ne-a povestit că au existat situaţii în care, dacă nu ar fi intervenit la timp, imobilele s-ar fi putut prăbuşi la un cutremur de o intensitate nu foarte mare.
„La nişte construcţii, vorbim de case tip vilă, s-a turnat un beton de o calitate mai slabă decât cel prevăzut în proiect. S-au oprit lucrările de construcţii şi s-a trecut la reproiectarea întregului imobil. S-au consolidat pereţii, grinzile şi s-a schimbat întreaga soluţie de arhitectură. Nu ştim dacă a fost vina constructorului, care a vrut să-l coste mai ieftin, sau la staţie s-au încurcat betoanele. Într-un alt caz, constructorul, ca să facă economie la beton, nu s-a mai ostenit să toarne şapa de egalizare. Peste nisip a pus un celofan. Am avut şi cazuri în care întreaga structură de rezistenţă a fost subdimensionată. Proprietarul a venit cu proiectul făcut în străinătate. Era vorba de un bloc cu 14 etaje. Le-am oprit lucrările şi au refăcut întregul proiect, cu grinzi, stâlpi şi betoane dimensionate pentru un grad de seismicitate opt, aşa cum prevede legislaţia”,ne-a povestit Ovidiu Cordoneanu.
Sfatul specialistului: „O expertiză a casei, care costă doar un 1 euro/mp”
Directorul general al Inspectoratului de Stat în Construcţii susţine că asemenea greşeli sunt posibile din cauză că lucrările de construcţii sunt executate de firme care n-au niciun fel de pregătire de specialitate”. 35 la sută dintre firmele care execută lucrări de construcţii n-au niciun fel de pregătire de specialitate. Şi la cele care au, legea este respectată în proporţie de 65 la sută”.
El recomandă celor care vor să-şi cumpere un imobil să ceară înainte sfatul unui specialist în construcţii. Acesta este singurul care poate să-şi dea seama de eventualele greşeli privind structura de rezistenţă şi instalaţiile. Specialistul mai poate spune cumpărătorilor dacă vor avea presiune la apă sau dacă le va cădea curentul când vor porni aparatul de aer condiţionat. „Oamenii sunt atenţi la acte. Îşi cheamă notari, avocaţi, dar nu consultă un specialist care să le spună ce cumpără. Pe cei care îşi permit să dea sute de mii de euro pe o casă îi sfătuiesc să facă o expertiză a casei. Costă doar un euro pe metru pătrat. Este posibil să aibă multe surprize”, ne-a mai declarat directorul general al Inspectoratului de Stat în Construcţii, Ovidiu Corduneanu.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine












8 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Tencuială care îţi cade în cap, pereţi mucegăiţi, infiltraţii de apă sau ţevi de scurgere înfipte în pământ. Sunt doar câteva din „micile surprize†cu care te poţi trezi la câteva luni după ce ţi-ai cumpărat o casă nouă. Există însă şi riscul ca imobilul să se prăbuşească la primul cutremur.
bine ca s-a procopsit cu functia fostul (so called) arhitect-sef al sectorului 6 (so-called ca este inginer sau are o alta profesie dect arhitect)... vine sa dea lectii, lupul paznic la oi, doar el stie ce-a minarit cu poteras (care are nume predestinat!!!)... o sa faca si asta la isc mare brinza, adica nimic!
toate bune si frumoase, dar unde gasim asemenea experti care sa ne spuna ce cumparam? toate articolele spun sa apelam la ei, dar unul singur nu se deranjeaza sa ne indice si unde ii gasim pe acesti experti si atunci noi cititorii ne vedem nevoiti sa concluzionam ca scrieti doar ca sa va aflati in treaba.
orice firma de constructii care se respecta are angajati diriginti de santier si responsabili tehnici cu executia care ar putea fi consultati. pentru proprietarii care isi construiesc case ar fi de ajuns sa ceara parerea unui alt inginer constructor decat cel ce face executia cladirii. problema este ca din comoditate sau pentru a face economie 99% dintre acestia nu cer parerea nimanui mergand pe mana mesterului costica. si oricum nu ar cere aceasta parere pentru ca in mare majoritate ei sunt cei care impun economiile la betoane si armatura.
pai acest isc nu are drept scop controlul pe santiere? ce au pazit ?
monica, ai uitat-o pe "sefa de cabinet", cea care dimensiona si incasa spagile pentru corduneanu, o tuta care se dadea de absolventa de filologie...
cat despre interviu, cum nu stie dobitocul cine a gresit marca betonului, constructorul sau proiectantul?!? e suficient sa se uite in proiect, asta in cazul in care stie sa si citeasca, in afara de numaratul banilor.
stiu un caz in cluj, in care si-au cumparat casa/vila construita pe un teren mlastinos (care fusese folosit mai demult ca si groapa de gunoi. au plecat dupa o luna oamenii in concediu si cand s-au intors (fusesera ploi multe in acea perioada), casa era efectiv inclinata vizibil si cu crapaturi mari in pereti. cata spaga o fi dat ,,dezvotatorul imobiliar" sa obtina autorizate sa construiasca pe un asemenea teren....
am si eu o intrebare :1) oare stiu ce au luat de-a adevaratelea in garantie bancile care au creditat aceste imobile ?? 2) dar banca nationala ????( care in ciuda tuturor semnalelor pe care numai eu le-am trimis pe acest forum !!) continua sa o doara-n ..robor !! 3) dar societatile de asigurare care la primul cutremur important vor trebui sa plateasca despagubirile ???!!! ( si oare cu ce se vor alege bancile care conteaza tocmai pe recuperarea din aceste despagubiri - probabil cu un ...libor - sau ma rog , cu un bubor , ca e... mai mare !!)