Acordul cu FMI, la limită: depăşim ţinta de deficit
Gheorghe Pogea /// Foto: Octav Ganea
România ar putea primi, totuşi, bani de la Fond, dacă aprobă bugetul până pe 10 decembrie
România va depăşi "în mod sigur" ţinta de deficit bugetar de 7,3%, convenită cu FMI, pentru că nu s-au aplicat la timp legile ce priveau reducerea cheltuielilor bugetare, a declarat joi secretarul de stat Mihai Şeitan.
"Acum se fac calcule la Ministerul Finanţelor şi se încearcă o potenţială reducere a cheltuielilor", a spus demnitarul. Întrebat dacă ţinta de deficit bugetar de 7,3% din PIB va fi depăşită, secretarul de stat a răspuns că "da, clar, pentru că nu mai e timp să se facă o reducere a cheltuielilor". Şeitan a explicat că România ar fi putut să se încadreze într-un deficit de 7,3% din PIB în acest an dacă legile care ar fi dus la reducerea cheltuielilor ar fi fost aprobate în trimestrul trei, astfel încât să poată fi aplicate începând cu luna octombrie, şi a menţionat că "acum este prea târziu pentru acest lucru". Câteva minute mai târziu, ministrul interimar al Finanţelor şi al Muncii, Gheorghe Pogea, a admis cu jumătate de gură că ţinta nu mai poate fi respectată, adăugând apoi că "facem tot posibilul să nu depăşim prea mult".
Actualul deficit bugetar maxim admis de Fond în cadrul acordului de 20 de miliarde de euro a fost negociat cu oficialii FMI în luna august, când a fost revizuit în sus, de la 4,6% din PIB la 7,3% din PIB. Fondul verifică ţinta de deficit bugetar în fiecare trimestru, în funcţie de respectarea acestei condiţii fiind deblocată tranşa următoare.
Mihai Tănăsescu, reprezentantul României la FMI, a declarat recent că Fondul ar putea fi însă îngăduitor. Fostul ministru de Finanţe a declarat, invitat la emisiunea "După 20 de ani", difuzată de Pro TV, că, până la urmă, cel mai important criteriu de performanţă a României în ochii FMI până la finele acestui an este adoptarea bugetului pe 2010, până pe 10 decembrie.
Depăşirea datei-limită fie va amâna, fie va anula primirea celei de-a treia tranşe din acordul cu FMI, de 1,5 miliarde de euro, dintre care 750 de milioane vor ajunge în vistieria statului, pentru plata salariilor şi a pensiilor, iar cealaltă jumătate va completa rezervele valutare ale BNR, pentru a permite apărarea cursului şi reluarea creditării.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine













10 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Au trecut 20 de ani de la Revolutie. E mult sau putin? Afla aici.
www.crbs.blog.com
am depasit tinta de deficit intrucat am avut un PROSTpepostdeministru de finante !
Nu este o surpriză că Băsescu face curte liberalilor!! Are nevoie de voturile lor ÅŸi poate cine ÅŸtie, poate pun de o nouă frăţie la furatl!! Între cele două partide nu-i nicio diferenţă în ceea ce priveÅŸte scopul ajungerii la guvernare. JAFUL TÄ‚RII ÅžI AL CETĂŢENILOR!!! Îi diferenÅ£iază doar metodele de jaf. La liberali mai ascunse, perverse, PRIN LEGE, la pedeliÅŸti FARÄ‚ DE LEGE, NESIMÅ¢ITE, GOLÄ‚NEÅžTI!
Nu este o surpriză că Băsescu se declară sănătos, chiar ÅŸi cu ficatul!! Doar că lupta cu balaurii din mintea lui îi face pe oameni să nu-l creadă când spune că-i „sănătos cu mintea”!!!!
Nu este o surpriză că Băsescu se declară patriot!!! CEL MAI MARE ANTIROMÂN, care a strâns lângă el alÅ£i trădători, antiromâni dovediÅ£i: Monica Macovei- cerea la UE oprirea finaţărilor pentru România, Patapievici- a scris o carte de înjurături la adresa românilor - „Românii nu pot alcătui un popor pentru că valorează cît o turmă: după grămadă, la semnul fierului roÅŸu” Cornelia Cazacu – a votat o hotărâre a CE pentru recunoasterea europene a naÅ£ionalităţii vlahilor ÅŸi toată liota de hoÅ£i pedeliÅŸti infrăţiÅ£i pentru demolarea economiei, învăţământului, URLÄ‚ PRIN PIEÅ¢E că-i patriot!!
DEMENŢĂ ŞI NESIMŢIRE FĂRĂ LIMITE!!!
Nu este o surpriză ca Băsescu promite subvenţii la oi!! DOAR I-AU SCRIS NUMELE PE MUNŢII BUCOVINEI!!! Ce dă de la el? PROMITE CA SĂ-L VOTEZE CIOBANII!! Ce dacă a intrat in Cartea Recordurilor cu prima grevă a ciobanilor!! MASCARADĂ ŞI TUPEU FARĂ MARGINI!!
Nu este o surpriză că Băsescu vrea alte legi electorale!! TREBUIE SĂ FACEM LEGI ZILNIC, DOAR CA SĂ SE ALEAGĂ EL ŞI PARTIDUL LUI DE HOŢI!!!
EL SE CONTRAZICE DIN 5 ÎN 5 MINUTE!!! ÎN Å¢ARA LUI PAPURÄ‚ VODÄ‚, TOTUL SE FACE CUM ÎI TRÄ‚ZNESTE LUI BÄ‚SESCU!!!
Nu este o surpriză că bietul Croitoru a incropit un guvern!! De ochii lumii!! ÎN CELE 3 GUVERNÄ‚RI DEMOLATOARE DE DREAPTA, RAR AU FOST PUÅžI SPECIALIÅžTI!! MINIÅžTRII GUVERNELOR DE DREAPTA SUNT DOAR PARAVANE DE FURAT CETĂŢEANUL! Cel mai adesea miniÅŸtrii nu au nicio calificare în domeniul pe care urmează să-l administreze!!!
Nu este o surpriză că Băsescu vrea să dizolve parlamentul!!!! VREA SÄ‚ SE ALEAGÄ‚ CU BANII FURAÅ¢I DE LA TINE!!! Vrea să se jefuiască din prada de la FMI, împreună cu haita flămândă de pedeliÅŸti, conduÅŸi de Videanu, Berceanu ÅŸi Boc!!! De plătit o s-o plăteÅŸti tu, copiii ÅŸi nepoÅ£ii tăi, !!!! PARLAMENTUL ÎL ÎMPIEDICÄ‚!!!
Nu este o surpriză că preÅŸedintele vrea un alt prim-ministru decât toÅ£i ceilalÅ£i!!! Nu trebuie să hâÅ£âne, bruieze el guvernul?? Scandalul din ce mai iese?? Ce se face dacă nominalizatul nu-l bagă-n seamă, ca Tăriceanu??!! CUM MAI APARE EL PRICEPUT LA TOATE??
Nu este o surpriză că preÅŸedintele pretinde că este apărătorul pensionarilor, când în timpul guvernării d.a cu ministru pdl Gheorghe Barbu la Ministerul Muncii(6 martie 2006, GalaÅ£i) , a avut loc prima grevă a pensionarilor din lume!!! EL SE CONTRAZICE ÎN FIECARE ZI!!! Mai contează ce spune despre pensionari sau despre Tănăsescu sau despre oricare alt subiect???
ESTE O SURPRIZÄ‚ CÄ‚ PREÅžEDINTELE N-A PLÂNS!!! Doar i-a căzut guvernul ÅŸi-l ÅŸtie toată lumea cât e de „simÅ£itor” când cade câte-un „stolojan”!!. 11 pedeliÅŸti, tot unul ÅŸi unul! Boc, Videanu, Pogea, Blaga, Berceanu, Elena Udrea, Plăcintă, StâniÅŸoară, Toderică… Păcat că lipseau alÅ£i câÅ£iva nepregătiÅ£i, care au avut timp mai mult să dea măsura hoÅ£iei ÅŸi prostiei lor: Hârdău, Miclea, Ridzi, Dobre, Sulfina!!! Mai ceva decât „guvernul de unicate” al altui „democrat” celebru, Petre Roman!!!
Nu este o surpriză că miniÅŸtrii pedeliÅŸti ÅŸi-au premiat angajaÅ£ii! Doar de ce au fost angajaÅ£i?! Să muncească, să administreze domeniul pe care-l conduc??! Nuu!! Că majoritatea nu au nici o calificare în domeniul pe care-l administrează!!! Ei sunt specialiÅŸti în demolări!!! AU FOST PUÅžI SÄ‚-ÅžI PRIMEASCÄ‚ TAINUL ÅžI SÄ‚ SE ANGAJEJE CU NESIMÅ¢IRE ÎN CAMPANIILE ELECTORALE CARE VIN!!! Åži cine ÅŸtie când mai cade peste capul lor aÅŸa o „pleaÅŸcă”!!
Nu este o surpriză că gaÅŸca pedelistă îÅŸi atacă orbeÅŸte adversarii politici! Doar au fost devoalate miile de ÅŸmecherii propagandistice pe care le folosesc ÅŸi milioanele de hoÅ£ii pe care le-au făcut!!! Ce aÅ£i vrea să facă decât să-ÅŸi arate colÅ£ii!!! Acum, fiindcă au fost daÅ£i afară de la guvernare ÅŸi AU PIERDUT MILIARDELE DE DOLARI DE LA FMI, PE CARE LE JEFUIAU DUPÄ‚ BUNUL PLAC, AU TURBAT!!!!
Nu este o surpriză că magistraÅ£ii refuză să-ÅŸi "demaÅŸte" colegii!!! Pentru că DANIEL MORAR ESTE CHIAR APÄ‚RÄ‚TORUL CORUPÅ¢ILOR PEDELIÅžTI!! De aceea, oricâte încălcări ale legii a făcut - vezi cazul Emil Burzo, hăituit de Daniel Morar ÅŸi care a câÅŸtigat la CEDO - este încă ÅŸef la DNA-ul pedelist al lui Băsescu!!!
Nu este o surpriză că o solicitare pedelistă la Curtea Constituţională, facută de prim-ministrul Boc, profesor universitar de drept constituţional să fie respinsă!! Doar GAŞCA PEDELISTĂ NU RESPECTĂ NICI O LEGE, chiar dacă le ştie foarte bine, că doar le predă studenţilor!!!!
Nu este o surpriză că creşte cursul euro! CU UN PREŞEDINTE ŞI UN GUVERN DE ŞMENARI ATI VREA SĂ SCADĂ?!!
Nu este o surpriză că BĂSESCU-PDL APARE LA TELEVIZOR ŞI SPUNE POEZII SAU ALTE PROSTII!!!!
Åžtie că o ÅŸleahtă de golani, CAMARILA PROFITOARE, VA SPUNE CÄ‚-I UN OM SENSIBIL SI CÂTE ALTE TEMBELISME, VALABILE LA OMUL PROST!!! Åži scopul a fost atins!!!
De aici încolo este treaba propagandiÅŸtilor să coafeze realitateatv, labe1tv ÅŸi alÅ£i netrebnici antrenaÅ£i în minciună ÅŸi diversiune ÅŸi s-o facă onorabilă!!!!
BÄ‚SESCU N-A FÄ‚CUT ÅžI NU VA FACE NICIODATÄ‚ NIMIC!!! El este un paravan în spatele căruia se ascund milioane de hoÅ£i ÅŸi hoÅ£ii!
PDL ESTE PARTIDUL CARE ESTE ÎN CAMPANIE ELECTORALÄ‚ PERMANENTÄ‚!
Acest partid nu are un program economic, politic!!!
ARE DOAR UN PROGRAM DE FURT AL CETĂŢEANULUI CARE TRĂIEŞTE DIN SALARIU, DIN MUNCA LUI!!!
Are insă o strategie de a-şi atrage votanţii - minorităţi de orice fel, unele antisociale!!!
Åžtie că salariatul, omul cocoÅŸat de muncă ÅŸi necazuri nu este interesat de politică, face orice să-l convingă că nu merită să voteze pentru ca să-ÅŸi aducă la vot marginalii: CURVVELE, PROXENEÅ¢II, DROGAÅ¢II, MEMBRII SECTELOR RELIGIOASE, HOÅ¢II, CAMARILA PROFITOARE DIN ARMATÄ‚, POLIÅ¢IE, JUSTIÅ¢IE, SECURIÅžTII, GDS-rile lui ÅžI FUNDAÅ¢IILE SOROÅžISTE ANTIROMÂNEÅžTI!!!
Cum sa nu fie asa cand ai doua partide mari PSD si PNL care fac totul posibil sa isi apere interesele proprii bagand tara intr-o criza politica care ne-a infundat si mai tare in criza economica.
Sărăcime care mă votezi, la cât te-am furat ÅŸi minÅ£it nu mai contează că mai te mint ÅŸi-n campanie!! Sunt doar expert în diversiuni ÅŸi ÅŸmecherii!!!! Acum caut ÅŸi niste vorbe cu care să te fac!
V-am furat flota, autostrăzile, la primaria BucureÅŸti, cu casa din Mihaileanu, alegeri 2004, Haisam, Luxten, Băneasa, borduri, parcări, parcuri, terenuri, castelele regelui, autostrazi, taxa auto, învăţământ, agricultură, spitale, moldoveni, unguri, ruÅŸi, Marea Neagră, comunism-anticomunism, eba-inteligenta lu` tata, Udrea-ministrul parcărilor, perdelelor ÅŸi călăritului, Ridzi-spânzuratoarea bugetului sportului, Anastase-preÅŸedinta prostiei camerei, Iancu Costel-te inchide la căţel, Miclea-pdl-urinatorul, fermecatoarea justitiei-Macovei, Stolojan-terminatorul finanÅ£elor într-un an, Videanu-bordura BucureÅŸtiului, TRU-lingăul pricopsit cu deputăţie la P.E, Patapievici-înjurătura românilor, Hârdău-agramatul învăţământului, Dobre-trogloditul care a schimbat preÅ£ul autostrăzii Bechtel de la 2,5 miliarde euro la 5 miliarde de euro, Berceanu-0cm autostradă, Fluturul aviar, Mircea Băsescu-îngheÅ£ată cu bombe tailandeze, pui NATO ÅŸi terenuri furate de la stat, pensii, oi, muntele Athos, Irak, salarii profesori, impozitul forfetar, împrumutul de la FMI, pe care l-am luat să mă aleg iar ÅŸi o să-l platească ÅŸi nepoÅ£ii nepoÅ£ilor vostri!!!
Umblu înnebunit prin Å£ară să mai păcălesc niÅŸte proÅŸti fiindcă se apropie ignatul!!! TârgoviÅŸte!!! TârgoviÅŸte!!!!!!!!
Mai baiatule! esti diliu? Eu sunt seful cel mare, panimaiasi zvinia? Eu dau oua la numarat fraierilor care ma intreaba de furaciunile uriase pe care le-am facut si le arunc matusa Tamara in brate.
Asta cu ,,Traian Hotescu" e mizilic, ma discrediteaza, eu sunt the man, capo di tutti capi.
Baga la cam mai ,,amiral al forumului"
Ura!! Ura de români! Maestrul de circ politic, a mai scos din pălărie un prim-ministru! După un "croitor" a scos un "negoiÅ£"!!! Ura!!!!!
pogea nu a facut decat sa duca la o scara mai mare dezastrul care l-a realizat la combinatul de la hunedoara. a terminat cu acel combinat, acum se gandeste sa vada daca poate duce tara in faliment. felicitari domnule pogea. ati reusit!!!
Totul se datoreaza incompetentei si lipsei de responsabilitate a guvernului si a presedintelui.
ba, dar tu esti "infundat" de-a binelea. Prost ca noaptea si orb ca liliacul, cretinule.