Adomniţei se plânge că este victima fricţiunilor din PNL

Rămâne în partid, dar le bate obrazul colegilor care l-au atacat

- Cum primiţi decizia premierului?
- Cu multă linişte, pentru că sunt un om care a dat totul, cu bună credinţă, pentru ca lucrurile să fie bine făcute. Nu cred că aş mai fi putut face ceva în plus pentru ca ziua de azi să fie evitată.

- Consideraţi că sunteţi victima luptelor interioare din partid?
- Cred că şi aici se află o parte din adevăr. Îmi pare rău că nu toţi colegii mei au avut o atitudine de sprijin şi au uitat repede momentul hotărâtor de la Camera Deputaţilor, când toţi au gândit şi au acţionat în acelaşi fel. Cu atât mai surprinzător mi s-a părut gestul colegului Ludovic Orban, care a avut parte de un linşaj mediatic şi ştie cum a fost.

- La ce gest vă referiţi?
- La cel de luni, din BPC, când mi s-a cerut demisia. Acela a fost de fapt şi momentul când am repetat că nu mă ţin de scaun.

- Care din cele două „acuze“ din ultima săptămână credeţi că a precumpănit în decizia premierului? Reproşul pentru vot sau elicopterul?
- Am să răspund întâi cu a doua parte. Nu mă dezic de ce-am spus. Până la urmă, fiecare om are o viaţă privată. Munca de ministru nu durează o veşnicie în timp ce, sper, căsătoria mea, da.
Mi se pare mult prea deplasat să acuzi faptul că am beneficiat de o oportunitate, aceea de a merge cu colegul meu de cabinet, ministrul de interne, până la destinaţia sa, unde avea misiune. Repet, şi închei acest subiect: ca ministru al Educaţiei, nu am cerut şi nu am beneficiat de un elicopter şi nici de ofiţer superior SPP, cum au spus unele posturi tv.
Poziţia la vot, cea mai importantă, este o chestiune de fond şi o voi mai explica o dată: ca membru al Guvernului, ca ministru al Educaţiei, am arătat cifrele. La acel moment (n.m. – luni, 29 septembrie, la Camera Deputaţilor) eram singura persoană din România care atrăgea atenţia asupra pericolului de derapaj. A venit apoi votul; aveam patru variante: primele două – vot împotrivă sau abţinere (şi aş fi fost singurul parlamentar în această situaţie) – nu sunt variante realiste, pentru că eu cred cu sinceritate că salariile dascălilor trebuie mărite. Este un principiu pe care îl afirm şi susţin, orice s-ar întâmpla.
A treia variantă ar fi fost votul pozitiv, iar a patra ar fi fost ieşirea din sală. A patra este exclusă, pentru că ar fi presupus fuga de răspundere, ceea ce nu mă caracterizează. Aşa că am votat pentru. Am ajuns să cunosc suficient sistemul, cu bunele şi relele sale, încât să mă ataşez de el şi, în asemenea condiţii, nu aveam cum să votez decât pozitiv.
Sunt mai revoltat din cauza campaniei mediatice furibunde duse de cel puţin un post de tv. naţional, care şi-a permis să falsifice lucruri legate de viaţa mea personală. Aş vrea să observaţi totuşi că până acum nimeni nu a reuşit să spună concret care sunt lucrurile de fond, ce mi se reproşează şi cred că tocmai pentru că nu s-au găsit lucruri de fond, s-au inventat şi s-au speculat aspecte de formă. Nu m-am ferit nici un moment de presă şi sunt mulţumit, ca ministru, care nu s-a ascuns de presă, că detractorii mei au găsit doar atât de puţine scăpări în exprimare. Cred că, oricum, acestea nu au adus nici un prejudiciu vreunei persoane.

- Credeţi că această campanie mediatică a avut vreo legătură cu fricţiunile din partid?
- Cred că da. Suntem singurul partid din care cu foarte multă veselie se dau informaţii, pe surse, presei, tocmai pentru că unii dintre colegii mei, aceiaşi, consideră că astfel îşi vor conserva imunitatea mediatică.

- La cine vă referiţi? Daţi un nume.
- Nu cred că mai este nevoie, fiindcă este foarte vizibil, de ani mulţi.

- Vă reproşaţi ceva, în mod special?
- Că n-am avut suficientă putere şi susţinere ca să trec prin Parlament pachetul de legi ale Educaţiei, de care este mare nevoie.

- Dv. sunteţi singurul ministru care, în 8 ani, a reuşit să pună pe masă un pachet de legi coerent şi necesar. De ce n-aţi mers până la capăt, totuşi, să-l depuneţi la Parlament?
- Vreau să apreciez în primul rând contribuţia celor trei federaţii sindicale şi a preşedinţilor lor, FSLI, Spiru Haret, Alma Mater, care au înţeles că numai lucrând împreună cu ministerul putem crea cel mai bun cadru. În rest, a lipsit adevăratul sprijin politic, care doar declarativ există sub semnăturile din pactul pentru Educaţie.

- V-aţi simţit vreodată strivit de povara funcţiei de ministru?
- Nu. Prima lună a fost însă cea mai dificilă pentru că a trebuit să mă acomodez. De la momentul acceptării funcţiei mi-am dat seama că nu va fi uşor să conduci cel mai mare minister din România. M-am străduit însă să înţeleg resorturile de funcţionare şi mi-am propus să obţinem maximum din ce se poate obţine, nelimitându-mă doar să gestionez chestiunile curente.

- E adevărat, v-aţi expus destul de curajos, pentru un om care nu aparţinea sistemului, luând decizii extreme, cum au fost cele legate de tezele unice.
- Continuu să susţin cu tărie că principiul evaluării continue este mai bun decât cel al evaluării punctuale şi că este nevoie de descentralizare în ceea ce este managementul financiar şi uman la nivelul şcolii. Eu mă mândresc cu ce am realizat, cu proiectul „Limbă, cultură şi civilizaţie română” pentru românii din Italia, Spania, Belgia şi în viitor din Cipru şi Portugalia.
N-am stat degeaba şi n-am făcut doar prezenţă politică la MEC, am avut o preocupare specială pentru relansarea dialogului european al învăţământului românesc şi m-am implicat în realizarea a trei mari evenimente, ce se vor desfăşura în primăvara anului viitor. Este vorba despre Conferinţa „Construcţia Resursei Umane în regiunea Balcanilor de Vest”, unde România deţine deja preşedinţia grupului de lucru.
Al doilea eveniment va fi Conferinţa ministerială CEEPUS, unde ministrul va fi preşedinte şi unde vor fi prezenţi reprezentanţii celor 12 ţări europene şi ai altor şase ţări din afara spaţiului european care colaborează pentru schimburi de studenţi şi profesori.
A treia manifestare este Conferinţa Europeană UNESCO, întâlnirea tuturor liderilor europeni din Educaţie, ce va avea loc în luna mai, întâlnire ce va pregăti punctul de vedere european la Forumul Mondial UNESCO. Cred că aceasta este cea mai importantă acţiune internaţională care se va desfăşura în România din 1989 până azi.

- În ce relaţii vă aflaţi cu dl. Anton? Credeţi că v-a „lucrat”?
- Nu! A făcut lucruri bune la Cercetare, am colaborat foarte bine cu dumnealui şi îi doresc succes.

- Ce veţi face?
- Pot spune că, într-un fel, am primit izbăvire şi am acum timp să mă ocup, în primul rând, de familia mea şi de mine. Ca ministru, n-am avut timp de mine deloc. Vedeţi, partea cu elicopterul la nuntă... E cea mai bună dovadă că nu am avut timp de viaţa mea personală.

- Ce regretaţi?
- Că n-am apucat să duc la sfârşit mandatul, deşi am să pun umărul în continuare pentru rezolvarea cu succes a acestei probleme a salarizării profesorilor.

- S-ar spune că v-aţi îndrăgostit de învăţământ acum, când îl părăsiţi.
- După soţia mea, aceasta este a doua dragoste, pe care nu o s-o uit niciodată.

- Vă gândiţi să reveniţi ca ministru?
- Cine ştie? Sigur, Dumnezeu.

Citiţi şi:

„Boul”, eticheta preferată de noul ministru al Educaţiei, Anton Anton

Reacţii la demiterea lui Cristian Adomniţei din funcţia de ministru al Educaţiei

Demitere pentru elicopter şi votul din Parlament

Niciun regret printre politicieni după ministrul dat afară

Sindicatele spun că problemele rămân

Amiază Împărat, sfârşit de mandat

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine