„Afacerea troleibuzul” – 21 milioane de euro aruncate pe maşini mici, grele şi defecte
Primăria i-a iertat pe cehi de penalităţi de peste 230.000 de euro
Regia locală de transport a plătit marfa, deşi nu era cea comandată
Unu din patru troleibuze, cumpărate noi, s-a stricat în primele luni de funcţionare
21,39 milioane de euro a dat Regia Autonomă de Transport Timişoara (RATT), cu binecuvântarea primăriei, firmei cehe Skoda Electric pentru 50 de troleibuze noi care sunt cu peste o tonă mai grele decât prevede contractul, au mai puţine locuri şi majoritatea au avut probleme de funcţionare încă de la livrare. Un control efectuat de Curtea de Conturi a scos la iveală grave deficienţe în modul în care s-a derulat acest contract, dar şi faptul că reprezentanţii autorităţilor locale au dat dovadă de o îngăduinţă suspectă faţă de furnizori.
După o licitaţie în care caietul de sarcini a fost modificat de câteva ori, RATT a semnat în aprilie 2007 contractul cu Skoda Electric prin care, în termen de 180 de zile, urmau să-i fie livrate 50 de troleibuze noi „cu caracteristicile prevăzute în Caietul de Sarcini şi Propunerea Tehnică”, în caz contrar furnizorul fiind obligat să plătească penalităţi de 500 de euro pe zi pentru fiecare vehicul. Deşi în contract se prevedea faptul că trebuie să fie pregătite şi pentru montarea noilor sisteme de tiketing, în 9 ianuarie 2008, termenul de livrare se prelungeşte până în luna aprilie, predarea urmând să se facă în trei tranşe.
Comisie cu orbul găinilor
Înainte de trimiterea spre Timişoara a primelor troleibuze, o comisie din care au făcut parte Eugen Stănescu, directorul general de atunci al RATT, Ioan Goia, directorul tehnic al RATT şi actual director general, şi Chiş Culiţă, directorul Direcţiei de drumuri şi transporturi Timişoara şi subordonat direct primarului Gheorghe Ciuhandu, a mers în Cehia pentru a vedea dacă produsele corespund contractului.
Deşi s-a constatat că greutatea unui troleibuz gol este mai mare cu 1,6 tone, numărul de locuri este mai mic şi platforma pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi nu este acţionată electric, conform prevederilor contractuale, partea română şi cea cehă semnează un procesverbal mincinos - „în urma inspecţiei vizuale, statice şi dinamice, troleibuzele corespund livrării, neexistând deficienţe majore. Orice alte deficienţe constatate ulterior de către comisia de recepţie se vor trata conform prevederilor contractuale”. Ulterior, se semnează un al doilea act adiţional prin care RATT acceptă să recepţioneze vehiculele în baza parametrilor tehnici „omologaţi de Registrul Auto Român” şi nu a celor prevăzuţi în contract.
Chiar înainte de campania pentru alegerile locale, primarul Gheorghe Ciuhandu împreună cu reprezentanţii firmei Skoda au inaugurat oficial troleibuzele, cu un spectacol care a scos 12.000 de euro din bugetul RATT. Vehiculele stropite cu şampanie de oficiali aveau însă mari probleme, 80% dintre ele având defecţiuni în primele luni de exploatare. La unul dintre ele, comisia a constatat „imposibilitatea recepţiei troleibuzului datorită nefuncţionării mai multor subansamble fundamentale”. Numai pentru acesta, Skoda Electric ar fi trebuit să plătească penalităţi de 18.000 de euro. RATT a emis şi transmis către partea cehă, în 20 iunie 2008, o factură de penalităţi pentru nelivrarea la termen a vehiculelor în valoare de 234.000 de euro, dar în mod ciudat nu a mai fost înregistrată în contabilitate şi anulată.
Actualul director al RATT, Ioan Goia, a refuzat să răspundă direct la orice fel de întrebare legată de contractul cu Skoda Electric, transmiţându-ne prin intermediul purtătorului de cuvânt că „licitaţia şi recepţia pentru troleibuze a fost una corectă, atâta timp cât ele rulează în Timişoara şi deservesc timişorenii”.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine













13 Comentarii [+] Adauga un comentariu
21,39 milioane de euro a dat Regia Autonomă de Transport Timişoara (RATT), cu binecuvântarea primăriei, firmei cehe Skoda Electric pentru 50 de troleibuze noi care sunt cu peste o tonă mai grele decât prevede contractul, au mai puţine locuri şi majoritatea au avut probleme de funcţionare încă de la livrare.
preacinstitii taranisti ai legionarului ciuhandu. sa ma handesc pe mahalaua voastra de tradatori de tara. suntei mai interlopi decat craiovenii
nu fi marlan, ce dreaq. aia sunt prea educati in marea traditzie cezaro-craiasca pentru a mai spune ceva dupa ce au luat marfa. vezi tu, aici e diferentza intre mitici si acestia, totzi au luat si vor lua spaga, numai ca banat-o -ardelenii sunt prea natangi sa priceapa daca au primit ce au cerut :))
pana una alta banatul e cu 50 ani inaintea voastra , din toate punctele de vedere .
cainii latra caravana trece...
pana una , alta , banatul e cu cel putin 50 ani inaintea voastra...
omule ori esti balbait ori suferi de personalitate dubla. vezi ca personalitatea multipla si balbaitul apar cel mai des in urma consumului excesiv de alcool. in concluzie daca ai bea mai putin poate vei reusi sa vezi si tu realitatea ce te inconjoara, poate ai observa ca nu sunteti cu nimic mai breji decat ceilalti, sunteti tot oameni cu calitati si defecte.
sigur, curtea de conturi se baga tocmai la timisoara unde se investeste in transportul electric.
dar la brasov, unde kilometri intregi de retea (+vehiculele de rigoare) s-au ,,evaporat" si au disparut fara urma... mai rau, nici macar nu a existat o hotarare de consiliul local privind dezafectarea retelei si aprobarea casarii vehiculelor respective...si prin vehicule vorbesc de peste 80 (da, optzeci) de troleibuze? tot la brasov s-au inchiriat 10 autobuze de la o firma din lupeni, desi legea 92/2007 interzice clar utilizarea de autobuze inchiriate pe trasee cu curse regulate.
de ce nu face curtea de conturi verificari la constanta, unde se tot cumpara autobuze maz (normal, aduse de dunarea leasing, firma la care se zice ca e actionar primarul de acolo, radu mazare, acelasi primar care si-a concesionat lui insusi tot luciul de apa de pe lacurile din zona, acelasi primar care a defrisat jumatate din cel mai mare parc al orasului pentru un mall) si tocmai s-a scos tramvaiul?
de fapt toata treaba e ca nu s-a luat ,,ce trebuia" (adica autobuze si microbuze) de la ,,cine trebuia".
stima si respect pentru primaria timisoara si r.a.t.t. sa recunoastem ca o merita.
degeaba va luati de aceste troleibuze, au trecut testul de etanseitate. acum cateva luni o pisica a ramas blocata in troleibuz si au trebuit sa-l demonteze ca sa o scoata. daca troleibuzul nu era etans, pisica ar fi iesit singura. doar stiti ca asta e testul romanesc la masini. ce conteaza ca sunt mai grele si ca au deficiente? la romani merge si asa.
macar cei din timisoara au facut si ei un gesheft si au dat si orasului troleibuze, spre deosebire de mazare si scripcaru, care au dat maz la tot poporul. de ala nu s-a plans nimeni nici cat consuma, nici cat polueaza si nici cat de grele sunt. am uitat insa, taranistii nu mai sunt la putere demult, in timp ce pesedeul guverneaza impreuna cu pedeleul. cum sa-si ancheteze proprii primari?
locuiesc in timisoara si sunt consternat de cate mizerii face ciuhandu si de cati sustinatori are.
- s-au amenajat multe din liniile de tramvai dar nimeni nu a spus ca au fost intarzieri de cel putin 1 an doar pentru linia 9 - ca sa nu mai vb de drum care a mai durat mai mult de 1 an.
- s-au refacut trotuarele, dar nimeni nu a prevazut parcari pentru autoturisme. s-au pus doar semne cu stationarea interzisa si ridicat masini fara nici o solutie - asta pentru ca lucrarile centura timisoarei au fost abandonate
- acum in lipsa de spatiu se parcheaza masinile pe trotuarele proaspat refacute. intrebare: cat vor rezista?
- a fost introdus sistemul telpark - nu a fost construita nici o parcare, decat dupa ce s-au umplut actionarii de bani.
- au fost introduse semafoare sincronizate: dca mergi cu 80 la ora poate le prinzi ca la 50 nici o sansa
- oare media din timisoara cand va incepe sa strige mai tare?
aceiasi oameni conduc primaria de multi ani fara sa-ideranjeze nimeni...