Agenţia Antidoping: Chiar şi la snooker am găsit dopaţi, fotbaliştii nu vor teste

de Dan RADU Postat la: 28.01.2010 20:43 Ultima actualizare: 28.01.2010 21:37

Agenţia Antidoping: Chiar şi la snooker am găsit dopaţi, fotbaliştii nu vor teste /// Foto: Reuters/Eliseo Fernandez

Câţi fotbalişti din campionatul românesc se dopează? Greu de spus, din moment ce Liga Profesionistă de Fotbal nu are un contract cu Agenţia Naţională Antidoping, iar probele se fac doar la cererea cluburilor. Pe de altă parte, în România, există cazuri de dopaj şi în snooker

Între Agenţia Naţională Antidoping şi Liga Profesionistă de Fotbal există meciuri dure de ani de zile. Dacă în orice alt sport din România probele antidoping sunt obligatorii, fotbalul are un statut special - probele se fac doar la cererea cluburilor şi pe banii acestora. "Cluburile sunt tot Liga", argumentează secretarul general al LPF, Valentin Alexandru. "Se fac foarte puţine probe, câte cazuri de morţi subite am avut până acum?", vine replica directoarei Agenţiei Naţionale Antidoping, Graţiela Vâjâială.

"Am asigurat 7 bugete pentru Agenţie"

Valentin Alexandru dă, totuşi, asigurări că actuala metodă de testare antidoping din fotbalul românesc este sigură şi nu lasă loc de suspiciuni privind corectitudinea campionatelor.

"Eu ştiu, doamna Vâjâială vrea foarte mult să-şi facă buget. Ei bine, pe sărăcia asta ne protejăm şi noi bugetul. Dar nu a dus lipsă. Într-un campionat n-au fost echipe să nu fie testate. Cel puţin la toate derby-urile. Putem trăi fără suspiciuni în cazul Ligii I. Din moment ce s-au făcut peste 260 de teste, aproximativ, nu ştiu acum suma exactă, înseamnă că nu există nicio suspiciune. Noi am plătit la bani de când sunt eu aici... Cel puţin din 1999, de când sunt eu la LPF, cred că am asigurat şapte bugete pentru doamna Vâjâială", spune Valentin Alexandru, adăugând că testele sunt foarte scumpe.

"Un test e în jur de 1.000 de euro pe meci. De ce? Ca să aibă doamna ce raporta? Să facă pe banii proprii, că de-aia are buget. Eu pofta de bani a cuiva nu sunt de acord să o satisfac", mai spune secretarul general al LPF. Valentin Alexandru este foarte mulţumit de actualul sistem de testare şi spune că, oricum, cluburile de fotbal reprezintă tot Liga.

"Ce nu înţelege doamna Vâjâială este că Liga Profesionistă de Fotbal este suma cluburilor profesioniste din România. Iar regulamentul este foarte corect făcut. Dacă CFR doreşte să facă un test pentru Steaua Bucureşti, CFR-ul nu poate să ceară teste antidoping decât dacă plăteşte un număr similar de teste şi pentru propria echipă. Mi se pare cât se poate de echitabil. De ce spune doamna Vâjâială că Liga nu plăteşte? Cluburile nu sunt tot ale noastre, nu sunt tot Liga"?

"Măcar educaţie antidoping să facem"

Graţiela Vâjâială spune, însă, că numărul de probe cerut de cluburi este infim, iar fotbaliştilor nu li se face nici măcar o educaţie privind substanţele dăunătoare. "Care cluburi cer aceste teste? Noi am avut de la Liga I cerute foarte puţine probe. Dacă nu mă înşel au fost 24 de probe, ceea ce înseamnă vreo şase meciuri într-un an de zile. Federaţia a făcut anul trecut 30 de probe la juniori, mari şi late. Iar noi, agenţia, am făcut 136 de probe din banii de la Guvern, din buget. Cum putem şti că nu se dopează fotbaliştii noştri? Mă scuzaţi, dar câte cazuri de morţi subite am avut pe teren? Nu zic să facem teste, dar măcar educaţie antidoping să facem, că asta nu costă. Fotbaliştii cum să ştie să se ferească, dacă nu îi învaţă nimeni? Desigur, federaţia noastră este cea mai săracă, banii sunt întotdeauna o problemă pentru ea. Toate federaţiile fac probe, mai puţin fotbalul. Dânşii sunt în afara oricărei legi", spune Graţiela Vâjâială.

Ce s-ar descoperi dacă testele antidoping s-ar înmulţi în fotbalul românesc? Graţiela Vâjâială dă cazul altor sporturi unde s-au depistat cazuri de dopaj. "Noi am avut surprize anul acesta la snooker! Se gândea cineva că o să găsim un caz de dopaj la snooker? Dar credeţi că m-am gândit vreodată că anul acesta o să avem un caz la ecvestră, după ce că în domeniul cailor suntem vai de mama noastră? Dacă facem teste, pot să nu găsesc sau pot să găsesc. Uitaţi, din patru probe la snooker am depistat un caz şi din patru probe la ecvestră am depistat alt caz. Sunt surprize peste surprize. Dar dacă nu facem deloc teste, atunci siguri vor fi cazuri. Tentaţia este mare", a mai spus Graţiela Vâjâială

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

8 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 www.politicienii.ro 29.01.2010 00:06

Ana Maria Geoana, * si fetisism in PSD

Dupa scandalurile sexuale in care membre ale PSD-ului s-au regasit ca protagoniste, Ana Birchall si Lavinia Samuila, se pare ca o atractie irezistibila a cuprins-o si pe fica liderului social democrat Mircea Geana, o fotografie destul de indecenta a aparut pe internet ce o prezinta pe tanara Ana Maria Geoana intr-o ipostaza din care nu putem intrevedea decat un "tanar talent in cele lumesti".

- Intreaga situatie se afla pe un "butoi de pulbere", mai multe in site-ul : www.politicienii.ro

 
#2 Radu 29.01.2010 03:20

Măi, dar ce s-a inflamat domnul secretar general al LPF! "Maestre", ai grijă să nu dai în boala cea rea, să nu te prindă vătămătura de-atâta opintire împotriva unei instituÅ£ii care are tocmai scopul de-a preveni ÅŸi împiedica unele practici murdare ce tind să prindă, din ce în ce mai mult, în sportul românesc.

 
#3 Cornelia Vodoiu 29.01.2010 09:09

Aceste informatii pot sa ajute:
[« Anti-Obesity Drug Banned in Europe.
Article Date : 24 Jan.2010 –0 :00 PST.
SOURCE : Diabetes, UK.
The European Medicines Agency (EMEA ) has recommended that the appetite suppressant SIBUTRAMINE also known as REDUCTIL, should nor longer be prescribed by doctors and that pharmacists shoud not longer dispense the drug.
People taking SIBUTRAMINE should see their doctor to discuss an alternative , although it is safe to stop taking the drug in the meantime if they wish. The regulator has been conducting a review of safety and has concluded the increased risks of heart attacks and stokes do not outweigh the benefits.
A trial of 10 000 patients followed for six years comparing SIBUTRAMINE to a placebo has not yet been reported but the regulator warned that heart attacks and strokes were more common in those taking the drug. People taking the drug only achieved modest weight loss when compared to those on a placebo, the report from the European Medicines Agency said. »] SOURCE : Medical News TODAY.

 
#4 xx 29.01.2010 09:32

Schimba atitudinea! Lasa-i pe vanzatori sa te caute. Tu iti alegi cea mai buna oferta fara stres si fara bani. Intra pe WWW.SOLICITARI.RO si intr-un minut adauga anuntul!

 
#5 anca 29.01.2010 10:06

Scheme si metode de joc la LOTO 6/49:

www.schemeloto.ro

wink

 
#6 PMS VICTORIE 29.01.2010 10:21

VEZI MISCAREASOCIALISTA RO

 
#7 sa traica basescu si cu boc bine! 29.01.2010 11:07

Cum cheltuiesc cei care sunt la putere sutele de milioane de euro pe care statul le colectează anual din enervanta taxă auto, instituită în 2007 de Sulfina Barbu ÅŸi care a cunoscut până acum atâtea versiuni că nimeni nu le mai Å£ine minte numărul? Răspunsul oficial, dat de cei puÅŸi să gestioneze tonele de euro, arată că s-au făcut programe educaÅ£ionale pentru copii, amenajări de parcuri, administrări de arii protejate.
de Alexandru Nastase
20/01/2010


Mai puţin de un sfert din sumele colectate a fost folosit. Restul o fi folosit ca o centură de siguranţă pentru economie...

Ce background vă mai putem oferi despre taxa auto, rebotezată în prezent taxă de primă înmatriculare? Am spus "taxă"? Este din multe puncte de vedere o amendă născocită de cei care ne conduc. În primăvara lui 2007, Sulfina Barbu, pe atunci ministrul Mediului ÅŸi Gospodăririi Apelor, ÅŸi Guvernul lui Călin Popescu Tăriceanu au observat că în România a crescut consumul ÅŸi, pe acest fond, tot mai mulÅ£i români îÅŸi permiteau să-ÅŸi cumpere o maÅŸină. În criză de bani, s-au gândit să exploateze acest aspect ÅŸi să-l transforme într-o sursă foarte suculentă de venituri la bugetul de stat. Mai are rost să enumerăm ÅŸirul interminabil ÅŸi grotesc de bâlbâieli care a urmat? Mai are rost să vă amintim de câte ori au venit cu câte o nouă variantă de taxă ÅŸi cum de fiecare dată argumentele pentru noua versiune erau exact opusul versiunii precedente? Mai este nevoie să vă amintim cum, după ce au fost daÅ£i afară de la guvernare de Tăriceanu, Sulfina Barbu ÅŸi PD-L au devenit, din iniÅ£iatorii taxei, cei mai de temut adversari ai ei? Cum, după revenirea la ciolan, o dată cu instalarea lui Emil Boc ca prim-ministru, au îndulcit din nou tonul la adresa taxei până atunci mult-hulite? Mai are rost să vă spunem că, la fiecare nouă versiune a taxei, Comisia Europeană ne-a ameninÅ£at cu diverse pedepse?

DE OCHII LUMII
Taxa auto, în nenumăratele ei forme de până acum, nu a fost niciodată o taxă de mediu. De fiecare dată, indiferent de denumire, a vizat numai autoturismele pe care românii ÅŸi le puteau permite: maÅŸini cu motor cu capacitate mică, număr redus de cai putere, preÅ£ până în 25.000 de euro. Vehiculele utilitare ÅŸi camioanele, utilajele agricole ÅŸi alte categorii de maÅŸini cu consum mare de carburant ÅŸi, deci, mari poluatori, nu au făcut niciodată obiectul de interes al acestei taxe pentru simplul motiv că în Å£ara noastră nu se vând prea multe. Acest lucru reiese ÅŸi din faptul că, până în 2008, banii din această taxă au mers la Ministerul FinanÅ£elor, iar destinaÅ£ia lor ulterioară - cum au fost folosiÅ£i - nu se cunoaÅŸte. Să vedem însă ce s-a făcut cu banii după ce s-a decis, de ochii lumii, că destinaÅ£ia lor trebuie să fie Ministerul Mediului.

SURSÄ‚ DE ÎMBOGĂŢIRE
În subordinea acestui minister funcÅ£ionează o extraordinară vacă de muls ÅŸi o sursă inepuizabilă de făcut averi: AdministraÅ£ia Fondului pentru Mediu. Este acea instituÅ£ie la care ajung toÅ£i banii ce se colectează pentru mediu în România. În 2008, aproape 1 miliard de lei noi a ajuns la Fondul de Mediu din taxa auto! La cursul de schimb de atunci, asta înseamnă peste 300 milioane de euro! În 2009, deÅŸi nu există încă estimări oficiale (este, evident, mult prea devreme!), suma se apropie de 700 milioane de lei, echivalentul a 160 milioane de euro! Cum s-au cheltuit cele 460 milioane de euro intrate în vistieria Fondului pentru Mediu? Am solicitat informaÅ£ii oficiale. Să începem cu anul 2009. S-au alocat bani pentru 17 proiecte aprobate între 2006 ÅŸi 2008 ÅŸi care se află încă în derulare: Centrul pentru colectarea deÅŸeurilor electrice, electronice ÅŸi electrocasnice la Piatra NeamÅ£, în valoare de 113.556 RON; realizarea staÅ£iei de epurare a apelor uzate, comuna Remetea, judeÅ£ul Harghita, în valoare de 3.882.000 RON; programul de educaÅ£ie ecologică Ecojunior, desfăşurat la Colegiul NaÅ£ional Roman Vodă din Roman, cu o valoare de 7.667 RON; o instalaÅ£ie de reducere a emisiilor de CO2 la vopsitoria fabricii din Mioveni Automobile Dacia, proiect în valoare de 15.447.217 RON; înfiinÅ£area unei staÅ£ii de epurare în comuna Cotnari, judeÅ£ul IaÅŸi, în valoare de 1.447.259 RON; desfăşurarea ÅŸcolii de ecologie Delta Fest de către AsociaÅ£ia Galaterra, proiect în valoare de 218.375 RON; extinderea staÅ£iei de epurare Åžtei, judeÅ£ul Bihor, investiÅ£ie în valoare de 1.114.383 RON; conservarea ÅŸi managementul habitatelor din RezervaÅ£ia "Calcarele din Dealul Măgura" Dobrogea, program derulat de Clubul Sporturilor Montane, în valoare 42.065 RON; managementul ariilor protejate din judeÅ£ul Satu-Mare, realizat de societatea Carpatin Ardeleană cu 155.150 RON; creÅŸterea conÅŸtientizării populaÅ£iei de pe Valea Deznei privind protecÅ£ia mediului, realizat la Grupul Åžcolar Industrial SebiÅŸ, cu 36.609 RON; amenajarea ravenei GhermăneÅŸti, judeÅ£ul Vaslui, proiect în valoare de 300.148 RON; stabilizarea ÅŸi consolidarea ravenei la drumul comunal 105 A - satul Laza, comuna Laza, jud. Vaslui, cu suma de 183.495 RON; realizarea unei linii de peletizare a deÅŸeurilor lemnoase ÅŸi a rumeguÅŸului verde la societatea MetalTrade International GalaÅ£i pentru suma de 896.191 RON; modernizarea sectorului de reciclare a deÅŸeurilor de ambalaje în vederea protejării mediului, realizată de societatea Somplast din BistriÅ£a pentru suma de 285.691 RON; acÅ£iuni combinate pentru administrarea ariei protejate PeÅŸtera Vântului conform planului de management, proiect desfăşurat de Clubul Speologilor Amatori cu 80.663 RON; protecÅ£ia Ariei Naturale Balta Suhaia, proiect atribuit Consiliului Local al comunei Suhaia, judeÅ£ul Teleorman, pentru 30.646 RON; un program de producere ÅŸi distribuÅ£ie a apei calde menajere cu panouri solare, realizat la Drobeta Turnu-Severin de firma Flora Sercom SA cu 61.241 RON. Totalul banilor alocaÅ£i este de aproximativ 23 de milioane RON, adică în jur de 6 milioane de euro din 160 milioane de euro încasaÅ£i.

Instituţiile cu bani, doar la PD-L
În 2008, Fondul de Mediu a dat bani pentru 12 proiecte de parcuri. Valoarea totală a proiectelor este de 6 milioane RON (puÅ£in peste 2 milioane de euro). Ce s-a făcut cu restul banilor, până la 400 milioane de euro? Oficial, ei există în bugetul Fondului pentru Mediu ÅŸi "aÅŸteaptă proiecte eligibile pentru a fi absorbiÅ£i". La Fondul pentru Mediu există depuse numai din partea organizaÅ£iilor neguvernamentale mii de proiecte care aÅŸteaptă de ani buni finanÅ£are ÅŸi cărora nici măcar nu li se răspunde. Fondul de Mediu a fost condus până în 2008 de liberalul Mihai Toti, iar acum ÅŸef mare este democrat-liberalul Vlad Marcoci. De menÅ£ionat că atât în alianÅ£a cu PSD, cât ÅŸi în cea cu UDMR (parafată în decembrie 2009), instituÅ£iile de mediu bănoase au revenit, fără excepÅ£ie, doar PD-L.

 
#8 Ioan C. 29.01.2010 12:33

Doping in snooker, in Romania? Da, in Romania se poate si asta, dar aceia or fi fotbalisti rataciti care au venit sa dea cu bata-n bile si au gresit salonul!

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa