|
Control
ANI verifică averea lui Nemirschi
de Gabriela ŞTEFAN | 17 IUNIE 2009
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) verifică averea ministrului Mediului, Nicolae Nemirschi, pentru că în declaraţia de avere a demnitarului există neconcordanţe legate de una dintre proprietăţile acestuia.
În ultima declaraţie de avere, datată 15 iunie, ministrul Mediului a menţionat că deţine în proprietate o casă de vacanţă în comuna Topalu, judeţul Constanţa, în suprafaţă de o sută de metri pătraţi, despre care spune că a cumpărat-o în anul 2006. Problema este că în declaraţia de avere, completată la începutul anului, o dată cu începerea mandatului, nu a menţionat nimic despre această casă care era deja achiziţionată.
Referitor la casa de vacanţă din Topalu, în acelaşi document este menţionat şi un teren de 571,5 metri pătraţi, în aceeaşi localitate, cumpărat în anul 2006. Terenul a fost însă menţionat şi în declaraţia de avere precedentă, de la începutul anului. Practic, principala problemă o reprezintă casa despre care ministrul spune că ar fi fost cumpărată o data cu terenul, în anul 2006, şi care nu a apărut în declaraţia de avere decât în iunie 2009.
În ultima declaraţie de avere a ministrului Mediului, Nicolae Nemirschi, mai este menţionată şi o altă proprietate nouă, respectiv un teren agricol, în suprafaţă de aproape două hectare, teren care i-ar fi fost donat soţiei sale în cursul anului 2009.
|