ANPFDC a cerut clarificări privind procedurile de testare a vaccinului împotriva A/H1N1 pe copii

Postat la: 02.02.2010 20:55 Ultima actualizare: 02.02.2010 20:56

ANPFDC a cerut clarificări privind procedurile de testare a vaccinului împotriva A/H1N1 pe copii

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Familiei şi a Drepturilor Copilului a solicitat Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Institutului Cantacuzino să precizeze care sunt procedurile legale privind testarea virusului împotriva A/H1N1 pe copii şi cum sunt selectaţi minorii. Purtătorul de cuvânt de la ANPFDC a declarat că solicitările au fost făcute în baza Convenţiei europene privind drepturile omului şi medicină, ratificată de România în 2001, care precizează că un minor nu are capacitatea de a consimţi la o intervenţie şi acest lucru nu poate fi făcut fără acordul tutorelui legal, stabilit de către instanţă. Conform unor informaţii apărute în presă, se arată că la Timişoara şi Arad au loc testări a vaccinului Cantgrip pe copii care provin din familii sărace şi ai căror părinţi ar primi în schimb sume de aproximativ 600 de euro.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

1 Comentariu [+] Adauga un comentariu

#1 Cornelia Vodoiu 3.02.2010 18:33

Pentru copiii romani ar trebui sa aducem din afara ce este mai bun. De ce nu cumparam vaccinul care este deja testat?

[« FDA Approves H1N1 Vaccines, Paving Way For Large-Scale U.S.Vaccination Campaign.
Article Date : 17 Sep 2009 -4 :00 PDT.
HHS (Health and Human Services), Secretary Kathleen Sebelius announced Tuesday during a House Energy and Commerce Committee hearing that HiN1 (swine flu) vaccines produced by four manufactures –CSL Ltd. Novartis, Sanofi-Pasteur and Medimmune –had won FDA approval paving the way for a large –scale U.S.vaccination campaign , the Wall Street Journal reports. The application for GlaxoSmithKline PLC’s vaccine is still being considered (Dooren/Favole, 1/15). »] SOURCE : Medical News TODAY.

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa