„Apărătoarea” ţiganilor şi „intoleranţii” români

de Diana POPESCU , Bogdan MUNTEANU Postat la: 27.08.2009 20:43 Ultima actualizare: 27.08.2009 21:54

Ştirea despre huiduirea vedetei, într-o ţară unde „numărul real al ţiganilor ar putea fi de două milioane” (precizare preluată de pe un blog pe altul dintr-o ştire Associated Press) a făcut înconjurul planetei

„Huiduită pentru că le-a luat apărarea ţiganilor şi homosexualilor”, Madonna nu putea să evite controversele şi la Bucureşti, au remarcat publicaţii şi bloguri din toată lumea. Ameninţată cu moartea la Belgrad şi aşteptată cu ostilitate de catolici (la Varşovia) sau ortodocşi la Sankt Petersburg şi Sofia (unde va concerta sâmbătă), vedeta a scăpat destul de uşor în România.

Momentul apariţiei pe scenă a unor muzicieni şi dansatori ţigani ar fi primit doar aplauze, la fel ca în alte oraşe pe unde a concertat în cadrul turneului „Sticky and Sweet”, dacă vedeta nu s-ar fi declarat „întristată” din cauza discriminării faţă de ţigani din Europa de Est. Ori că s-a relatat că numai „o minoritate vocală” din totalul spectatorilor a huiduit-o, ori că s-au atribuit huiduielile „celor 60.000 de spectatori”, românii au rămas cu eticheta de „intoleranţi”.

Vizavi de cele întâmplate, Laura Coroianu, director executiv Emag!c Entertainment (organizatorul evenimentului) a declarat: „Nu ştiu ce părere are Madonna despre momentul respectiv, n-am apucat să discutăm punctual despre el, mie reacţia publicului mi s-a părut puţin bizară şi exagerată”. Ea a precizat că „momentul gypsy a existat în acest turneu încă de la primul concert, n-a fost conceput special pentru Europa de Est”.

Madonna nu a replicat la manifestările de dezaprobare din partea publicului, dar mass media internaţionale s-au folosit de ştire pentru a comenta situaţia ţiganilor în Europa de Est, care înfruntă prejudecăţi nu doar în România, ci şi Bulgaria, Slovacia, Cehia sau Ungaria.

„Rromi suferă probabil mai multă umilinţă şi discriminare decât orice alt grup de pe continent”, remarcă Associated Press (AP). În toate ştirile agenţiei care au circulat ieri online a fost nelipsită precizarea că, oficial, în România sunt 500.000 de ţigani, deşi „numărul real ar putea fi de două milioane”.

Ieşirile rasiste ale lui Traian Băsescu, reamintite

„În mai 2007, preşedintele României, Traian Băsescu, a fost auzit spunându-i unei jurnaliste românce «ţigancă împuţită» în timpul unei conversaţii cu soţia”, a reamintit AP. Agenţia relatează şi că preşedintele a fost criticat de „consiliul antidiscriminare al României” (Consiliul pentru Combaterea Discriminării), iar mai târziu şi-a cerut scuze pentru expresia folosită.

Incident similar la concertul Faith No More

Rockerii de la Faith No More, care au concertat pe 15 august la Sala Polivalentă, au iscat reacţii asemănătoare celor de la show-ul Madonnei, atunci când le-au cerut spectatorilor să cânte în rromani, apoi i-au întrebat dacă vor să asculte manele. Spectatorii cu tricouri negre, blugi, ghete şi lanţuri au ripostat prompt, pentru ca apoi să înţeleagă că a fost vorba de o glumă: în variantă Faith No More, maneaua americană era chiar una dintre piesele lor.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

23 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 bau 27.08.2009 23:25

ma bucur ca sunt un intolerant! da, sunt intolerant cu prostia si incultura unor asa zise simboluri ale lumii asteia, care mai nou se cred buricul pamantului. acum era buna sintagma: ati mintit poporul cu tembelizorul!!! smile)

 
#2 TOLERANTA ZERO 27.08.2009 23:37

Vina este a presei romanesti ca nu reda situatia in mod corect.

De ce presa internationala sare imediat in legatura cu niste huiduieli si ascunde sub pres atacurile impotriva tiganilor din Ungaria, Slovacia, Cehia, Italia?

De ce insista pe niste cifre care nici nu sunt reale? Aceste estimari vin de la ONG-uri tiganesti care au interesul de a umfla nr de tigani pentru mai multe fonduri. In realitate nu au nici un fel de studii.

Daca vreti studii si statistici reale, uitati-va la studiul facut de un ungur (!) conform carora tiganii din Romania sunt la vreo 600 000.

Ceea ce nu e mare lucru avand in vedere ca si in Spania sunt tot cam atat.

Oricum revenind la ce spune presa internationala, putin ne pasa noua de ce spun ei. Mai intai sa se uite la discriminarea din America, din Franta din Anglia si apoi sa vina sa ne dea noua lectii.

Oricum noi suntem prea toleranti dar pana aici: de acum incolo TOLERANTA ZERO!!!!

 
#3 Glaciatus 27.08.2009 23:54

..si cum ramane cu irlandezii care au sarit pe tiganii romani acum cateva luni de zile in urma? Ei sunt mai toleranti decat romanii, nu? Madonna nu a inteles urmatorul lucru: romanii nu ii urasc pe tigani, ci urasc tigania. Eu asta nu suport, tigania. Nu sunt rasist, nu las etnia unei persoane s-o limiteze, nu cred in conceptele de "rasa superioara" si "rasa inferioara", nu am nimic cu tiganii dar trebuie sa recunoastem ca ambientul in care traiesc cei mai multi dintre tigani, modul lor de viata, este de cele mai multe ori urat, josnic si contravine regulilor de buna convietuire in societate. Acest lucru nu inseamna ca tiganii trebuiesc desconsiderati, demonizati sau abrutizati, de fapt foarte multi romani au cam acelasi mod de viata pe care il au si tiganii. Deci asta nu inseamna ca tiganii sunt malul societatii. Asta nu a inteles Madonna si nu intelege nici presa internationala, daca Romania era o tara de rasisti sa fiti siguri ca nu pleca de pe scena fara sa primeasca vreo 2-3 pietre in cap din partea publicului. Este uimitor cum italienii care au cerut holocaust impotriva romanilor pe facebook au scapat de criticile presei internationale, dar romanii sunt din senin catalogati rasisti pentru ca s-au aratat scarbiti de atitudinea injusta a Madonnei.

 
#4 geo 28.08.2009 00:23

jidanii ne toaca la foc mic..... jidanii vor sa tiganizeze romania wink

 
#5 jegi 28.08.2009 00:28

"Spectatorii cu tricouri negre, blugi, ghete ÅŸi lanÅ£uri au ripostat prompt, pentru ca apoi să înÅ£eleagă că a fost vorba de o glumă: în variantă Faith No More, maneaua americană era chiar una dintre piesele lor. "
Jegosilor, ati fost la concert? Si daca ar fi fost toata lumea cu lanturi si tot nu se caracterizeaza asa o masa de cateva mii de oameni? Si chiar asa.... cate tricouri ati negre ati vazut voi? Intotdeauna ati diss muzica adevarata si pe cei care o asculta, minoritatea hulita , rockerii. Bun , in schimb avem o tara cu 6 posturi de televiziune de manele, dar de camasile spoitorilor si lanturile de 2 kile de la grumazul porcilor aia colorati sa nu suflati o vorba. Jegosi! La faith no more au fost o gramada de straini din lumea civilizata, si nu s-au imbracat in negru pentru oricum ca era f f cald.

 
#6 Louis D 28.08.2009 00:36

Pai chiar sunt 2 milioane de tigani. Si o sa fie si mai multi - ne mananca incet incet pe toti. Ne contamineaza cu obiceiurile si cultura lor (nu cele mai bune sa fim sinceri). Nu sunt impotriva lor dar ca Roman n-as vrea sa invat de la o cultura nomada atata tot

 
#7 adi steaua 28.08.2009 01:02

bai fratilor nu exista discriminare...

 
#8 alex 28.08.2009 01:16

invit toti jurnalisti straini si formatorii de opinie din toate tarile doritoare, sa vina sa stea putin in romanica, asa mai printre tigani si dupa sa isi dea cu parerea...dupa ce sio iau in freza si raman goi intrun sant...daca madonna ii iubeste asa de mult pe tigani, sa ii ia frumos pe toti la ea acasa si sa aiba grija de drepturile lor...nu are nimeni dreptul sa ne judece pentru ca noi suntem singuri care stim cum ii sa traim cu gunoaiele alea in fiecare zi

 
#9 Z 28.08.2009 01:38

Prostituata nu este decât scula. Mânuitorul sculei este în America. Ca sculă antiromânească a avut efect dar românii i-au răspuns pe măsură huiduind-o pentru mesaj. Mesajul românilor a fost clar. Altă dată va fi mai grav pentru ea.

Oricum ca prostituată ea ÅŸi-a făcut treaba: a umflat sute de mii de euro la la fraierimea română. Nu ar fi de mirare ca banii să-i dea Å£iganilor acum.

Iată o metodă bună pentru proÅŸti. Le oferi craci, proÅŸtii îÅ£i dau bani iar tu îi oferi duÅŸmanilor celor ce Å£i-au dat banii.

După această formulă *ătim mercenarii ce îi slujesc pe americani. Nu au scos din Irak nici măcar datoria ÅŸi dobânda pe cele 2.5 miliarde de dolari din timpul socialismului dar toată fraierimea postpucistă aplaudă cracii Americii.

IntervenÅ£ia vaginală în atmosfera românească nu va avea nici un efect pentru că raporturile cu Å£iganii sunt o problemă da altă natură.decât crede o vită mediatică.

 
#10 Laur 28.08.2009 03:38

Tiganii au napustit in Europa de numai 20 de ani si deja i-au exasperat pe ''megacivilazatii'' europeni care dau lectii ''barbarilor'' din est.Sa ne mai lase cu vrajeala asta ca nu sunt mai prejos.Noi stam cu ei de sute de ani si oricum îi toleram.Inca 2-3 decenii de ''convietuire'' in europa cu migratorii si mai discutam!

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa