Aplauze şi huiduieli la sărbătorirea a 30 de ani de la darea în funcţiune a primului tronson al metroului. Prilejul nu a fost ratat de premierul demis Emil Boc şi de ministrul Adriean Videanu

Postat la: 19.11.2009 15:41 Ultima actualizare: 20.11.2009 18:48

Sindicaliştii Metrorex l-au huiduit pe Emil Boc, venit să sărbătorească împreună cu ei 30 de ani de metrou. În fruntea contestatarilor, liderul sindical Ion Rădoi, fost senator PSD

La nici 24 de ore după ce greva generală declanşată de sindicalişti a fost declarată ilegală, la un restaurant din nordul Bucureştilor a fost mare veselie. Prilejul: sărbătorirea a 30 de ani de când bucureştenii pot utiliza metroul ca mijloc de transport.

În 1979, primul tren de metrou circula pe distanţa de 8,6 km dintre staţiile Semănătoarea (în prezent petrache Poenaru) şi Timpuri Noi, în el aflându-se inclusiv secretarul general al PCR, Nicolae Ceauşescu. Cel care conducea trenul de metrou, Octavian Udrişte, a devenit ulterior, după 1990, director general al Metrorex.

În ciuda acestui fond de amintiri şi declaraţii omagiale, delegaţia Uniunii Sindicatelor Libere Metrou (USLM) a ţinut să protesteze faţă de declararea drept ilegală de către Justiţie a grevei generale, cu numai o zi înainte.

Berceanu, "atacat" de sindicalişti

Când discursurile se terminaseră iar toată lumea se simţea bine cu o farfurie de mâncare şi un pahar de vin, în sală intră ministrul PDL al Transporturilor, Radu Berceanu. Ghinion. Prima masă care-i iese în cale este cea a sindicaliştilor, conduşi de pesedistul Ion Rădoi, de unde este întâmpinat cu "Huo" şi "Ruşine".

Trece peste momentul penibil şi rosteşte la microfon cuvinte încurajatoare pentru metroul bucureştean, încheiate cu "La mulţi ani". Tot de la masa sindicatelor se aude "şi la mulţi bani", remarcă pe care ministrul o contracarează scurt: "pentru investiţii".

Mai strânge nişte mâini, mai socializează cu cei prezenţi şi numai bine îşi face apariţia premierul Emil Boc, care ţine să sublinieze că de metrou "se bucură şi bucureşteanul, şi clujeanul, şi suceveanul, atunci când vin la Bucureşti". O replică indirectă la tot mai desele aluzii referitoare la nefirescu subordonării Metrorex faţă de Ministerul Transporturilor, când, de fapt, societatea ar trebui să fie coordonată de Primăria Capitalei.

Tamaş de la Dinamo, interzis la transfer

Urmează câteva lecţii de macroeconomie, foarte pe scurt, şi Boc se scuză, chiar dacă este invitat la masă. Nu-i nimic, la câteva zeci de minute apare ministrul, tot demis, al Economiei, Adriean Videanu.

Intrarea şi-o face tot pe lângă masa sindicaliştilor, de unde este întâmpinat nu cu cereri de natura ieftinirii energiei electrice, ci cu doleanţe de microbişti: "Să nu-l daţi la Steaua pe Tamaş".

Spre deosebire de Boc, Videanu nu refuză invitaţia la masă şi zăboveşte ceva timp alături de Berceanu şi de secretarul de stat la Ministerul Transporturilor Gheorghe Popa, sindicalist la CFR până acum două luni. La plecare, le urează tuturor celor prezenţi să dubleze reţeaua de metrou în următorii 30 de ani. Ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, aşteptat şi el la ceremonii, nu a mai ajuns.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

38 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 metrorex sug PULA 19.11.2009 16:23

ne-am saturat de greva de la metrou. Metrorex sa ne * puIa.

 
#2 metrorex suge-ne pula 19.11.2009 16:24

ne-am saturat de greva de la metrou. Metrorex sa ne zuga puIa.

 
#3 ceferistul 19.11.2009 16:33

La Craiova, ceferistii, in frunte cu Molea Ion, liderul de sindicat, cel mai mare bandit asezat de-a dreapta lui Nicolaiciuc, l-au aplaudat pe Geoana. Cel mai tare aplauda Molea Ion, dand parca odin din priviri ca toata suflarea sa faca la fel. Si Molea ca si Radoi s-au imbogatit pe umerii sindicalistilor.

 
#4 clausisme@yahoo.com 19.11.2009 16:56

RemusCernea.ro candidat la presedentie, nu muratura politica.

clausisme.0jet.com/S333krat275s-b1/un-candidat-bun-b1-p15.htm

 
#5 clausisme@yahoo.com 19.11.2009 17:19

votati ateismul,votati distrugerea bisericilor,votati sa nu se construiasca catedrala mintuirii neamului,votati casatoriile intre h.o.m.o.s.e.x.u.a.l.i.,votati anarhia,votati remus cernea. afara din tara cu toti credinciosii crestini ortodocsi,votati cernea aparatorul mausoleului secu rristilor si al kgb-comunistilor,votati tot ce uratai in urma cu 20 de ani ! votati intunericul moral si spiritual,votati remus cernea!

 
#6 prostanacu 19.11.2009 17:19

he he he he ! daca ar sti lumea ce a facutara la viata lui tovarasu nostru de la metro! ca toata lumea de fapt, nu-i asa don FELIX? toata lumea a turnat, toata lumea a furat.

 
#7 clausisme@yahoo.com 19.11.2009 17:20

votati sa se scoata icoanele si religia crestin ortodoxa din scoli,votati remus cernea! votati pe buletinul de vot la rubrica 666! votati 666 remus cernea!

 
#8 banghele 19.11.2009 17:20

lasa prosta, ca pop.ulimea e uituca, ii facem din meros de metetei si un banghelion.

 
#9 FELIX 19.11.2009 17:28

io ii spal pe creieri cu lacheii mei minut de minut la televiziune, ii pregatesc pentru alegeri si apoi buzunareala. hai pa!

 
#10 Radu S 19.11.2009 17:32

Ratrei (sau Rapatru) asta este prototipul ticalosului perfect :3 terenuri, 3 case si 2 masini, dar suferind din cauza viatii grele a salariatilor de la metrou (aia cu salariul mediu de 3600 lei!)

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa