Arhitecţii se încaieră pe Catedrala Mântuirii Neamului
Şerban Sturza
Patriarhia le dă o veste proastă: „Deja sunt mulţi (arhitecţi n.n.) care vor să ajute benevol, fără să fie remuneraţi”
Proiectul Catedralei Mântuirii Neamului a ajuns motiv de harţă între arhitecţi. Ieri, Şerban Sturza, preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România (OAR), a acuzat Patriarhia că ar fi încredinţat direct proiectul Catedralei, fără niciun fel de licitaţie, unui singur arhitect: Nicolae Vlădescu.
„Am aflat recent că proiectul a fost atribuit prin încredinţare directă unuia dintre colegii noştri. Insistăm pentru organizarea unui concurs public, având în vedere atât importanţa Catedralei, cât şi faptul că întreg ansamblul din care face parte se situează într-un complex mai larg al zonei şi mai ales al întregului oraş”, a spus ieri arhitectul Sturza.
„Biserica nu e minister, să facă licitaţie”
Patriarhia susţine că nicidecum nu a încredinţat proiectul arhitectului Nicolae Vlădescu.
„Domnul Vlădescu este doar angajatul Patriarhiei la sectorul Monumente şi Construcţii Bisericeşti, ce se ocupă de Catedrală. Nici măcar nu a fost definitivat proiectul, dar să mai fie şi încredinţat! După definitivarea lui, vor contribui la proiect zeci de arhitecţi, pentru că o asemenea lucrare nu poate fi dată unuia singur. Deja sunt mulţi care vor să ajute benevol, fără să fie remuneraţi. În astfel de cazuri se creează o emulaţie ideatică. Oricum, şi tema de proiect va fi în dezbaterea publică a arhitecţilor”, ne-a declarat părintele Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române. În ceea ce priveşte organizarea unei licitaţii, părintele Stoica ne-a mai spus că aceasta nu va avea loc: „Biserica nu este obligată să facă licitaţie sau concurs public fiindcă nu e minister şi nici instituţie publică. Cultele sunt autonome, de drept privat, dar de utilitate publică”.
Într-un comunicat de presă al Patriarhiei, se explică şi de ce nu va avea loc niciun concurs public: „La două concursuri cu premii în bani organizate de către Patriarhie, ca tematică pentru construirea Catedralei pe alte amplasamente, s-au cheltuit peste 200.000 dolari, fără un rezultat final concludent. Plecând de la această experienţă negativă, Patriarhia Română a hotărât să nu se mai ofere premii în bani, ci distincţii de onoare acelor arhitecţi merituoşi care vor contribui cu idei remarcabile la finalizarea proiectului de arhitectură al viitoarei Catedrale Patriarhale”.
„Vom da socoteală pentru fiecare bănuţ”
Viitoarea catedrală va avea o capacitate de 4-5.000 de locuri în picioare şi un pridvor imens deschis, cu o esplanadă. Costurile estimate ar fi de circa 400 de milioane euro.
Jumătate din sumă ar fi construcţia la roşu, iar restul – finisajele, pictura, sculpturile şi instalaţiile. Construcţia ar putea dura între 4 şi 6 ani, plus încă o perioadă mai lungă pentru picturi şi partea artistică. Banii vor veni din trei surse: fondurile Patriarhiei, donaţii şi bugetul de stat.
„Patriarhia va fi foarte transparentă şi va da socoteală pentru fiecare bănuţ, iar tot ce se va realiza va fi supus verificărilor de către instituţiile abilitate”, ne-a mai declarat părintele Stoica.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine













23 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Proiectul Catedralei Mântuirii Neamului a ajuns motiv de harţă între arhitecţi. Ieri, Şerban Sturza, preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România (OAR), a acuzat Patriarhia că ar fi încredinţat direct proiectul Catedralei, fără niciun fel de licitaţie, unui singur arhitect: Nicolae Vlădescu.
faraonii isi faceau piramide, marii dictatori si-au facut palate cum e casa poprului spre exemplu, cei in sutana vor catedrale. nimic de zis daca nu ar costa 400.000.000 euro mare parte de la bucgetul de stat. sunt mii de familii care asteapta un ajutor divin (financiar), care de abia traiesc de pe o zi pe alta, unele persoane se sting pentru ca nu au cateva mii de euro pentru o operatie, ajutata-ti aproapele - mai important decat constructia unui edificiu, dumnezeu este peste tot si in tot
Cruciada acestui stur(d)za nu seamana a . . . fanariotism? Chiar stur(d)za sa continue fanariotismul?
fanariotii cereau licitatii??? ei preferau incredintarea directa, din motiv de peshchesh :)
constat ca toata lumea se fereste ca... necuratul de tamaie sa spuna de unde vin banii; din doua, una: ori sunt bani publici, din impozitele cetatenilor si atunci trebuie facut concurs, ori sunt banii popilor (ca au destui) si atunci fac ce vor cu ei. referitor la cele doua concursuri anterioare, nimeni nu e vinovat pentru ca popimea e cu fundul in doua luntre si nu se hotaraste odata!
cat despre maitre sturdza si gashca sa de profitori pe spinarea arhitectilor (prietenii stiu de ce un control financiar al organelor ar fi binevenit la oar pentru modul cel putin ciudat de a face contabilitate inca de pe vremea reg. arh...), ar face bine sa se ocupe mai intai de halul in care arata localitatile romaniei in general si bucurestiul in special, asta bineinteles daca, profesional, i-ar duce mintea!
pe scurt, golanii se cearta intre ei pe banii nostri!!!
pe cande se privatizeaza aceasta biserica si nu mai este finantata de la bugetul saracacios al romaniei?
nu stiu ce proiect vor alege, ca am vazut doua pana acum si sunt banale ambele. amplasamentul pe locul fostului cartier uranus-izvor este fericit, macar o biserica sa reapara pe locul unde erau altele + multe case superbe si monumente.
no comment, asta ne trebuie acum catedrala, suntem condusi de idioti, auzi 400.000.000 euro, mai bine renoveaza toate bisericile si monumentele vechi si darapanate decat sa mai faca o casa a poporului, si le mai raman si bani pentru altceva. stai si te gandesti cate monumente de sute de ani nu vor fi vazute de copii nostri decat in poze, dar mai avem un colos in centru. rusine si guvernului si preotilor.
incepeti odata lucrarile si lasati vorbaria fara rost !
vor fi sute de mii de romani care vor contribuii cu bani la ctitoria unei astfel de biserici !!
domnii arhitecti sunt niste hiene care doresc sa roada niste bani !!!
sper ca in primavara se deschide santierul si se incep excavatiile. la treaba !!!
cate camine pentru batrani, spitale, cantine pentru saraci,adaposturi pentru copii si femei maltratate pot fi ridicate in romania cu 400 milioane de euro ? oare cand vor intelege ca asteptarile oamenilor sunt altele, ca poporul roman nu se mai regaseste in reprezentantii bisericii , ca traim in secolul xxi ? biserica ortodoxa romana seamana cu un srl , in care tot ce conteaza este profitul imediat. proasta alegere a fost acest patriarh!