„Asfaltatorii prezidenţiali”, contracte de 2 miliarde euro

Postat la: 19.02.2008 20:29 Ultima actualizare: 19.02.2008 21:25

„Asfaltatorii prezidenţiali”, contracte de 2 miliarde euro

CNADNR urmează să încheie în martie, în premieră absolută, contracte de întreţinere a drumurilor pe patru ani, în valoare de aproape două miliarde de euro

Compania nu a mai cumpărat utilaje performante din 2002, pentru a avea motiv să cedeze întreţinerea către firmele private

La Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), intrarea în anul electoral urmează să fie sărbătorită printr-un tun de proporţii inimaginabile: celebrele contracte de mentenanţă, care includ atât deszăpezirea cât şi întreţinerea pe timp de vară, vor fi semnate, în premieră absolută, pentru patru ani! Practic, prin această manevră, firmele “asfaltatorilor prezidenţiali” îşi asigură câştiguri colosale în intervalul 2008-2011, indiferent de rezultatul alegerilor şi de partidul care va controla Ministerul Transporturilor în viitoarea legislatură.

Dacă luam în calcul faptul că doar pentru deszăpezirea din iarna 2007-2008 se alocaseră iniţial circa 650 de milioane de lei şi că în contractele de mentenanţă multianuală intră şi întreţinerea drumurilor pe timp de vară (care dublează “nota de plată”), reiese clar că, pentru intervalul 2008-2011, costul total suportat de CNADNR va depăşi 6,5 miliarde de lei.

Licitaţiile pentru contractele pe patru ani urmau să aibă loc luna trecută, dar lupta de la “marea împărţeală” este atât de dură încât au survenit mai multe amânări şi, până în momentul de faţă, nu a avut loc nici măcar depunerea ofertelor.

Toate caietele de sarcini au fost retrase în ianuarie şi sunt acum refăcute la Ministerul Transporturilor. Ca de obicei, în prim plan se află firme ca Euroconstruct sau UMB Spedition, al căror “lipici” la contracte cu CNADNR este de-acum binecunoscut. De exemplu, la Iaşi, UMB Spedition a câştigat opt din cele nouă contracte de deszăpezire din iarna aceasta, în vreme ce Euroconstruct, care face furori la DRDP Bucureşti, a ajuns să deszăpezească şi jumătate din autostrada A1, deşi licitaţia fusese câştigată de alte firme.

Elena Răileanu, preşedintele sindicatului drumarilor, afirmă că decizia de a încheia aceste contracte şi de a renunţa practic la lucrările efectuate în regie proprie este extrem de păguboasă pentru companie: “Dacă reparam noi, costurile erau mult mai mici: firmele private plătesc TVA, trebuie să aibă şi ele profit, au o mulţime de costuri suplimentare pe care de acum încolo le va suporta tot CNADNR. Avem oameni foarte calificaţi, care ar fi putut realiza măcar o parte din lucrări, dacă ar fi dispus de utilajele necesare. La noi însă, ultimele utilaje s-au cumpărat prin 2002 şi apoi nimeni nu a mai făcut reutilare, ca maşinile să înceapă să cadă şi să se poată lucra acum pe contract”.

Contactat telefonic, directorul general adjunct pentru întreţinere şi administrare din CNADNR, Cristian Duică, ne-a declarat că sindicaliştii “ţipă şi ei pentru că anul ăsta sunt alegeri la sindicat” şi că întârzierea licitaţiilor pentru contractele multianuale se datorează faptului că nu s-a elaborat încă bugetul de venituri şi cheltuieli al companiei pe 2008.

Rugat să explice în ce fel iese în câştig CNADNR prin încheierea unor contracte multianuale, Cristian Duică a afirmat că se obţine “mai multă siguranţă, întrucât se alege pentru patru ani un constructor, şi nu mai apar probleme din cauza întârzierii procedurilor”.

64.000.000 lei – profitul din 2006 al patronilor de la Euroconstruct

Mandatul lui Traian Băsescu se suprapune perfect cu o perioadă de incredibilă prosperitate prin care trec firmele „asfaltatorilor prezidenţiali”. Euroconstruct Trading 98 avea în 2003 un profit net de numai 7.301.122 lei, pentru a exploda literalmente în 2005, ajungând la 53.578.989 lei. Din datele disponibile la Registrul Comerţului, ascensiunea firmei patronilor de la Golden Blitz a continuat şi în anii următori, profitul ridicându-se la peste 64.000.000 de lei în 2006.

„Căşuneanu-Bugatti”, cel mai vizibil dintre „asfaltatorii prezidenţiali”

Dacă Dan Besciu şi Sorin Vulpescu, patronii de la Golden Blitz, sau Dorin Umbrărescu, boss-ul de la UMB Spedition, evită să facă prea multă paradă de averea câştigată sub oblăduirea lui Traian Băsescu, nu acelaşi lucru se poate spune despre Costel Căşuneanu. Omul de afaceri băcăuan a ţinut deseori pagina întâi a tabloidelor cu diverse achiziţii excentrice, între care un Bugatti de 1,7 milioane de dolari pentru unul dintre fiii săi.

UMB Spedition – „regina” zonei Iaşiului

Firma lui Umbrărescu a ajuns la performanţa de a domina total întreţinerea drumurilor de pe raza DRDP Iaşi: opt din cele nouă licitaţii au fost adjudecate de UMB Spedition. Pentru firmele lui Umbrărescu, aceasta este însă doar cireaşa de pe tort: după ce a depăşit şocul schimbării din 2004 şi s-a reorientat rapid, Dorin Umbrărescu a revenit la poziţia deţinută în “era Mitrea”, adjudecându-şi, în consorţiu cu Besciu şi Căşuneanu, contractul pentru tronsonul de autostradă Bucureşti-Ploieşti.

INFO PLUS

800% creşterea profitului Euroconstruct – „Golden Blitz” în doi ani, după venirea la Cotroceni a lui Traian Băsescu

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

94 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 gandul.info 19.02.2008 21:34

La CNADNR, intrarea în anul electoral urmează să fie sărbătorită printr-un tun de proporţii inimaginabile: celebrele contracte de mentenanţă.

 
#2 base. 19.02.2008 21:34

DNA-ul? Alo, DNA-ul, se aude? Aloooooo, DNA-ul !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

 
#3 Despre Capitalism 19.02.2008 21:36

Ce sentiment ati incerca daca, odata reveniti la putere, comunistii ar impusca imediat pe toti jurnalistii, oamenii politici si cei de afaceri afirmati in perioada 1989-prezent?: ( sondaje.php0h.com/schimbare.php )

 
#4 bondarus 19.02.2008 21:37

nu vezi mai base ca suntem ocupati cu liberalii?!!!!!!!!!!!! !!!! Comanda este comanda!

 
#5 franco.apolitic. 19.02.2008 21:43

prostimea tot pe tariceanu da vina ca asa e prostimea si in tara asta sunt multii prosti... astia cu drumurile sunt oamenii chiorului ei l-au pus unde e asa ca ... chioru e sprijinit de milioane de chiori...

 
#6 X 19.02.2008 21:46

CNADNR - adica Compania Nationala de Autostrazi ÅŸi Drumuri Nationale din Romania este in subordinea Ministerului Transporturilor adica in subordinea lui Ludovic Orban (PNL). Pe Orban il poti suspecta de orice, mai putin ca e fan-ul lui Basescu.

Catre autorul articolului: de ce incerci omule sa ne sugerezi ca Basescu ar sta in spatele acestor contracte ? Crezi ca Basescu l-a rugat pe Orban sa faca afaceri cu ei ? Crezi ca Orban ar fi receptiv la astfel de rugaminti ? :-) Asteptam un raspuns de la tine !

 
#7 BORDURI INALTE 19.02.2008 21:48

Ca sa parvina mai rapid, ce-a inventat Videanu? Borduri cu inatime dubla fata de cele obisnuite, astfel ca se dubleaza cantitatea de material. Simplu, nu? Profit 200%. Adica 100% pentru ca le schimba, fara sa fie nevoie, si inca 100% pentru ca le face dublu de inalte. Si dup-aia aduce pamant si incarca spatiul liber din scuaruri. La fel si penalul de Negoita din sectorul 3.

 
#8 DNA 19.02.2008 21:55

Cine mai crede ca acum ca Orban a scapat gratis din treaba cu accidentul?

 
#9 polbac 19.02.2008 22:03

Cata usurinta pentru tine NICULAE sa pui pe hartie o poveste vanturata vreme de patru ani. In mod direct aduci fel de fel de acuzatii , fara sa fi calcat macar cativa pasi prin curtea acestor societati. Vreau sa-ti spun ca nu se castiga licitatii si nu se fac drumuri, numai cu laptopul. Investitiile facute,le permit sa castige in ROMANIA, probabil toate licitatiile! Ti se potriveste zicala cu" cainele moare......

 
#10 DRUMEA 19.02.2008 22:05

JOS JAPITELE PORTOCALII

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa