Autorităţile brăilene vor duce alimente în zona unde este blocat în nămeţi trenul Galaţi-Bucureşti

de Departamanetul Corespondenţi Postat la: 08.02.2012 00:07 Ultima actualizare: 08.02.2012 00:08

Autorităţile brăilene se vor deplasa, marţi noapte, ajutate de armată, cu alimente în zona în care a rămas blocat în nămeţi trenul InterRegio 1574 Galaţi - Bucureşti, cu 400 de pasageri, între care şi copii, după ce în cursul zilei acelaşi tren a rămas blocat în localitatea buzoiană C. A. Rosetti.

Potrivit prefectului judeţului Brăila, Dumitru Popa, trenul care transportă circa 400 de oameni care sunt pe drum de aproape 30 de ore s-a blocat din nou la circa patru kilometri de localitatea Făurei, în zona localităţii Surdila Găiseanca, din cauza unor probleme tehnice cauzate de gheaţă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Conform sursei citate, marţi noapte, se aşteaptă în zona în care este blocat trenul o locomotivă CFR Marfă de la Galaţi care va încerca să urnească trenul din loc astfel încât să-şi poată continua traseul.

Popa a adăugat că, în situaţia în care trenul nu va putea fi mişcat din loc, în zonă fiind zăpadă extrem de mare, oamenii vor fi duşi într-o şcoală şi în sala de sport dintr-o localitate apropiată zonei în care s-a creat blocajul, autorităţile locale pregătind deja cele două locaţii în situaţia în care va fi nevoie ca oamenii să fie cazaţi undeva.

Prefectul de Brăila a precizat, totodată, că în jurul orei 23,00, cu o maşină a armatei 6x6, călătorilor din trenul blocat le vor fi trimise alimente, pentru că oamenii nu au provizii, fiind pe drumuri de zeci de ore.

Potrivit prefectului, oamenilor le vor fi duse conserve şi apă, Dumitru Popa adăugând că maşina armatei va avea un utilaj de deszpăpezire ca antemergător, în zonă urmând să ajungă şi o salvare, deşi nu există informaţii că ar fi cazuri medicale urgente în rândul celor aproximativ 400 de pasageri din trenul blocat.

Reprezentantul Guvernului a mai precizat că toţi călătorii s-au strâns în partea din faţă a trenului, unde vagoanele sunt încălzite, pentru că există şi vagoane care nu mai au căldură.

"Sunt circa 400 de oameni, sunt blocaţi între Făurei şi Surdila Găiseanca, nu avem gravide, sunt ceva copii care stau la căldură. Dacă nu reuşim să urnim trenul din loc îi mutăm la şcoala din localitatea cea mai apropiată. Am dispus să fie încălzită, de asemenea, sala de sport. O să fie dificil, oamenii au bagaje multe, dar asta e, trebuie să rezolvăm situaţia. Zăpezile sunt foarte mari, oamenii sunt de zeci de ore pe drum, dar e bine că nu sunt urgenţe medicale", a mai declarat, marţi noapte, pentru MEDIAFAX prefectul de Brăila.

Patru locomotive au încercat, marţi seară, să deblocheze trenul care a rămas în nămeţi în apropiere de Făurei, în care se află câteva sute de persoane, inclusiv fotbalişti de la Oţelul Galaţi, reprezentanţii CFR susţinând că, în acest moment, nu mai au soluţii şi cerând sprijin de la Bucureşti.

"La doi - trei kilometri de la Făurei, trenul s-a blocat şi cele patru locomotive nu l-au mai putut mişca. Au îngheţat saboţii pe roţi, a îngheţat timoneria de frână...", a declarat, marţi seară, directorul Centrului Regional de Exploatare, Întreţinere şi Reparaţii al CFR SA, Ionel Filimon, care a adăugat că nu mai are soluţii.

Acesta a mai declarat că a contactat Comandamentul de Iarnă de la Bucureşti, dar că nu a primit deocamdată un răspuns.

"Am vorbit şi la Comandamentul Central. Se analizează. Din fericire, oamenii încă au căldură în tren", a mai spus Ionel Filimon.

Potrivit CFR Călători, în acest moment aproape 400 de călători, majoritatea din Galaţi, se află în acest tren, format din două garnituri.
Una dintre cele două garnituri a plecat din Galaţi luni dimineaţă, cu 300 de călători, iar a doua a plecat luni seară, cu 70-80 de persoane, între care şi membri ai echipei de fotbal Oţelul Galaţi.

Argentinianul Gabriel Viglianti, unul dintre jucătorii echipei Oţelul Galaţi blocaţi în tren din cauza zăpezii, a declarat, marţi, că garnitura a oprit din nou, la un sfert de oră după ce plecase din Făurei spre Galaţi, deoarece locomotiva a rămas fără putere.

"Am plecat de la Făurei, am mers cam un sfert de oră şi ne-am oprit. Din ce am auzit, aşteptăm o altă locomotivă pentru că aceasta ar fi rămas fără putere", declara Viglianti în crusul serii de marţi.

Trenul a rămas blocat în nămeţi de câţiva metri înălţime, luni seară, pe un câmp între Făurei şi Buzău, în apropierea localităţii buzoiene C.A. Rosetti. Marţi după-amiază, întrucât nu a mai putut înainta spre Bucureşti, garnitura a pornit înapoi către Galaţi, punându-se în mişcare în jurul orei 14:30, şi urmând să ajungă în cursul serii la Galaţi. În drum spre Galaţi însă, trenul s-a blocat din nou.

Potrivit reprezentanţilor CFR Galaţi, trenul InterRegio 1574 Galaţi - Bucureşti nu a mai putut înainta la C.A. Rosetti din cauza zăpezii, care atingea şi 3,5 metri înălţime.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa