Avocaţii şi preoţii sunt ocoliţi de Legea pensiilor. Vezi aici cine pierde şi cine câştigă
Avocaţii şi preoţii sunt ocoliţi de Legea pensiilor. Vezi aici cine pierde şi cine câştigă /// foto: Ovidiu Micsik
Creşterea vârstelor de pensionare ar duce la creşterea
şomajului, arată un document guvernamental
Două măsuri extrem de nepopulare - continuarea creşterii vârstei de pensionare la femei, începând din anul 2014 (ajungând de la 57 de ani în 2001 la 65 de ani, egală cu a bărbaţilor, în 2030) şi indexarea punctului de pensie în funcţie de indicele de inflaţie, nu de creşterea salariului mediu brut -, sunt singurele măsuri care îi vor afecta, direct, pe toţi asiguraţii sistemului public de pensii. Asta, în cazul aplicării proiectului legii sistemului unitar de pensii publice, trimis de Guvernul Boc 2 ieri, în Parlament, în vederea adoptării prin procedura asumării răspunderii.
Surse avizate din Casa de Pensii susţin că proiectul legii a fost trimis cu "forcepsul" în Parlament. Documentul era redactat într-o formă "brută" acum trei săptămâni, iar planul iniţial era ca Guvernul să îşi asume răspunderea după o dezbatere publică şi discuţii cu patronatele şi sindicatele - urmându-se, adică, procedura din cazul legii salarizării unitare în sectorul bugetar.
Avocaţii rămân cu pensii speciale
Proiectul de acum trei săptămâni conţinea o serie de puncte esenţiale în care erau considerate mai multe variante. De pildă, în cazul pensiilor în plată din sistemele actualmente paralele celui public, o variantă era ca acestea să fie recalculate, dar, în cazul în care ar fi ieşit mai mici, să se păstreze valoarea actuală, iar aceasta să fie neindexabilă. Deşi astfel s-ar fi respectat principiul inalienabilităţii dreptului câştigat, Guvernul Boc 2 a decis să se plătească exact pensiile care vor rezulta în urma recalculării, pentru a anunţa că termină cu pensiile "nesimţite". Aceasta înseamnă că, dacă legea va fi adoptată aşa cum cere Executivul şi va intra în vigoare în termen de 6 luni, din luna mai a anului viitor câteva mii de pensionari dintre foştii parlamentari şi funcţionari publici din Parlament, magistraţi şi personal auxiliar din Justiţie, angajaţi în aviaţia civilă şi la Curtea de Conturi vor avea pensiile diminuate. Legea nu se va aplica în cazul avocaţilor şi a personalului din trei culte religioase, care au rămas în sisteme independente de pensii.
Creşterea CAS pentru militari şi poliţişti plimbă banii dintr-un buget într-altul
O altă prevedere din proiect vizează creşterea contribuţiilor de asigurări sociale (CAS) pentru cadrele din Armată şi Poliţie - cu totul, 230.000 de persoane, conform secretarului de stat în Ministerul Muncii, Mihai Şeitan. De la 5% cât contribuie în prezent, militarii şi poliţiştii vor contribui cu 31,3% (din care 10,5% contribuţia lor, iar diferenţa a angajatorului). Aceştia nu vor fi însă afectaţi de creşterea contribuţiilor, întrucât salariul lor brut va creşte pentru a compensa majorarea CAS. Astfel, salariul net va rămâne acelaşi. Prin urmare, Bugetul Asigurărilor Sociale va creşte pe seama scăderii din Bugetul de Stat a sumelor necesare majorării salariilor celor 230.000 de militari şi poliţişti.
Se iau "la puricat" pensiile de invaliditate
Şeitan susţine însă că efortul bugetar cu plata pensiilor, de 10 miliarde de euro în prezent (9% din PIB), s-ar putea reduce astfel şi prin alte măsuri, gradual, cu circa 2,3 miliarde de euro, în următorii 10 ani.
Măsurile enumerate de Şeitan sunt: aducerea în sistem a încă circa 400 de mii de contribuabili, dintre cei care actualmente realizează venituri din diverse surse, dar pe care legea nu-i obligă să plătească CAS; scăderea numărului de pensionari, prin creşterea vârstelor de pensionare şi prin înăsprirea condiţiilor de pensionare anticipată şi pentru invaliditate (chiar şi dosarele beneficiarilor actuali vor fi reanalizate, urmând a se retrage pensiile celor care nu se încadrează în noile condiţii); reducerea pensionarilor care beneficiază de majorări datorită încadrării în grupele I şi II de muncă.
Guvernul prognozează creşterea şomajului, Şeitan se dezice
Secretarul de stat contrazice şi efectul pervers pe care l-ar putea avea creşterea vârstelor de pensionare şi egalizarea vârstei de pensionare la femei şi bărbaţi, respectiv creşterea şomajului. "Şomajul va depinde de condiţiile economice. Creştere graduală a vârstei de pensionare avem şi în prezent, am avut şi anul trecut când Guvernul căuta soluţii de a găsi personal calificat pe piaţa muncii, atât de redus era şomajul, pe fondul creşterii economice", spune Şeitan.
Conform unui document guvernamental citat de Mediafax, Guvernul ia în calcul creşterea şomajului, în special în rândul tinerilor, urmare a creşterii şi egalizării vârstei de pensionare la bărbaţi şi femei. "Ieşirile mai reduse de pe piaţa muncii vor micşora oferta de locuri de muncă şi, implicit, s-ar putea ca şomajul să crească, în special în rândul tinerilor", se arată în document.
În prezent, vârsta medie de pensionare este de 63,8 ani pentru bărbaţi şi de 58,9 ani în cazul femeilor.
INFO PLUS:
A şasea asumare de răspundere a Guvernului Boc. Poate ultima
Legea pensiilor ar fi cel de-al şaselea act normativ pe care Guvernul sub conducerea lui Boc îşi asumă răspunderea în faţa Parlamentului, în ultimele cinci luni, după Codul penal şi cel civil, Legea educaţiei, Legea raţionalizării cheltuielilor publice şi cea a salarizării unitare. În ciuda moţiunii de cenzură care planează asupra Cabinetului, Emil Boc susţine că nu îl sperie o eventuală cădere a Cabinetului şi nu renunţă la decizia sa. "Este ultimul lucru de care îmi este frică. Am România, îi am pe români. Eu cred în bunul simţ şi în seriozitatea lor. Eu cred că fiecare parlamentar când va vota moţiunea de cenzură împotriva legii pensiilor va trebui să ştie că acasă va trebui să dea socoteală că şi-a menţinut pensia privilegiată de parlamentar, că a menţinut pensiile de 350 de milioane de lei (vechi- n.r.)", a spus prim-ministrul la postul public de radio.
Poziţia liderului PSD, Mircea Geoană, care s-a declarat împotriva asumării răspunderii Executivului pe o lege "atât de complexă" şi a catalogat decizia Cabinetului Boc II drept "un gest disperat al unui Guvern muribund", un "şiretlic", l-a determinat pe Emil Boc să-şi contraatace fostul partener de Coaliţie. "Acum văd demagogia PSD, a domnului Mircea Geoană, spunând: «Ştiţi legea aceasta nu este bună», uitând că până ieri colegii dânsului de la Ministerul Muncii au lucrat la această lege a pensiilor şi chiar ei susţineau într-un anume moment necesitatea angajării răspunderii pe legea pensiilor.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine

















24 Comentarii [+] Adauga un comentariu
BBC a anuntat astazi, ca in Germania, in 2029, varsta de pensionare va ajunge la 67 ani, atat ptr. femei cat si ptr. barbati; acum ei ies la pensie la 65 de ani
La pensii "Speciale" - impozite "Speciale", prim modificarea Codului Fiscal, dar mai repede, sa inceapa cu 2010. Altfel iar va pierde guvernul in tribunale. Rugat niste matematicieni sa calculeze cotele progresive de impozitare, 16-80 %, astfel ca niciun special sa ni salte mai mult de 3000-3500 lei. Dupa asta se poate sta la discutii prin Parlament, vazut cum e prin nu stiu ce tara...
E O HOTARARE FFF BUNA....CU CONDITIA SA FIE ADUSA LA INDEPLINIRE..PENTRU TOTI..SI MAI ALES PENTRU PENSIONARII DE LUX..MAGISTRATI..AVIATORI CIVILI..DE PE LA TAROM..PARASUTISTELE DE LA CLINCENI.,...CERCETATORII LUI PESTE( INTRE NOI FIE VORBA CERCETAREA A MANCAT IN 2008 JUMATATE DE MILIARD DE EURO PENTRU E CERCETA DESPRE INFLUENTA RAZELOR DE LUNA ASUPRA PAPUCILOR DE GUMA....SI DESPRE PROPAGAREA INTUNERICULUI CU VITEZA LUMINII...). CATEGORIILE AMINTITE AU OBTINUT DE REGULA PENSII URIASE PE CALE FRAUDULOASA..IN JUSTITIE....AU DAT IN JUDECATA STATUL( E LA MARE MODA..TOTI INFRACTORII DAU IN JUDECATA STATUL)..AU ADUS STATUL DE PLATA CU SALARIUL LUI GEICA PE ULTIMA LUNA DE ACTIVITATE, DE EX...IAR JUSTITIA OARBA, CHIOARA SI CORUPTA LE-A DAT CASTIG DE CAUZA....PENSII DE SUTE DE MILIOANE DE LEI...REZULTATE DIN PROCENTUL DE 80-85 % DIN ULTIMULSALARIU... .ASA AU FACUT MULTI PROFITORTI....ACESTIA IN MOD NORMAL SI INTR-UN STAT CIVILIZAT SI DEMOCRATIC..AR TREBUI SA DEA INAPOI TOTI BANII OBTINUTI PE CALE FRAUDULOASA..PRIN INTERPRETAREA ABUZIVA A UNOR TEXTE DE LEGI..FACUTE PENTRU GRUPURI DE GUSTERI....SA DEA INAPOI BANII CU DOBANZILE AFERENTE..DOAR ASA S-AR FACE DREPTATE....!
Sărăcime care mă votezi, la cât te-am furat nu mai contează că-ti mai măresc un bir!!! Nu măresc impozitul hoÅ£esc de 16%, care fură de la voi ÅŸi dă la bogaÅ£i, nu reduc evaziunea fiscală, nu închid robinetul risipei la Udrea, Videanu, Pogea, Plăcintă, Blaga că-i afectează pe bogătani ÅŸi cine-mi mai face campanie?!!
V-am furat flota, autostrăzile, la primaria BucureÅŸti, cu casa din Mihaileanu, alegeri 2004, Haisam, Luxten, Băneasa, borduri, parcări, parcuri, terenuri, castelele regelui, autostrazi, taxa auto, învăţământ, agricultură, spitale, moldoveni, unguri, ruÅŸi, Marea Neagră, comunism-anticomunism, eba-inteligenta lu` tata, Udrea-ministrul parcărilor, perdelelor ÅŸi călăritului, Ridzi-spânzuratoarea bugetului sportului, Anastase-preÅŸedinta prostiei camerei, Iancu Costel-te inchide la căţel, Miclea-pdl-urinatorul, fermecatoarea justitiei-Macovei, Stolojan-terminatorul finanÅ£elor într-un an, Videanu-bordura BucureÅŸtiului, TRU-lingăul pricopsit cu deputăţie la P.E, Patapievici-înjurătura românilor, Hârdău-agramatul învăţământului, Dobre-trogloditul care a schimbat preÅ£ul autostrăzii Bechtel de la 2,5 miliarde euro la 5 miliarde de euro, Berceanu-0cm autostradă, Fluturul aviar, Mircea Băsescu-îngheÅ£ată cu bombe tailandeze, pui NATO ÅŸi terenuri furate de la stat, pensii, oi, muntele Athos, Irak, salarii profesori, impozitul forfetar, împrumutul de la FMI, pe care l-am luat să mă aleg iar ÅŸi o să-l platească ÅŸi nepoÅ£ii nepoÅ£ilor vostri!!!
Umblu înnebunit prin Å£ară să mai păcălesc niÅŸte proÅŸti fiindcă se apropie ignatul!!! TârgoviÅŸte!!! TârgoviÅŸte!!!!!!!!
Cea mai dura prevedere a acestei legi mi se pare a fi aceasta: "Punctul de pensie va fi indexat anual în funcÅ£ie de inflaÅ£ia prognozată, în locul salariului mediu brut."
Aceasta inseamna o diminuare constanta in timp a pensiilor actuale (care si asa sunt f. mici in marea lor majoritate), pentru ca inflaţia prognozată oficial este si va fi intotdeauna mult mai mica decat inflatia reala.
iar se iau de grupele de munca dupa ce nu le platesc cum se cuvine,vai si amar de capul nostru cu asa guvernanti huooooo,jos cu ei.
Premiu mare la loto 6/49. Joaca la loto pe timp de criza:
http://www.schemeloto.ro
Avocatii au propriul sistem de asigurari , casa de asigurari a avocatilor (UN SISTEM PRIVAT) care plateste pensiile din cotizatiile lunare ale avocatilor.
NU ESTE NICIO LEGATURA CU SISTEMUL PUBLIC.
Casa de Asigurari a Avocatilor nu are nicio legatura cu sistemul public.
Noi ne platim singuri cotizatia pt pensie, care apropos, e 10% din venituri. vreau sa aflu cine cotizeaza mai mult, indiferent de sistemul din care face parte.
Deocamdata asta este legea pensiilor dar nu putem sa ne luam dupa ea in modul in care se schimba de pe o zi pe alta...