Băsescu le taie avântul PSD şi PNL: Preşedintele este cel care desemnează premierul. Necrologul lui Boc: „A fost un prim-ministru cinstit, responsabil, curajos”

Postat la: 13.10.2009 17:00 Ultima actualizare: 13.10.2009 17:03

Băsescu le taie avântul PSD şi PNL: Preşedintele este cel care desemnează premierul. Necrologul lui Boc: „A fost un prim-ministru cinstit, responsabil, curajos”.

Preşedintele Traian Băsescu i-a mulţumit premierului Emil Boc, pe care l-a calificat drept un om responsabil, curajos şi cinstit, care "a înghiţit multe umilinţe" din partea presei şi a politicienilor. Deşi a descris căderea Cabinetului drept "democratică", Băsescu a comparat-o cu demiterea guvernelor Petre Roman şi Radu Vasile, care a fost calificată de presă şi de oamenii politici de atunci drept lovituri de stat date de preşedinţii de atunci Ion Iliescu şi Emil Constantinescu.

Preşedintele l-a lăudat pe Boc şi pentru "eleganţa" de care a dat dovadă când, la demiterea pesedistului Dan Nica de la Ministerul de Interne, nu a făcut nicio referire publică "la mizeria care se instalase în acest ministerea şi conducerea lui din afara structurilor statului". Conform lui Băsescu, demisia celor opt miniştri pesedişti "a fost cea care a dat semnalul că lupta politică se mută de la interesul naţional în favoarea câştigării unor poziţii legate de alegerile prezidenţiale".

Şeful statului a precizat că a chemat partidele la consultări dar a respins, indirect, planul PSD - PNL de a veni cu un candidat de premier. Băsescu a spus că "pentru a nu fi confuzii", în România niciun partid nu are majoritatea în Parlament şi, drept umare, preşedintelui îi revine sarcina de a nominaliza un premier.

"Vreau să asigur orice analist, ziarist şi cetăţean că nu mă voi abate de la litera şi spiritul Constituţiei, voi ţine cont de punctele de vedere ale partidelor, voi analiza şi voi decide. Doresc să limităm la maximum perioada de criză politică, dacă acest lucru va fi posibil în relaţia cu partidele", a adăugat preşedintele, în declaraţia de presă ţinută la Cotroceni.

Partidele au fost deja invitate la discuţii, primii fiind parlamentarii minorităţilor, urmaţi de cei de la UDMR, PNL, PSD şi PD-L.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

41 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 Necrolog ? 13.10.2009 17:16

Poate epilog pentru Boc. Necrologul este pentru situatii funebre, Doamne-fereste ...

 
#2 YIY 13.10.2009 17:32

= A FOST UN PRIMMINISTRU = DESPRE * NUMAI DE BINE BASEXULE MARSAV

 
#3 Om 13.10.2009 17:33

Nu comunic

 
#4 Vasile 13.10.2009 17:35

D-le Basescu afirmati ca nu exista majoritate parlamentara si ca va ramine dvs. obligativitatea de a numi un primmistru.Eu cred ca din start porniti cu incalcarea constitutiei,ptr. ca PSD si PNL,intrunesc mai multe voturi decit PDL.la care se pot adauga celeale UDMR,poate si minoritati,independenti poate chiar si din PDL si au o mare majoritate.Dar revin si va ingtreb?daca nu pica guvernul Boc 2,atunci ptr. acest guvern al dvs. exista majoritate parlamentarea?Chiar nu va este rusine cu astfel de afirmatii?

 
#5 completare 13.10.2009 17:37

.... inconjurat de lichele hoatze, iresponsabile si tupeiste

 
#6 arch 13.10.2009 17:43

NICI UN PARTID NU ARE MAJORITATE PARLAMENTARA !
Nu va mai inflamati Dl. Vasile !

 
#7 teo 13.10.2009 17:50

nu confunda interesul national cu propriul interes basescule. nici nu puteai sa spui altceva despre boc pentru ca el nu a fost decat portavocea ta in guvern. limitezi perioada de criza pe naiba, ai tot interesul sa mentii aceasta criza, te lafai in ea ca un motan in fata sobei. daca n-ar fi criza ar trebui sa spui ce ai facut si nu prea ai ce sa spui la acest capitol exceptand specularea frustrarilor romanilor.

 
#8 Băsescu, paravanul hoţilor şi hoţiilor 13.10.2009 18:10

Nu este o surpriză că gaÅŸca pedelistă iÅŸi atacă orbeÅŸte adversarii politici! Doar au fost devoalate miile de ÅŸmecherii propagandistice pe care le folosesc ÅŸi milioanele de hoÅ£ii pe care le-au făcut!!! Ce aÅ£i vrea să facă decât să-ÅŸi arate colÅ£ii!!! Acum, fiindcă au fost daÅ£i afară de la guvernare ÅŸi au pierdut miliardele de dolari de la FMI, pe care jefuiau după bunul plac, au turbat!!!!

Nu este o surpriză că miniÅŸtrii pedeliÅŸti îÅŸi premiază angajaÅ£ii! Doar de ce au fost angajaÅ£i?! Să muncească, să administreze domeniul pe care-l conduc??! Nuu!! Că majoritatea nu au nici o calificare în domeniul pe care-l administrează!!! Ei sunt specialiÅŸti în demolări!!! Au fost puÅŸi să-ÅŸi primească tainul ÅŸi să se angajeje cu nesimÅ£ire în campaniile electorale care vin!!!

Nu este o surpriză că magistraÅ£ii refuză să-ÅŸi "demaÅŸte" colegii!!! Pentru că Daniel Morar este chiar apărătorul corupÅ£ilor!! De aceea, oricâte încălcări ale legii a făcut - vezi cazul Emil Burzo, hăituit de Daniel Morar ÅŸi care a câÅŸtigat la CEDO - este încă ÅŸef la DNA-ul pedelist al lui Băsescu!!!

Nu este o surpriză că o solicitare pedelistă la Curtea Constituţională, facută de prim-ministrul Boc, profesor universitar de drept constituţional să fie respinsă!! Doar gaşca pedelistă nu respectă nici o lege, chiar dacă le ştie foarte bine, că doar le predă studenţilor!!!!

Nu este o surpriză că creşte cursul! Cu un preşedinte şi un guvern de şmenari ati vrea să scadă?!!

Nu este o surpriză că Băsescu-PDL apare la televizor şi spune poezii sau alte prostii!!!!

Åžtie că o ÅŸleahtă de golani, camarila profitoare, va spune că-i un om sensibil si câte alte tembelisme, valabile la omul prost!!! Åži scopul a fost atins!!!

"Catindatul" a apărut, l-au văzut oamenii, propaganda s-a produs!!!! Nu contează decât că a produs un subiect!!!

De aici încolo este treaba propagandiÅŸtilor să coafeze realitateatv, labe1tv ÅŸi alÅ£i netrebnici antrenaÅ£i în minciună ÅŸi diversiune ÅŸi s-o facă onorabilă!!!!

Băsescu n-a făcut ÅŸi nu va face niciodată nimic!!! El este un paravan în spatele căruia se ascund milioane de hoÅ£i ÅŸi hoÅ£ii!

PDL este partidul care este în campanie electorală permanentă! Acest partid nu are un program economic, politic!!!

Are insă o strategie de a-şi atrage votanţii - minorităţi de orice fel, unele antisociale!!!

Stie că omul obişnuit nu este interesat de politică, face orice să-l convingă că nu merită să voteze pentru ca să-şi aducă la vot marginalii: curvvele, proxeneţii, drogaţii, membrii sectelor religioase!!!

Pdl a avut şi are o strategie de a atrage marginali ca: enoriaşii unor culte protestante sau secte: evanghelişti, adventişti, penticostali (au deputat pe fiul şefului cultului penticostal -Lucian rivis tipei -deputat pdl de Arad, la Satu Mare Samuel Ţintaş vicepresedinte pdl) - fiindcă sunt la fel de supuşi politic ca şi religios, ţigani-supuşi politic bulibaşei, consumatori de droguri( vezi ca eba susţine legalizarea drogurilor), currve şi proxeneti, homosexuali( Prigoană-Băsescu-pdl susţine legalizarea prostituţiei)!

Pdl este partidul hoÅ£ilor, currvelor si proxeneÅ£ilor, homosexualilor, consumatorilor de droguri, hoÅ£ilor împroprietăriÅ£i cu o parte din averea statului, Å£iganilor, sectelor religioase, antiromânilor, demolatorilor bunului simÅ£ în România!!!!!!!!

 
#9 Liviu din Timisoara 13.10.2009 18:26

Ti-ai ratacit calmantul ?

 
#10 gabrielan 13.10.2009 18:27

Da, bineinteles. Se putea sa nu se foloseasca si Base al nostru de puterea pe care inca o mai detine, insa nu pentru mult timp sper.

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa