Băsescu anunţă succesul de la Consiliul European: vom participa la şedinţele statelor din zona euro când se discută "probleme de ordin general"
sursa foto Mediafax Stefan Micsik
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni seară, după lucrările informale ale Consiliului European, că s-a stabilit ca statele non-euro semnatare ale Tratatului să participe la reuniunile oficiale ale Zonei euro ori de câte ori se discută despre piaţa unică, competitivitate sau modificările de strategie ale Zonei euro.
Şeful statului a spus că obiectivul părţii române la acest summit a fost să obţină o participare cât mai amplă, ca semnatari ai Tratatului, la reuniunile Zonei euro.
"Ceea ce s-a stabilit este un compromis, dar un compromis acceptabil din punctul nostru de vedere. (...) Statele non-euro dar semnatare ale Tratatului participă la summit-urile Zonei euro ori de câte ori se discută probleme de interes general pentru piaţa unică, competitivitate sau eventuale modificări strategice în Zonei euro, de modificări de politici strategice", a spus preşedintele.
El a adăugat că s-a stabilit că Zona euro va avea minimum două întruniri pe an, la cel puţin una dintre acestea urmând să participe toţi semnatarii Tratatului dacă în cea de a doua nu s-ar discuta chestiuni care vizează Piaţa unică, competitivitatea şi alte subiecte similare.
Şeful statului a explicat că "nu e treaba statelor non-euro" discuţiile care au loc la întrunirile unde se discută probleme de interes intern ale Zonei, cum ar fi finanţarea fondului de stabilitate.
"Acele reuniuni unde se discută strict probleme Euro, ca de exemplu: trebuie să contribuie la finanţarea Fondului de stabilitate în situaţia în care trebuie mărită resursa - nu-i treaba statelor non-Euro, vor participa numai ţările Euro şi asta nu afectează cu nimic informarea şi participarea celorlalte state semnatare ale Tratatului la politicile generale ale Uniunii Europene. Dar când sunt situaţii în care se întâlneşte numai Zona euro, premergător se organizează un Consiliu European la care discută eventual problemele care ar afecta pe toţi cei 27, iar abia pe urmă se rămâne în grupul celor 17. Deci eu cred că s-a obţinut un compromis convenabil atât statelor din Zona euro, cât şi statelor semnatare ale Tratatului", a spus preşedintele.
Preşedintele Traian Băsescu declara, duminică, înainte de plecarea la Bruxelles, că unul dintre obiectivele pe care le are la Consiliul informal de luni este "să se consfinţească participarea statelor non-euro la summit-urile statelor euro".
"Deci, acele state care adoptă Tratatul trebuie, în opinia noastră, să participe la summit-urile Zonei Euro, nu numai pentru că au semnat Tratatul, dar orice se întâmplă în politicile economice din Zona Euro afectează consistent şi o ţară ca România. Sper că această abordare o vor avea toate statele non-euro care aderă la Tratat în summit-ul informal de mâine (luni - n.r.", spunea preşedintele.
Statele Uniunii Europene, cu excepţia Marii Britanii şi a Republicii Cehe, au adoptat luni seară un nou tratat de consolidare a disciplinei bugetare cu introducerea planificată a unor "reguli de aur" privind echilibrul bugetar, a anunţat preşedintele UE.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine














13 Comentarii [+] Adauga un comentariu
EU stiu
ca in Piatza Universitatzii sunt NU 40 de manifestantzi cum spune politzia ci 40.000 cum spune PSD, PNL si sindictele de stanga si extrema stanga.
Acest sistem IDIOT de numarare a fost inventat de partidele komuniste si sindicatele komuniste din Occident, si adoptat de CIUMA ROSIE.
Acesti DEBILI justifica ca numaratoarea politziei este KAPITALISTA si deci contra klasei muncitoare.
...faptul ca suntem lasati ,sa privim din afara ... cu nasul turtit de vitrina ...ar trebui sa ne faca ...sa plangem de emotie ????
Imi este groaza de "succesurile"basescului,ma uit si eu unde este romania,si ce se mai lucra p-acilea.
afara din u e-ne vindeti si sufletele-mafiotilor-demisia basescu si toti cei care conduceti u e-niste corupti-impartiti prada nenorocitilor
Activitatile ce compun Crima Organizata (prostitutia, proxenetismul, traficul de persoane,traficul de droguri, evaziunea fiscala, etc) au un caracter secret si bine organizat, din care cauza realizeaza un impact social deosebit de negativ in multe state el constituind “cancerul perfid” care vlaguieste puterea societatii, ameninta integritatea guvernelor, determina cresterea taxelor care se adauga la pretul marfurilor, pericliteaza siguranta si locurile de munca ale cetatenilor, aduce daune agentilor economici aflati in competitie, controleaza prin forta banilor sindicatele, in final realizand o puternica influenta in sfera economicului, socialului si mai ales politicului
Grupurile politico-economice de inspiratie mafiota, cu legaturi în lumea interlopa, lupta de ani buni de zile sa controleze statul român.Istoria lor este lunga si porneste chiar dinainte de decembrie 1989. În atâtia ani au ajuns sa controleze oameni politici din toate partidele, oameni din politie, din procuratura, si, din pacate din justitie. Aceste grupari mafiote n-au aparut peste noapte si au mai încercat sa preia controlul ori de câte ori au simtit ca statul este slab. In acest moment au ajuns sa aibe putere sa fabrice si sa controleze dosare, sa declanseze anchete sau chiar sa le opreasca brusc Singura solutie pentru eradicarea acestui cancer social, este luarea de atitudine * si exercitarea de presiuni asupra politicienilor alesi pentru a ne servi si reprezenta. Cu cat mai multi oameni isi cunosc si exercita drepturile date de Dumnezeu la libertate de constiinta si exprimare, cu atat mai greu le va veni acestor viermi gaunosi sa-si faca treaba lor murdara
Principalele brate ale caracatitei mafiote din Romania sunt justitia si politia care sunt roase de cancerul coruptiei. Romania este raiul clanurilor de interlopi autohtoni protejati de justitie (care se afla sub papucul politicienilor corupti) si de politie.Inhaitarea politiei din Romania cu clanurile mafiote, cu interlopii, protectia, favorizarea si acoperirea lor este o realitate, este un fenomen de masa, in toata tara, inclusiv in judetul Arges. Politisti, procurori, judecatori, sunt "cumparati" sistematic ca sa serveasca mafia
Crima organizata cauta in mod constant afaceri legitime care pot fi folosite ca o acoperire.În spatele unor firme din judetul Arges care ofera locuri de munca pentru tinere, se ascund de fapt retele specializate în racolarea de fete care sfârsesc prin a se prostitua.
Aceste firme sunt folosite drept paravan, pentru a sustine activitati ilegale, pentru a spala bani, dar si pentru ca liderii mafioti sa fie vazuti drept antreprenori de succes.
Pe langa aceste firme, in stransa legatura cu ele, in orasul Curtea de Arges exista mai multe grupari mafiote care actioneaza subversiv si conspirativ in tara si strainatate (grupari mafiote indestructibile, conduse de politia mafiota locala, care invoca motivul necunoasterii in legatura cu aceste bande) si care cu complicitatea taximetristilor locali, racoleaza, transporta si plaseaza fete pentru prostitutie, fete care ulterior sunt traficate extern(cele mai multe in nordul Italiei)
Conform datelor oficiale detinute de autoritatile italiene, in Roma 85% dintre prostituate sunt romance,in Milano 8 din 10 prostituate sunt romance. In Danemarca, Romania este tara cu cele mai multe prostituate si potrivit Europol, Eurojust, The Times, CNN, primul exportator de prostitutie din Europa este Romania.Fara complicitatea politiei aceasta performanta negativa nu ar fi posibila
http://www.infocurteadearges.ro/2011/09/16/ioana-visan-este-cercetata-oficial-in-dosarul-cu-prostituate-al-lui-berlusconi/
http://www.jurnalul.ro/special/comisar-de-politie-sluga-unui-peste-502765.htm
Geert Wilders, parlamentar olandez: "România si Bulgaria ar trebui sa fie excluse din UE din cauza nivelului înalt de coruptie si nereguli care le fac nepotrivite cu calitatea de membru UE"
Ce tare, o sa fim si noi acolo cand vor hotaracate maturise cumpara, catecarpe de praf si mopuri! Si cat trebuie sa cotizam! Ura! Suntem TARI! Multumim domu' presedinte!
#8 George Si se mi spune ca nu stam bine la export?