Băsescu îi atacă pe „ticăloşii“ care au cumpărat voturi promiţând pensii mărite. Un „ticălos“ tocmai a fost numit ministru
Băsescu: "Nu situaţia ţării e dramatică, ci a fondului de pensii. Ticăloşii care au cumpărat voturi ţipă. Şi dintre oamenii politici, şi din presă" Foto: Mediafax, Liliana Bujdei
Aflat într-un pelerinaj pe la şantierele din Moldova pentru a verifica stadiul reconstrucţiei caselor distruse de ape, şeful statului nu a ratat ocazia de a vorbi despre problemele financiare arzătoare ale ţării.
Preşedintele a dorit să lămu-rească, ieri, o afirmaţie de-a sa, surprinsă, cu o zi înainte, de camerele de televiziune, la întâlnirea cu delegaţia FMI. Traian Băsescu a explicat că nu situaţia ţării este "dramatică", ci cea a fondului de pensii, care se confruntă cu un deficit de 3,6 miliarde de euro.
"Nu este de joacă", a spus preşedintele, admiţând că soluţia pe care o are statul la îndemână este să aducă bani "din altă parte", dar acest lucru nu presupune neapărat un nou împrumut de la Fondul Monetar Internaţional.
"Vedem. Variantele sunt multe. Când aplaudaţi când se cumpărau voturi cu dublarea pensiilor vinovat era preşedintele, că nu vrea mărirea pensiilor, când spuneam că nu este sustenabilă", a spus Băsescu jurna-liştilor prezenţi.
Cum ţipă acum unii din politică şi presă
În aceeaşi notă, răspunzând unei întrebări dacă noii miniştri vor avea capacitatea să colecteze mai mult la fondul de pensii, şeful statului a spus că nu este vorba despre colectare, ci despre resurse financiare. "Cert este că exact ticăloşii care au cumpărat voturi păcălindu-i pe pensionari că le pot dubla pensiile acum ţipă.
Şi dintre oamenii politici, şi din presă", a continuat Traian Băsescu, care nu a indicat explicit la cine se referă. Întrebat dacă se referă la pesedişti, el a spus că nu se referă numai la PSD, pentru că social-democraţii doar au susţinut în Parlament dublarea pensiilor, iar la remarca unui jurnalist că PNL a pierdut alegerile, Băsescu a spus că "nu suficient faţă de ticăloşiile făcute cu bugetul ţării în 2007 şi 2008".
Cum s-a autodenunţat "un ticălos", fără să vrea
Chiar dacă preşedintele nu a putut oferi exemple de "ticăloşi",
unul dintre recent învestiţii membri ai Cabinetului, mai exact
chiar ministrul Muncii Ioan Nelu Botiş s-a autodenunţat ca
"ticălos", fără să vrea, chiar prin intermediul site-ului
său.
Mai exact, printre principalele măsuri promovate de Botiş, pentru a
fi ales pentru un loc în Parlament în anul 2008 s-au numărat
majorările de pensii.
Astfel, potrivit programului său legislativ de acum doi ani, care poate fi citit la adresa www.ioannelubotis.ro, democrat-liberalul promitea "creşterea pensiilor până la un prag minim de 850 lei/lună", dar şi "creşterea graduală (tot a pensiilor- n.r.) astfel încât în 2012 pensia socială să ajungă la 305 euro/lună". Propunerile sale au primit girul electoratului din Bistriţa-Năsăud, care l-a şi trimis în Legislativ ca deputat.
Liberalii: Cine spune ăla e
În ciuda faptului că preşedintele Traian Băsescu nu i-a rostit, ieri, numele când a vorbit de ticăloşi, dar a pomenit de guvernarea liberală, fostul premier Călin Popescu Tăriceanu s-a simţit dator să catalogheze declaraţiile şefului statului drept iresponsabile şi nedemne de un preşedinte.
O reacţie mai vehementă a avut-o fostul ministru al Sănătăţii Eugen Nicolăescu. "Faţă de domnul Tăriceanu care are eleganţa să nu-i răspundă cum merită lui Traian Băsescu, eu o să spun că ticălos este Traian Băsescu. Ticălos pentru că nu spune adevărul poporului român şi minte în continuare", a declarat liberalul, citat de Mediafax. "Ticălos este cel care vorbeşte de ticăloşie pentru că nu informează populaţia să spună: «Eu conduc prost România, eu îmi bat joc de România şi ca atare îmi bat joc de voi, stimaţi români»", a conchis fostul ministru liberal al Sănătăţii.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine

















119 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Mama... Cand il vad pe dobitocul de Oprea mi se strica ziua... ACu 2-3 ani ii su gea breteaua lu Pandele de la Voluntari sa-l puna pe listele PSD...
Mamaaaa ce * penala!!!!!!!
Juma din poza e ocupata de BURDIHANE!
Criza, ce mai...
Multumim din inima PartiDuLui si geniului de la Marea Neagra,DL
http://i41.tinypic.com/2nk5egm.jpg ,!
Romani, nu credeti ce spune tonomatele lui Voiculescu si Vantu. Nici ce spune dusmanii din strainatate! Ascultati de oamani de bine, tonomatul de bine de la EVZ, Andreea Pora http://24.media.tumblr.com/tumblr_l0vd5rNLow1qze5g2o1_500.gif . Ascultati de fetita cea tanara si naiva a Taticului , d-soara europarlamentar EBA, http://3.bp.*.com/_ryUlDXWor00/ScwGfV23TGI/AAAAAAAAAX0/pfAPXfg1-T8/s400/EBA+elena+basescu+gigelitatea+gigel.jpg care sigur va spune adevarul. Ele stiu ca romanii traieste bine! Se poate altcumva cu astfel de competenti din Partid sub atenta conducere a geniului din Carpati?!
Romani, o duceti bine, nici nu stiti ce rau v-ar merge cu dusmanii din opozitie la putere!! Sunteti mintiti de presa dusmanoasa Presedintelui (nemurilor sale) PartiDuLui! Nimeni din Europa n-o duce ca noi!!!
.......
cine a cumparat voturi? cine a spus ca sunt bani si ca se pot da pensii mai mari si se pot mari salariile profesorilor cu 50%, iar imediat dupa ce a castigat, nu s-a mai putut.
E halucinant ce ni se intampla. Acest om considera ca suntem o tara de prosti si ca poate sa spuna orice aberatie si sa faca orice, fara sa suporte repercusiunile faptelor sale...pana cand?
pana oricand
cine vorbeste ?
acest securist ordinar
cum indrazneste sa se atinga de pensiile oamenilor
au facut praf romania
SA MORI DE CANCER TU SI TOT NEAMUL TAU BASESCULE - SA CRAPATI TOTI NEMERNICULE -
DOMNILOR, DE CE II TOT TAIATI CHELIUTA LU BASELU IN POZE? NU E TOT A LUI?
Ceausescu a fost mic copil pe langa dictachiorul Basinescu Chiormaliul betiv si securist, de o rautate si sete de putere care le depasesc cu mult pe ale lui Ceasca, dovedeste pe zi ce trece un dispret profund fata de "poporul" pe care il tot invoca inainte de alegeri, cand avea morcovul infipt bine, stiind ca-l asteapta puscaria daca nu se "realege".
Mitocanul asta betiv si securist a reusit performanta incredibila sa prosteasca peste 4 milioane de fraieri (ca aproape 1 milion de voturi a furat cu autobuzele si STS-ul).Acum se pare ca s-a lamurit si prostimea care l-a votat ce imbecilitate a facut, dar e prea tarziu, din cauza lor trebuie sa suportam inca mult si bine regimul antinational si de infometare al dictachiorului.
Ordinarul asta n-o sa plece de buna voie nici la expirarea acestui mandat, ci va trebui scos la fel ca Ceausescu, ca un sobolan si trimis pe mare cu Vuittonista lui si cu toata gasca de lipitori portocalii.