Băsescu nu a vrut să submineze autoritatea lui Boc

de Liliana RUSE Postat la: 01.10.2009 21:51 Ultima actualizare: 01.10.2009 23:38

Băsescu nu a vrut să submineze autoritatea lui Boc

"Nu e un lucru bun, dar e departe de a fi o tragedie". Aşa a comentat, aseară, preşedintele Traian Băsescu plecarea PSD din guvern.

Şeful statului a făcut o declaraţie de presă la Palatul Cotroceni, în care a anunţat că a semnat decretele de revocare a tuturor miniştrilor pesedişti, uitând că a promis, în timpul Guvernării Tăriceanu, că nu va accepta astfel de propuneri de la premier fără să primească şi numele înlocuitorilor.

Băsescu a explicat faptul că nu putea să nu accepte propunerea de remaniere făcută de prim-ministru pentru că ar fi fost neconstituţional: "Era imposibil să refuz o propunere de remaniere. Dacă priviţi în toată perioada mandatului, niciodată nu am refuzat o propunere de remaniere, chiar şi când au fost remaniaţi miniştri cu care nu eram de acord, cum a fost cazul lui Gheorghe Flutur. (...) Orice respingere a unei remanieri e nu numai neconstituţională dar pulverizează autoritatea primul-ministru în interiorul echipei guvernamentale, ceea ce niciun preşedinte nu ar face".

Preşedintele i-a dat şi pe fond dreptate lui Emil Boc: "Categoric, atitudinea primului ministru a fost corectă. Un ministru care discreditează cu anticipaţie şi fără probe un proces electoral important nu are ce căuta în Cabinetul României". Băsescu a prevestit şi eşecul în alegeri al lui Mircea Geoană: "Intrarea în jocul politic care să pregătească explicaţia eşecului candidatului partidului din care dl. Nica face parte nu e justificată de pe scaunul MAI". Preşedintele a garantat pentru corectitudinea Ministerului de Interne şi a susţinut că nu numai că nu poate influenţa rezultatul alegerilor, dar că lucrătorii acestui minister nu s-au implicat niciodată în competiţia politică. Băsescu a mai spus că "este o minciună" declaraţia lui Nica privind închirierea autobuzelor pentru turism electoral. "Acest lucru agravează abordarea nesinceră şi lipsită de responsabilitate a lui Nica. Dacă a fost de bunăcredinţă şi a fost păcălit de vreun subordonat zelos, trebuia să recunoască imediat", a adăugat şeful statului. El a dat asigurări că Guvernul Boc 2 este legitim şi i-a îndemnat pe democrat-liberali să nu umple locurile pesediştilor cu clientelă politică. Băsescu şi-a exprimat speranţa că Emil Boc va reuşi, în mai puţin de 45 de zile, să îşi asigure o majoritate parlamentară care să susţină un nou Cabinet şi a încheiat optimist: "România merge înainte".

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

9 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 Visu 1.10.2009 22:50

Care autoritate ? Boc are vreo autoritate ? Scuzati, n-am observat.

 
#2 E.DAN 1.10.2009 23:21

Nu am crezut că după 20 de ani de când nu-l mai vad pe Ceausescu, am să ajung să-mi fie greaţă să-l văd pe mareÅ£ul nostru conducător Băsescu, la televizor, exact ca pe vremea epocii de aur cănd nu mai deschideam televizorul cu zilele că-mi era greţă de Ceausescu. Oare numai atâta, 20 de ani a Å£inut democraÅ£ia în Å£ara noastră, sau poate suntem un popor care nu poate supraveÅ£ui decât sub jugul tiraniei????

 
#3 ION 2.10.2009 07:25

Buna ziua, ma numesc Ion Marian, sunt contrariat de faptul ca toata lumea cauta apartamente pentru Programul - Prima Casa - acestea fiind la preturi f. mari eu detin in proprietate un ansamblu rezidential alexandraresidence.ro in Comuna Tunari -Ilfov, am incercat sa ma asociez cu mai multi dezvoltatori si asocierea cu acestia nu facea decat sa creasca pretul final. Asa ca am hotarat sa devin prprietar de teren si dezvoltator, am contactat 4 firme de constructii, am negociat preturile/mp de constructie la cheie am adaugat pretul terenului si al utilitatiilor si a rezultat:
1. CASA PE STRUCTURA DE LEMN-100 MP LA CHEIE +GRADINA 185 MP + 52,6 MP SERVITUTE +UTILITATI + COMUNITATE(GRADINITA,CAFE RESTAURANT, CLUB, MARKET)=60.000 EURO TVA INCLUS WWW.ALEXANDRARESIDENCE.RO;
2. CASA PE STRUCTURA DE METAL-100 MP LA CHEIE +GRADINA 185 MP + 52,6 MP SERVITUTE +UTILITATI + COMUNITATE(GRADINITA,CAFE RESTAURANT, CLUB, MARKET)=65.000 EURO TVA INCLUS WWW.ALEXANDRARESIDENCE.RO;
3. CASA PE STRUCTURA DE ZIDARIE-100 MP LA CHEIE +GRADINA 185 MP + 52,6 MP SERVITUTE +UTILITATI + COMUNITATE(GRADINITA,CAFE RESTAURANT, CLUB, MARKET)=75.000 EURO TVA INCLUS WWW.ALEXANDRARESIDENCE.RO;
4. CASA PE STRUCTURA MIXTA PARTER ZIDARIE SI ETAJ DE LEMN-100 MP LA CHEIE +GRADINA 185 MP + 52,6 MP SERVITUTE +UTILITATI + COMUNITATE(GRADINITA,CAFE RESTAURANT, CLUB, MARKET)=68.000 EURO TVA INCLUS WWW.ALEXANDRARESIDENCE.RO;

SI ACUM FACETI SI VOI SOCOTELA CE SE MERITA LA PRETURILE ACESTEA CASA SAU APARTAMENT, poateca unii rau intentionati vor spune ca este distanta mare, da sunt 14 km pana in Bucuresti pe soseaua Pipera- Tunari-Dimieni dar sunt microbuze si autobuze sunt cai de acces catre munte,mare, centrul comercial baneasa, catre cele doua aeroporturi, sunt dua pasarele una la calea ferata de la Porche-Nord aproape finalizata si una la calea ferata de la centura Bucurestiului la intrare in Tunari care estein curs de executie se poate ajunge la noua autostrada Buc.-Bv- 3 km, se va face intrare la Aeroportul Otopeni prin Tunari la numai 800 m de cartier.Deci trageti voi concluziile.

 
#4 Deniels 2.10.2009 09:26

haideti cu totii la vot sa le dam M.U.E, tuturor PDl istilor in frunte cu marinarul batran si schip, iar pe elena Udrea sa o facem in POSTA, ca merita * dreacului.

 
#5 Tartor Basescu 2.10.2009 10:53

Adevăratul motiv al demiterii lui Nica si caderii guvernului este TRAFICUL DE DROGURI!!!! În acest moment, în toată Å£ara se vând droguri uÅŸoare sub denumirea de PLANTE ETNO-BOTANICE!!!! În fruntea acestei afaceri de milioane de dolari stau pedeliÅŸtii! IniÅ£iative de a închide aceste magazine de făcut BANI PENTRU PARTID au avut Bazac, care a propus o ordonanţă de urgenţă pentru interzicere lor ÅŸi Nica, care a descoperit că miliÅ£ienii pensionaÅ£i de el, în cârdăşie cu cei activi au ocupat vaduri bune lângă campusuri universitare, ÅŸcoli, tabere ÅŸi protejează mafia pedelisto-băsesciană a drogurilor!!!! Dacă mai era vreun naiv care nu a înÅ£eles ce fel de partid este PDL-ul, eu cred că acum după ultimele întâmplări: legalizarea drogurilor ÅŸi a prostituÅ£iei, demiterea miniÅŸtrilor pesediÅŸti care s-au pus cu mafia, s-a lămurit!!! PDL ESTE PARTIDUL NENOROCIRII ROMÂNILOR ÅžI A ROMÂNIEI, UN PARTID AL ÎMBOGĂŢIRII CU ORICE PREÅ¢, UN PARTID DE GOLANI, TURNÄ‚TORI ÅžI SECURIÅžTI REACTIVAÅ¢I, HOÅ¢I, FUFE ÅžI LÄ‚TRÄ‚I, ANTIROMÂNI PUÅžI PE JAF. Nu-i interesează binele românilor ÅŸi al României!!! Ei vor BANI, BANI, BANI!!!! Sunt înnebuniÅ£i să facă bani repede ÅŸi cel mai repede se fac bani din droguri ÅŸi prostituÅ£ie!!!!! Åžtia asta si Elena Băsescu ÅŸi tartorul Băsescu, care a aruncat un balon de încercare la alegerile europene. PedeliÅŸtii vor să se pună în capul mafiei drogurilor ÅŸi a prostituÅ£iei, legal evident!!!! Tupeu fără limite!!!! Să ducă pe români ÅŸi România de râpă!!! VotaÅ£i PDL, partidul golăniei absolute!!!

 
#6 mafia pedelista 2.10.2009 11:08

PDL propune românilor capitalismul cu faţă inumană, fascismul internaÅ£ionalist de secol xxi, execută un plan de impunere în România a capitalismului de tip latino-american!!! Nu-i interesează criza economică, salariile angajaÅ£ilor, locurile de muncă!!! Singurul lucru care-i interesează acum e sa-l scoata pe Băsescu preÅŸedinte. Altfel pe foarte mulÅ£i pedeliÅŸi ii aÅŸteaptă Jilava.. Cred că-i momentul să ne gândim în ce fel de Å£ară vrem să trăim. Despre PDL ÅŸtim până acum că:
1---demolează instituÅ£iile democratice ale ţării; ultima încercare diversionistă - marca Băsescu - demolarea parlamentului bicameral, sub pretextul reducerii cheltuielilor!! Scopul este de fapt ascunderea nerealizărilor ÅŸi pagubelor produse de Băsescu timp de 5 ani ÅŸi controlul parlamentului!!!
2---nu respectă constituÅ£ia, propune organizări ÅŸi reorganizari teritoriale pentru a câstiga puterea absolută;
3---face legi electorale pentru acapararea puterii absolute;
4---atacă pe toate fronturile proprietatea, furt de la stat, furt de la cetateni, ajungandu-se la situaÅ£ii în care persoane „respectabile”, ca don Costel Iancu, aproape ministru, să închidă oameni în coteÅ£ul câinelui;
5---intimideaza adversarii politici ÅŸi pe alti cetăţeni - când au interese economice - cu justiÅ£ia fascistă, dosarele ceauÅŸiste ÅŸi serviciile secrete;
6---înfiinÅ£ează instituÅ£ii ale statului - DNA, ANI, CNSAS - pe care le controlează discreÅ£ionar, pentru terorizarea adversarilor politici, economici, ziariÅŸtilor, fotbaliÅŸtilor care ies din rând, în general a cetăţenilor ÅŸi albirea propriilor membri -vezi cazul Gică Popescu - este un caz de justiÅ£ie fascistă cu CNSAS-ul la televizor! Prin ÅŸmecheria televizată pedeleul vrea să îndepărteze pe marii jucători, pentru a-ÅŸi plasa in funcÅ£ie mamelucul de partid!! Interesul economic ÅŸi manipulator este clar! pdl vrea omul lor la FRF!!! Vezi ÅŸi cazurile: Dip, Năstase, Stănoiu, Voiculescu, Ioan Ghise;
7---are o maÅŸină de propagandă – ziare, tv, radio – angajată 24 ore pentru a-i minÅ£i pe cetăţeni;
8---controlează partidele politice cu serviciile secrete! Vezi ascultările ilegale ale comisiei Orban, chiar în clădirea Parlamentului;
9---are un lider ÅŸi în rest indivizi minori, obedienÅ£i, dornici de o carieră politică rapidă, hotărâÅ£i să susÅ£ină ÅŸi justifice orice tâmpenie a ÅŸefului;
10---parazitează cultele minoritare penticostal(au deputat pe fiul sefului cultului -lucian rivis tipei -deputat pdl de Arad, la Satu Mare samuel tzintas vicepresedinte pdl),evanghelist, adventist ÅŸi desfăşoară propagandă agresivă ÅŸi nesimÅ£ită în biserica ortodoxă română - vezi cazul Fluturului aviar la Suceava cu aducerea luminii de la Ierusalim de PaÅŸti sau manifestările scandaloase ale necreÅŸtinului Băsescu - a transformat biserica în tribună de propagandă în mai multe ocazii!!!! aceste culte minoritare se prezintă la vot în totalitate ÅŸi votează candidatul indicat de ÅŸef!
11---decredibilizează sistemul de învăţământ prin înfiinÅ£area de instituÅ£ii private de învăţământ, unde elevii ÅŸi studenÅ£ii îÅŸi cumpără diplomele!!!!!. Scopul declarat este îmbunătăţiarea calitaÅ£ii învăţământului ÅŸi orientarea către cerere! Scopul adevarat este furnizarea de diplome universitare unor imbecili galben-portocalii, care au facut bani ÅŸi care n-ar putea să facă studii superioare fiindcă sunt proÅŸti! Vezi sutele de facultăţi particulare care nu se supun evaluarii ministerului, dar vor diplome acreditate de minister! Care-s legile prin care Miclea ÅŸi Hârdău-pdl au organizat ÅŸi controlat învăţământul?? Niciuna în 4 ani!!! „Reformele” pedeliste în învăţământ urmăresc demolarea a ceea ce a mai ramas bun în învăţământ!!!
12---n-are o doctrină economică, recunoscută de ştiintele economice;
13---”suntem cu poporul!” – este doctrina politică – sloganul demagogiei fasciste pure! vezi mascarada perpetuă: se îmbracă în haine populare, ciocnesc cu sătenii, îÅŸi pun pene de păun pe cap, scriu cu oi pe dealuri, fac pască ÅŸi miel din ghips ÅŸi ouă gigantice din fier, merg la coasă cu televiziunea după ei, murdăresc sărbători populare frumoase cu discursuri mincinoase! Obraznicie, caraghiozlâc, circ, panaramă fac zilnic să creadă "poporul" că-l iubeÅŸte cand îl beleÅŸte!!!! Pdl este partidul fascist al nesimÅ£irii, ÅŸmecheriei, hoÅ£iei, obrăzniciei, demagogiei, prostiei, drogurilor, prostituÅ£iei, golăniei în politică!!!

 
#7 ioan vasiliu 2.10.2009 14:24

oameni de nimic...cand e situatia mai grea pentru cetateni ei se cearta pe ciolan si nu le mai ajunge cat fura. la urmatoarele alegeri am sa anulez votul si am sa indemn cat mai multi cunoscuti sa faca la fel.

 
#8 Ulmeanu 2.10.2009 16:48

BIneinteles ca nu este o tragedie plecarea PSD-ului. Oricum ei asta vroiau. Scenariul l-au pregatit in cel mai mic amanunt. Vroiau saplece dar sa para ca au fosr dati atara. E ca rolul de victimanu s-a prin prea tare. MAi bine fara PSD!

 
#9 Om 2.10.2009 19:39

Nu comunic

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa