Băsescu nu garantează ca Vanghelie pentru Ecaterina Andronescu

de Raul FLOREA Postat la: 16.05.2009 14:08 Ultima actualizare: 16.05.2009 14:32

Băsescu nu garantează ca Vanghelie pentru Ecaterina Andronescu

Curricula în viziunea șefului statului: "Uneori e mai important să faci sport decât să înveți despre păpădie"

Președintele acuză ministerul Educației și universitățile că au umflat cifra de școlarizare

Președintele Traian Băsescu îl îndeamnă pe ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, să pună în practică pachetul de legi ale învățământului gândite de comisia de la Cotroceni deși, afirmă șeful statului, nu este convins că acest lucru e va întâmpla. "Nu fac ca domnul Vanghelie să spun garantat Vanghelie nici nu spun garantat Băsescu că doamna Andronescu va susține sută la sută legile așa cum au fost propuse de comisie. Probabil că trebuie îmbunătățite dar determinarea de a schimba sistemul știu sigur că o are. Cel puțin acesta este angajamentul dânsei în fața mea", le-a spus Băsescu tinerilor reuniți sâmbătă la București în cadrul Congresului Uniunii Studenților din România. Întrebat de ce la șefia Ministerului Educației se află aceeași persoană care a mai ocupat o dată respectiva funcție, șeful statului a răspuns râzând: "Este aceeași formulă pentru că așa ați votat. Vă asigur că am discutat mult cu doamna Andronescu și sper să ne facă proba că e hotărâtă să meargă pe legile de modernizare a sistemului de Educație. Să nu vedem că orele de sport sunt facultative sâmbăta. Sportul dincolo de a ne menține mai sănătoși ne dezvoltă spiritul de competiție. Uneori e mai important să faci sport decât să înveți despre păpădie. Sigur, mă vor critica foarte mulți intelectuali pentru treaba asta. Să nu înveți păpădia este grav dar să faci sport e foarte bine". De altfel, președintele a susținut foarte limpede pachetul de legi concepute de Mircea Miclea indicând drept piedici în calea reformării sistemului "jocul și interesele politice din parlament".

Băsescu vrea șapte-opt materii la liceu

Într-un discurs prin care a criticat lipsa reformei din educație, situație pe care a comparat-o cu cea din justiție și sănătate, absența universităților românești din topurile internaționale și slaba prestație științifică a profesorilor universitari, Traian Băsescu a atacat modul în care MECI a stabilit numărul de locuri în universități, denunțând totodată "lăcomia" instituțiilor de învățământ: "Mi s-a sesizat un fenomen: un profesor care are 37 de doctoranzi. Acest om e o fabrică de bani și nicidecum o fabrică de învățământ. Foarte multe grupuri de dascăli consideră universitatea locul în care în primul rând trebuie să faci bani și nu locul în care să creezi condiții ca tineri să aibă o șansă în viață. E absolut nejustificat numărul mare al cifrei de școlarizare în raport cu cererile economiei. La ASE sunt 5000 de locuri pentru anul I, în timp ce la London School of Economics sunt 1500. Pe fond, cifrele de școlarizare sunt cele care răspund intereselor corpului profesoral. E un paradox în care trăim. Avem mai multe locuri la universități decât absolvenți de liceu, această anomalie va trebui rezolvată. Această discrepanță arată foarte clar că prea multe instituții de învățământ superior își calează interesele de a avea multe norme de a fi la multe universități și mai puțin pe calitatea educației". După ce a glumit cu studenții spunându-le că va mări numărul burselor și pentru Africa, nu doar pentru Republica Moldova, președintele a reluat criticile, de data aceasta la adresa sistemului preuniversitar: "Problema e într-o altă zonă și chiar dacă nu privește învățământul universitar o s-o spun, că parcă e anul care m-am hotărât să fiu cel mai antipatic politician: constatăm că la un liceu de informatică se predau între 12 și 14 materii pe an. În orice învățământ în care vrei să dai niște deprinderi lucrurile se concentrează mai mult: șașe-opt materii maxim și aici vom avea noi probleme. Reducerea numărului de materii nu doar a numărului de ore este în rimul rând în avantajul elevului". Pentru a-i dovedi unui student cât de mult sprijină cultura, președintele i-a promis că îi va dărui o chitară "extrem de valoroasă" pe care șeful statului a primit-o în urma unei vizite în Spania. Pe de altă parte, nici Băsescu nu a plecat cu mâna goală de la congresul desfășurat la Palatul Parlamentului, studenții oferindu-i un tricou personalizat cu sigla federației.

 

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

28 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 gandul.info 16.05.2009 14:16

Președintele Traian Băsescu îl îndeamnă pe ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, să pună în practică pachetul de legi ale învățământului gândite de comisia de la Cotroceni deși, afirmă șeful statului, nu este convins că acest lucru e va întâmpla.

 
#2 TIRAN TAXESCU 16.05.2009 14:16

maretule boc-poc,nici pentru mine nu bag mina-n foc ca n-am "palpat" bani din tripla dubla taxa auto,de mediu,pentru mediu,impotriva poluarii,impotriva celor care nu vor sa-i imbogateasca pe dealeri,impotriva celor care au ceva cu marii poluatori proprietari de camioane,impotriva poluatorilor industriali,traiasca grecii de la copsa mica,rudele lui tariceanu si prietenii lui sulfina,fina de la pd-ul meu al taxescului,acea tripla -dubla taxa de trai bun(1405 milioane de euro umflati in numai 2 ani,neimpozitabili si pierduti fara urma,ha,ha,ha)personal instituita de mine ,ilegala,neconstitutionala si anti e.u. si ca am trait bine din acei bani ai platitorilor de taxe si impozite,amarastenii de romani care nu mai vor rahaturile de la francezii cu dracia!!!! sa traiesc eu si republica taxescu bine! votati taxescu!!! votati tiran taxescu!!! votati-ma pe mine ca sa-mi fie numai mie bine!!! sa va hahai bine mai parlitilor de roamani platitori de taxe si impozite mie si guvernului meu,ca statul nu exista. exista doar republica tiranului taxescu! traiasca caritasul si fni-ul! si imprumuturile de la f.n.i. !!! votati tiran taxescu,aplaudati famgilia taxescu!

 
#3 omega 16.05.2009 15:04

singura intrebuintare utila pentru elucubratiile lui miclea - numite de el proiectele de legi ale educatiei - este sa le folosesca el insusi pe post de opritor pentru usa.

 
#4 vox populi 16.05.2009 15:22

halal ministrii avem, daca un marinar, presedintele basescu a ajuns sa dea lectii ministrului invatamantului si are si dreptate. in romania a crescut numarul de analfabeti cu diplome de studii superioare, asa cum a crescut numarul soferilor prin carnete cumparate de la politisti corupti. toate universitatile, mai ales cele de stat au marit in prostie numarul de locuri, numai ca sa jupoaie studentii de bani nu ca sa-i invete carte. asa cum spune "marinarul" basescu, cadrele universitare in calicia lor dupa bani au mai multe norme, devenind fabrici de bani nu de invatare si tot tipa sa li se majoreze salariile cu 50%. sunt cercetator stiintific in economia privata si am colaborat cu cadre universitare la proiecte din planul national de cercetare dezvoltare si am vazut ca universitarii, desi sunt "toba de carte" si au multe lucrari stiintifice publicate, dar in ceea ce priveste punerea in aplicare a proiectelor lor sunt total depasiti, nu au treaba cu practica.

 
#5 pt @vox populi 16.05.2009 16:11

va pripiti si faceti aprecieri la gramada. __ in anul univ. 2007/2008 au fost inmatriculati 896258 studenti, din care 516650 la stat si 379608 la privat, la un cadru didactic revenind 28 studenti !!! __cifra de inscriere in anul i este de circa 60000 locuri pe buget. sa presupunem acoperitor ca 80% din cei admisi in anul i la buget termina facultatea si ca 70% din cei care o termina fac si un master. rezulta, insumat, aproximativ 6x60000x0,8x0,7 = ~201600 studenti la buget. ___de unde provine diferenta pana la 516650? din locurile cu taxa, idd, ifr. cine este vinovatul, cine se ocupa cu comertul cu diplome? facultatile de economie si drept, in principal. la facultatile de stiinte exacte abia de se ocupa locurile (v. cazul facultatii de matematica din universitatea bucuresti). si nici facultatile tehnice nu stau mai bine. ___ cine impinge universitatile de stat la cresterea cifrei de scolarizare? ministerul, care finanteaza universitatile dupa numarul de studenti. atat timp cat ministerul va continua acest mod de finantare, calitatea absolventilor de facultati va continua sa scada.

 
#6 ECATERINCA 16.05.2009 16:20

ales bules ceaoles baoles

 
#7 Mircea Miclea 16.05.2009 18:01

eu mircea miclea, de dragul unui pahar in plus, sapam gropi in cimitirul din cluj, pentru 600 de lei, pentru a ma detasa de lumea ce ma inconjura, urinam pe hartile de geografie si istorie ale scolii din turda, cand am ajuns profesor. dupa astea marele partid pdl m-a pus ministrul invatamantului. ce mai vreti!? o groapa, o reforma a invatamantulului, ceva urina? sunt descreierat si am idei! iubesc pdl-ul!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! !!!!!!!!!!!! impreuna cu hardau am introdus tezele cu subiect unic pentru nimic, bacul cu subiecte stiute dinainte, si don hardau a reusit sa-si ia audi de 100.000 de euri pentru c u rul lui!!!!!!!!!!!!!!

 
#8 Mircea Miclea 16.05.2009 18:08

al *****' hardau asta! agramat, daca nu prost de-a binelea, dar si-a tras audi. cu dacia tusea!

 
#9 Base 16.05.2009 18:17

basescu voteaza ca va mai palmui odata! asa cum meritati!

 
#10 doctoru 16.05.2009 19:01

besecule,iar esti in sevraj!?

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa