Băsescu şi-a sărbătorit ziua de naştere sub deviza “Băse e cel mai tare”. La Bucureşti, pedeliştii i-au urat „La mulţi ani“ pe ecrane gigant

de Mădălina DÂRVARU Postat la: 04.11.2009 16:52 Ultima actualizare: 04.11.2009 21:42

Un mod inedit de felicitare /// Foto: Gândul/Ovidiu Micsik

Şeful statului şi-a sărbătorit cea mai mare parte a zilei de naştere în Teleorman, adoptând ipostaza preşedintelui responsabil - cu câteva scăpări cum ar fi glume despre blonde şi lovirea unei ziariste. Preşedintele Traian Băsescu a fost întâmpinat la Roşiorii de Vede de câteva sute de localnici - cei mai mulţi în geci portocalii - care s-au îmbulzit în jurul lui. I s-a cântat La Mulţi Ani de patru ori, la început în sediul primăriei conduse de un edil PNL. Dacă primul cor a fost alcătuit din angajaţi şi membri PD-L care nu se mai opreau din urale, din al doilea au făcut parte preoţii din Roşiori, care s-au şi fotografiat apoi cu şeful statului. "Să puneţi fotografia în altar", i-a sfătuit un pedelist. A urmat o întâlnire cu autorităţile locale cărora Băsescu le-a explicat pe larg legea educaţiei şi proprii gânduri pe acestă temă.

Băsescu: "Orice blondă are întâietate!"

Nu au lipsit amintirile din copilărie: Băsescu a spus că nu le poate reproşa nimic dascălilor lui. "M-au învăţat bine. Eu n-am fost cel mai bun...", a spus el într-un moment de sinceritate.

Cum pe microfonul de la care i se adresau întrebări era bătaie, preşedintele şi-a expus şi preferinţele în materie de femei. "Orice blondă are întâietate!", a exclamat el râzând, încercând să-l descurajeze pe primarul PD-L care vroia să ia cuvântul pentru a i se plânge că există primării care nu mai au bani de salarii. Peste jumătate de oră, de data acesta la Alexandria, Băsescu s-a lăudat cu o altă problemă rezolvată - cea a subvenţiilor pentru fermieri. "Problema e rezolvată. Am negociat mai bine decât ar fi negociat fiecare dintre dumneavoastră", a afirmat el satisfăcut. După o discuţie pe tema problemelor din agricultură şi cum trebuie aceasta privită la "capătul lanţului ei, nu la ţâţa vacii", a urmat un miting în faţa a câteva mii de oameni. Înainte de a se arunca în mulţime, a lovit nervos în trecere o ziaristă de la Antena 3 care îl aştepta împreună cu ceilalţi jurnalişti pentru o declaraţie privind faptul că Parlametul respinsese Guvernul Croitoru. Oamenilor li s-a plâns însă din nou de faptul că este atacat de moguli şi televiziunile lor. Când mulţimea a început să îi cânte La Mulţi Ani, şeful statului le-a transmis că le poate răspunde într-un singur fel: agitând "plancarda" (după cum s-a exprimat preşedintele) pe care era scris "Băse e cel mai tare". "Pentru că eu sunt cu dumneavoastră", a explicat el, în vreme ce localnicii prezenţi la manifestare aveau cele mai diverse doleanţe, de la "Să ne scăpaţi e violuri" la "Băse, îi măreşti pensia lui mamaie?".

PD-L a pus un mesaj de "La mulţi ani" pentru Băsescu pe ecranele de la Cocor

Mesajul transmis de cele şapte ecrane ale magazinului Cocor, pe un fundal care imita un foc de artificii, dominat de nuanţe de portocaliu, era "La mulţi ani, domnule Preşedinte", urmat de sloganul "Românii pentru Băsescu" scris cu aceleaşi caractere precum sloganul electoral "Băsescu pentru România".

Clipul apărea o dată la cinci minute, alături de spoturile publicitare pentru maşini, articole vestimentare, publicaţii sau posturi radio şi TV.

Iniţial, unul din membrii staffului de campanie al preşedintelui Băsescu a declarat că mesajul cu urarea pentru şeful statului a apărut pe ecrane din iniţiativa deţinătorilor spaţiului de publicitate: "Este iniţiativa lor, fac chestiuni de genul ăsta cu ocazii precum zilele naţionale ale anumitor state", a declarat Ştefan Lungu pentru Mediafax.

Ulterior, acesta a revenit şi a spus că spotul este difuzat doar astăzi, de ziua preşedintelui, în locul celor normale, de campanie, pentru difuzarea cărora există un contract încheiat cu deţinătorii spaţiului publicitar de la magazinul Cocor. "Nu se plăteşte nimic suplimentar, ci clipurile cu urările pentru preşedinte sunt difuzate, doar astăzi (miercuri, n.r.), în locul celor normale, de campanie, pentru difuzarea cărora avem contract cu cei care gestionează respectivul spaţiu publicitar", a continuat Lungu.

Lungu nu a putut preciza cine a creat clipul care a rulat, miercuri, pe ecranele gigantice amplasate pe faţada magazinului Cocor, însă acelaşi clip rula ieri şi pe ecranele publicitare din sediul de campanie electorală al şefului statului, aflat vizavi de centrul comercial.

Felix Tătaru, directorul agenţiei de publicitate GMP, care se ocupă de creaţiile publicitare de promovare a candidaturii şefului statului, a declarat că nu compania pe care o conduce a realizat respectivul clip publicitar. "Nu este făcut de noi. Din câte ştiu, în stafful de campanie este cineva care se ocupă cu decorarea sediului şi cu mesajele care apar pe plasmele de acolo. Probabil că acest mesaj a fost creat tot de această persoană şi, probabil, ulterior, dat şi celor de la Cocor", a afirmat Tătaru.

Reprezentanţii Cocor Media Channel, contactaţi de Mediafax, au refuzat să facă vreo declaraţie.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

39 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 Comunitatea Romanilor cu Bun-Simt 4.11.2009 18:11

Au trecut 20 de ani de la Revolutie. E mult sau putin? Afla aici.
www.crbs.blog.com

 
#2 Misu 4.11.2009 22:03

BANATENI si ARDELENI LUPTATI ALATURI DE CONTELE MERCY pentru ELIBERAREA BANATULUI.
Banatul si Ardealul nu vor politica regateana , ci AUTONOMIA::
BANATENI si ARDELENI, oasele stramosilor nostri zac in pamantul Transilvaniei si Banatului, nu oasele stramossilor miticilor. Noi nu avem dreptul sa lasam pe mitici sa ne dezmosteneasca.
Autonomia Transilvaniei si Banatului este cauza sfanta a tuturor ardelenilor si banatenilor.
A va lasa angrenati in balacareala politica damboviteana , inseamna a va condamna copii la slugareala miticilor.
Marcati AUTONOMIE pe buletinul de vot !
Nu uitati ca din Bucuresti a venit numai minciuna, hotie, bacsis, badaranie si mizerie in Transilvania si Banat.
Nu uitati ca Bucurestiul ne-a tras din Europa in Balcani

 
#3 Comunitatea Romanilor cu Bun-Simt 4.11.2009 22:45

Au trecut 20 de ani de la Revolutie. E mult sau putin? Afla aici.
www.crbs.blog.com

 
#4 @misupisu 4.11.2009 22:46

misule, pi.su.le , tu n-ai treaba mai attila?hai, lasa

 
#5 Prostănacul BĂSE 4.11.2009 22:49

Singurul PROSTÄ‚NAC autentic din politica românească este BÄ‚SESCU! De ce? Simplu, pentru că a reuÅŸit să coalizeze ÎMPOTRIVÄ‚-ÅžI TOATE CELELALTE PARTIDE, cu excepÅ£ia partidului de slugi oligofrene, PD-L. Un om deÅŸtept reuÅŸeÅŸte să-i unească pe ceilalÅ£i pentru sine ÅŸi nu împtoriva sa! Numai un PROSTÄ‚NAC ca BÄ‚SESCU putea să facă GAFELE POLITICE pe plan intern, dar ÅŸi extern, pe care le-a făcut de-a lungul DEZASTRUOSULUI SÄ‚U MANDAT!!! Numai un PROSTÄ‚NAC ca BÄ‚SESCU poate crede că ar fi posibilă o dictatură într-o Å£ară membră a Uniunii Europene! SÄ‚ SCÄ‚PÄ‚M Å¢ARA DE DICTACHIORUL-PROSTÄ‚NAC!!! VOTAÅ¢I ANTI-BÄ‚SESCUUUUU!!!!

 
#6 De ziua lui! 4.11.2009 23:47

De ziua lui sa ne rugam lui Dumnezeu de a-i lua puterea de a mai face rau Romaniei!
Nu am cunoscut un demon mai negru. Un psihopat care a produs nevroza acestei tari.

 
#7 GHIA 5.11.2009 00:27

Nici nu este de mirare ca au sarbatorit evenimentul cu tot fastul de care sunt capabili portocalii. Deoarece este ultima. La anul are toate sansele ca sarbatorirea Carmaciului sa se faca pe la Rahova cea noua sau le vechea Jilava, echipati cu ceva prastii, daca nu au drept de vorbitor, sa-l doteze cu ceva chiftele, si daca au prastia destul de mare si cu vreo sticluta cu stiti dumneavoastra ce. Macar de ziua lui. Sau mai sti, peste un an, infocatii lui sustinatori, mancatori de rahat cu apa rece, sa nici sa nu mai recunoasca ca au avut vreodata de a face cu el. As vrea sa-l aud atunci pe Oarda cel prezent, pe S. Voinescu cel sfatos, pe Olteanu cel cu broscoiul, ( atunci sigur va zice ca nu la PSD s-a referit ci la T. Basescu). Sau Turcana cea guraliva, sau Nuti cea tupeista, si Roberta cea sfioasa . Sa se convinga si dictatorii in devenire ca au prieteni, sustinatori, laudatori, admiratori, doar cat se afla in fruntea bucatelor, cand nu mai au cum ajunge acolo, toti ii vor parasi si se vor dezice de ei. CEI MAI AMRI ANTICOMUNISTI DE AZI SUNT CEI MAI SFORAITORI COMUNISTI DE IERI, PREINTRE CARE SI BASESCU. Oare experienta personala in domniu nu-i spune nimic. Sau ce a lui Boc, ca si el a fost un laudaci de frunte al fostului si impuscatului dicator.

 
#8 Basescu 5.11.2009 03:19

Ii doresc sa stea dupa gratii pana ce da inapoi tot ce-a furat din averea Tarii. de ziua lui ii mai doresc sa nu mai aiba posibilitatea sa faca niciun rau Tarii. Si tot de ziua lui, doresc romanilor sa nu mai auda numele asta urat mirositor decat pronuntat de procurorii si judecatorii care-i vor instrumenta dosarul. Asa sa-i ajute Dumnezeu!

 
#9 @misu 5.11.2009 05:00

luateas pe /*/ misule cu familia ta cu tot de iobagi-puturiosi banateni! De sute de ani ati fost sclavii maghiarilor, turcilor si austriecilor. Orasele din banat au fost ridicate de altii si nu de voi puturosilor. Cum * aveti tupeul sa vreti autonomie cind asa de puturosi/tolomaci sinteti? Si ma rog Banatul de cine sa fie condus? Marian Iancu, maimuta de Ciuhandu, garoi vostrii din centrul Temesvarului? Esti penibil baiete dute si mai i-a niste calmante mormolocule!

 
#10 bio 5.11.2009 07:43

Vor urma parade militare sa ii aduca omagiu Marelui Conducator? Cred ca pedelistii au pierdut buzul ratiunii. Ay devenit un mic nucleu fascist.

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa