Băsescu şi Geoană împart acelaşi „bodyguard energetic“. SPP: nu e al nostru, dar l-am verificat
Personajul care scrie cărţi despre energiile invizibile e cât se poate de vizibil lângă primii doi oameni din stat
Aliodor Manolea, alias "parapsihologul lui Băsescu",
apare alături de Mircea Geoană în campania din
2007
Aceeaşi apariţie, infiltrată între membrii staffului; aceeaşi fizionomie - tuns şi ras numărul 1; aceeaşi privire, extrem de atentă la tot ce mişcă; aceeaşi cravată violetă. În perioada în care Manolea juca rolul de "parapsiholog al lui Geoană", iniţiaţii din imediata apropiere a liderului PSD purtau cravate violete; în primul rând, Mircea Geoană. După campanii, Manolea a dispărut, pentru a reapărea, în 2009, alături de Traian Băsescu, făcând ordine în jurul său ca un adevărat SPP-ist. Şeful serviciului a declarat însă pentru Gândul că Manolea "nu lucrează" la ei şi că staff-ul PD-L este cel care a organizat evenimentele la care a venit.
Toată lumea parcă şi-l aminteşte, nimeni nu ştie de unde a apărut, cine l-a angajat şi ce făcea în realitate. Nici liderii PSD, nici liderii PD-L, nici Administraţia Prezidenţială nu şi-l asumă.
l "L-am văzut pe aici, era interesat de problemele din PSD, acum câteva luni. După aia s-a răzgândit şi a decis să facă manevre terapeutice în altă parte. Nu prea înţeleg foarte bine cu ce se ocupă. Pe mine m-a întrebat - o sigură dată am vorbit - aici în sediu. Era interesat de cum vedem noi viitoarea campanie electorală. Am crezut că este membru de partid. A pus o întrebare, i-am răspuns elegant că vom vedea. Am vorbit 30 de secunde. Nu ştiu dacă s-a mai întâlnit cu altcineva din partid", îşi aminteşte tânărul pesedist Nicu Bănicioiu prima întâlnire cu parapsihologul.
l Pedeliştii îşi amintesc doar "pe surse" de cineva cu semnalmentele lui Manolea. Rolul său, susţin surse PD-L citate de HotNews.ro, era să evalueze, în calitate de psiholog, "gradul de agitaţie, de nervozitate al mulţimilor" şi că "uneori prelua sesizările de la diverse persoane".
l Unii ziarişti şi-l amintesc pe Manolea din timpul campaniei prezidenţiale a lui Băsescu. Teodor Tiţă, redactor-şef Realitatea FM, spune că Manolea l-a însoţit pe Băsescu la un interviu pentru postul de radio citat. "Avea o morgă serios-neprietenoasă pe care o afişa fără vreun motiv clar", îşi aminteşte ziaristul. În timpul interviului, Manolea a avut o problemă cu un cameraman, care insista să-i filmeze mâinile preşedintelui.
Pahonţu: "Omul acesta nu lucrează la SPP, dar a fost verificat"
Parapsihologul Aliodor Manolea pare mai mult SPP-ist decât responsabil cu pasele energetice. Mai multe înregistrări video arată că, aflat în stafful lui Băsescu, acesta îl protejează pe preşedinte, împingându-i pe jurnaliştii din imediata sa apropiere, dă ordine ferme celor aflaţi în serviciul de pază al Parlamentului şi este foarte atent la ceea ce se întâmplă. Şeful Serviciului de Protecţie şi Pază, Lucian Pahonţu, a declarat pentru Gândul că Aliodor Manolea, prezentat în imagini alături de Traian Băsescu şi Mircea Geoană, "nu lucrează la SPP". Întrebat de ce Aliodor Manolea se comportă ca un angajat al serviciului, Pahonţu a răspuns: "A fost campanie electorală şi organizarea a fost făcută de stafful de la partid, mai departe nu ştiu ce şi cum".
La insistenţele ziaristului Gândul, care a întrebat cum e totuşi posibil ca o persoană necunoscută SPP să primească atâta importanţă încât ajunge să se comporte ca făcând parte din dispozitivul de protecţie, Lucian Pahonţu a declarat că Manolea "nu apare în «verificare» ca un individ cu probleme, adică nu e terorist, nu e căutat de Poliţie". Întrebat din nou dacă din acest răspuns putem înţelege că SPP ştia cine e Aliodor Manolea, deoarece făcuse o "verificare", Pahonţu a evitat să dea un răspuns clar.
Greu de "localizat"
Nici şefii de campanii ori reprezentanţii instituţiilor de stat prin care a trecut Manolea nu-l cunosc pe maestrul în psihoenergetică.
l Fostul purtător de cuvânt în campania electorală a lui Traian Băsescu, Sever Voinescu, a declarat pentru Gândul: "Mi-e greu să-l localizez în sediul de campanie sau în altă parte. La discuţiile noastre nu a participat. O fi fost prin sediu, nu ştiu, pentru că acolo era multă lume. Oricum, mi se pare o prostie, îndrăznesc eu cu timiditate să ridic vocea în acest vacarm de experţi. Cred că am ajuns ca în Burkina Faso: cel care pierde alegerile crede că cel care le-a câştigat i-a făcut farmece cu broasca ţestoasă. Am ajuns în Africa medievală".
l Preşedintele organizaţiei PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a declarat, pentru Gândul, că nu ştie cine l-a adus în 2007 în stafful de campanie a lui Mircea Geoană pe "atacatorul energetic". "Nu ştiu cine l-a adus, dar prezenţa lui poate să confirme că se ştia de calităţile respectivului. Dar chiar dacă în ce a spus Mircea Geoană există un sâmbure de adevăr, în România asta nu merge. Majoritatea românilor nu cred în aşa ceva. Dacă întrebi 100 de români, 90 la sută dintre ei se uită cruciş la tine chiar dacă în străinătate astfel de practici sunt utilizate. E o temă închisă şi nu ne este favorabilă.
INFO Părintele flăcării violete nu are nicio legătură cu Manolea
Manolea nu răspunde la telefon şi parcă a intrat în pământ. Părintele "Flăcării violete", Teodor Vasile, care a scris o carte cu această temă, ne-a declarat ieri că tot ceea ce se-ntâmplă "este o exagerare", fără vreo legătură cu teoria sa. "Nu-l cunosc pe Aliodor, nu am vorbit cu el, dar amestecul acesta între atacurile energetice, flacăra violetă este neavenit, exagerat şi cred că ar trebui să vă dea de gândit în ceea ce priveşte veridicitatea sa".
2009 - Manolea în campania electorală pentru prezidenţiale alături de Traian Băsescu
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
















54 Comentarii [+] Adauga un comentariu
CA STIM DESPRE CE-I VORBA . NU TRE' SA STIE TOATA PROS/TIMEA DE LA DESTEPTI. Hai ....gata cu asta, treaca-va !Nu ati tinut pasul , stati asa .
Alaiu vericule , halaiu , halaiu ... moooaaamaaa ! s'aveti baftalo!
Manolea asta este, mancati-as , incarnatul lui omar haisam .
Omido, treci draculuila focul gheenei. inapoi de pe net . treci un' te-am pus!
sri , spp, sie il stiu?ce rol principal joaca?dar rolul secundar? e spion?
Trec, trec , da' imi placea si mie putzin mov, cu Petre imi dai voie?
Povestea mea o gasiti aici:
http://www.canada.php0h.com/Livrare.htm
Daca cineva ma poate ajuta i-as fi recunoscator. Nu cer pomeni, platesc.
Multumesc anticipat.
Mai Romanii ce se intimpla aici?? Cine e creatura? Oare Partidul Securist Roman este UNIC???????? NU se Poate adica tov basecu=tov geoana=tov iliescu iara NU cred!!! Romanii O SA RAMINETZI FARA TZARA!!!!!!!!! Daca nici asta NU trage semnalul de ALARMA!! LA REVOLTA!!!JOSSSSSSSSSS securistiii!!!! JOSSSSSSSSSS tradatoriiiii!!!! TRAIASCA ROMANIA!!!
prostia maxima,
atacatori energetici si cai verzi pe pereti.
credeam ca nu se poate cobora mai jos.
se poate!
Schimba atitudinea! Lasa-i pe vanzatori sa te caute. Tu iti alegi cea mai buna oferta fara stres si fara bani. Intra pe WWW.SOLICITARI.RO si intr-un minut adauga anuntul!