Băsescu vrea un referendum în ziua votului pentru Parlament unicameral şi reducerea numărului de aleşi la 300. Cum comentaţi?
Breaking News: Băsescu vrea un referendum în ziua votului pentru Parlament unicameral şi reducerea numărului de aleşi la 300. Cum comentaţi?
Preşedintele Traian Băsescu cere declanşarea unui referendum, fix în ziua alegerilor prezidenţiale, pe tema reducerii de la 471 la 300 a numărului de senatori şi deputaţi şi transformarea Parlamentului în unul unicameral. Băsescu a făcut acest anunţ, ieri, într-o declaraţie de presă la Cotroceni, în care a lăudat guvernul pentru eforturile făcute, până acum, în reformarea statului - prin asumarea răspunderii pe cele trei legi - şi a afirmat că acest proces trebuie să continue, soluţia sa fiind reformarea Parlamentului.
Legislativul ar trebui să aibă o singură Cameră, în opinia sa, pentru că acest lucru ar răspunde nevoilor României, mai ales după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, când Parlamentul de la Bruxelles va deveni practic o altă Cameră a Legislativului românesc.
Dacă senatorii şi deputaţii vor fi mai puţini, decizia se va lua mai uşor, a adăugat preşedintele, cheltuielile de funcţionare a statului s-ar diminua şi ar fi redusă "clasa privilegiaţilor cu pensii speciale şi sume forfetare la dispoziţie". Băsescu a sugerat că parlamentarii sunt corupţi şi că, dacă numărul lor va fi mai mic, şi corupţia va fi diminuată: "S-ar reducere corupţia, pentru că vor fi mai puţini politicieni de rang înalt care fac trafic de influenţă. Spun acest lucru fără să acuz pe cineva, dar riscul de trafic de influenţă e mai mic".
Preşedintele a susţinut că recurge la măsura consultării
"poporului suveran" pentru că nu a găsit înţelegere la clasa
politică pentru revizuirea Constituţiei şi pentru că vrea să-şi
ţină promisiunea, făcută la începutul mandatului, de a moderniza
statul. Traian Băsescu a avut o justificare şi pentru fixarea
referendumului în aceeaşi zi cu alegerile prezidenţiale: "să
diminuăm costurile de consultare a poporului".
Şeful statului a trimis ieri scrisoarea în care îi anunţă, conform
procedurilor, pe preşedinţii celor două Camere că doreşte să facă
un referendum.
Citeşte şi:
Geoană despre referendumul lui Băsescu: "O scamatorie politică"
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine














192 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Da, e buna ideea! Daca s-ar putea face un referendum cu cat mai multe legi care sa aduca ordine si disciplina in tara asta ar fi beton!!!
mai are multe initiative luminate acest individ pe nume Băsescu şi care mai es şi preşedintele tarii? Abia astept sa dispara acest personaj din viata politica romaneasca. Mai bine revine Iliescu
voi vota „da” .
Cand basescu spune ''buna ziua'' sa va cautati prin buzunare daca nu va lipseste ceva.
Lucrurile nu trebuie amestecate. Este bine si cu Parlament unicameral dar fara Parlament nu se poate. Dar, in conditiile in care aceasta functie a fost totalmente compromisa, ce spuneti, se poate fara presedinte?
Anume sa avem Monarhie Constitutionala.
o idee f.buna.asa poate ajung sa fie alesi oameni activi mai putini somnorosi!
Cinci ani de zile, de cand e presedinte, de ce nu a facut Traian Basescu referendum privind configuratia parlamentara? Cum de l-a apucat grija tocmai la sfarsitul mandatului? Exista o singura explicatie: ca sa mai ciupeasca un vot in plus, stiindu-se lipsa de popularitate a parlamentului in ochii electoratului. Ca de obicei, Traian Basescu incearca sa-si faca loc mai in fata prin smecherii si diversiuni. Basescu nu-i om serios!
nu votez cu basescu dar ce-i al lui e al lui.e mare smecher.daca reuseste sa faca referendum pe tema asta castiga si alegerile.
o idee foarte buna! bine base!
Poate asa nu or sa mai chiuleasca pe capete si o sa mai si faca legi pentru tara