Bilanţul exploziei la o mină din nord-estul Chinei a ajuns la 104 morţi
Speranţele găsirii de supravieţuitori într-una dintre minele din
nord-estul Chinei erau reduse luni, la mai mult 48 de ore după o
explozie care s-a soldat cu 104 morţi, cea mai gravă catastrofă din
ultimii doi ani, relatează AFP.
Au fost mobilizate 500 de persoane în cadrul echipelor de
intervenţie, fiind recuperate 12 cadavre, care au ridicat numărul
morţilor de la 92 la 104, patru mineri fiind în continuare daţi
dispăruţi, potrivit autorităţilor locale.
"Operaţiunile de salvare continuă. Nu vom renunţa atât timp cât
există speranţa de a găsi supravieţuitori", a declarat Zeng
Jinguang, purtătoare de cuvânt a minei Xingxing, situată în Hegang,
provincia Heilongjiang, în apropierea frontierei ruse.
Luni, autorităţile trebuie să facă faţă disperării rudelor
victimelor, fiindu-le asigurată asistenţă psihologică, potrivit lui
Zeng.
În faţa unuia dintre principalele birouri ale minei, una dintre
cele mai mari şi mai vechi din ţară, cu o producţie de 1,45 de
milioane de tone pe an, un grup de femei aşteptau luni veşti despre
victime.
"Nu am nici o veste despre soţul meu, în vârstă de 42 de ani, iar
eu am 40", a explicat una dintre acestea, în timp ce alta a
declarat că nu ştie nimic despre fratele ei, care s-a aflat în
mină.
Este vorba despre cea mai sângeroasă catastrofă minieră după cea
din provincia Shanxi (nord), care s-a soldat cu 105 morţi în
decembrie 2007.
Explozia de sâmbătă a survenit în timp ce 528 de mineri se aflau în
puţ, dar 420 au reuşit să iasă întrucât au detectat nivelul anormal
de ridicat al gazelor cu 15 minute înaintea exploziei, care a fost
resimţită pe o rază de zece kilometri.
Potrivit lui Zeng, 60 de persoane au fost internate în urma
accidentului şi niciuna nu este în pericol de moarte.
În urma unei reuniuni de duminică, guvernatorul provinciei, Li
Zhanshu, a apreciat că "dacă dezvoltarea este prioritatea
principală, aceasta nu se poate face cu preţul sângelui şi al
vieţii angajaţilor".
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine














- Tag-uri:
- bilanţ
- ,explozie
- ,china
- ,mină
[+] Adauga un comentariu