Blaga i-a pârât lui Boc pe Funeriu, Cseke şi Şeitan că nu folosesc banii UE

Postat la: 01.09.2010 14:05 Ultima actualizare: 10.10.2011 15:49

Blaga i-a pârât lui Boc pe Funeriu, Cseke şi Şeitan că nu folosesc banii UE /// Foto Publimedia / Andrei Spirache

În cadrul şedinţei de Guvern de astăzi, ministrul Internelor, Vasile Blaga, i s-a plâns prim-ministrului Emil Boc că sunt colegi în Executiv care până acum nu au accesat fonduri structurale europene pentru programe privind descentralizarea şi eficacitatea economică a instituţiilor din subordinea lor. Miniştrii la care Blaga s-a referit sunt cei ai Educaţiei, Sănătăţii şi Muncii, respectiv Daniel Funeriu, Attila Cseke şi Mihail Şeitan. Potrivit agenţiei Mediafax, ministrul Internelor a precizat, în timpul şedinţei, că banii alocaţi programelor "Îmbunătăţirea eficacităţii organizatorice" şi "Sprijin pentru descentralizare" nu au fost cheltuiţi. "Vreau să spun, că pe aceste programe, beneficiarii sunt la masa asta", a adăugat Blaga, făcând trimitere directă la cei trei colegi. Acesta a mai arătat că, din cele 56 de programe derulate de cele trei ministere, numai patru s-au transformat în contracte. În aceste condiţii, premierul Emil Boc i-a avertizat pe cei în cauză că, dacă nu au nevoie de bani, începând de anul viitor, respectivele fonduri vor fi redirecţionate spre alte domenii, cum ar fi infrastructura.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

8 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 PSD-ul SALVEAZA ROMANIA!!! 1.09.2010 15:25

Rusine PDL-UDMR-UNPR ati distrus ROMANIA atat de draga noua!
Meritati condamnati ptr.GENOCID!
Ceausescu si Comunismul au fost juniori pe langa voi!
Sa moara ce am mai drag daca va mint!
ps.PDL-Jurati-va si voi daca aveti curaj ca traiti bine in tara asta.

 
#2 bobuk 1.09.2010 15:26

ce se aude? Din cate stiu eu, el e campionul non-atragerii fondurilor...sau el e scutit ca are treaba cu frecusul sturionilor... Sa intelegem ca ei sunt ministrii care vor pica??? Da pe Boc si Basescu nu-i ia nimeni acasa???

 
#3 mihaela 1.09.2010 15:26

Vrei sa faci bani Dar nu-ti place sa umbli la interviuri si sa dai de sefi uraciosi? Vrei sa fii liber in graficul de munca, Dar sa AI un salariu stabil si bun? Vrei sa stai acasa si sa lucrezi si asta sa nu iti afecteze veniturile? Atunci AI nevoie de lucrul pe care eu ti-l ofer. Nici un fel de inselatorie, sponsorizare de inceput, sau taza de start in afaceri...Pentru doar 3-4 ore de lucru pe zi poti castiga 75-1000$ pe saptamana si mai mult daca lucrezi mai mult.Ce iti trebuie? Internet si calculator conectat la retea si un minim de cunostinte in accesari de site-uri on-line...restul, depinde doar de tine si de cat de multa staruinta iti dai. Lucrul e mai mult legat cu casuta de e-mail. Pentru informatii suplimentare, trimite-ti un e-mail la adresa mmihaela.manea@gmail.com cu subiectul "LUCRU" de pe adresa dvs nou conceputa. Nu uitati sa scrieti la subiect cuvantul "LUCRU".

 
#4 mara 1.09.2010 15:46

Si Blaga asta, chiar nu vede?
Dl Funeriu a accesat fonduri europene prin asa zisa consiliera, d-na Melania Vergu.
Este un ministru f. competent. Chiar nu a auzit de ultima gaselnita, de recredibilizarea sistemului de invatamant, prin predarea cursurilor incepand din 13 septembrie?

 
#5 gabriel teodorescu 1.09.2010 16:19

In acest an am asistat neputinciosi, la un exces de Legi si Ordonante, de norme imprevizibile, date de actualul guvern, toate culminad cu Legea 118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar si Legea noului Cod Fiscal.
In perioada imediat urmatoare acelasi Guvern intentioneaza modificarea tuturor legilor pentrut bugetari, precum si modificarea Codului Muncii.
Legea 330/2009 care oricum a fost aplicata in mod discriminatoriu pentru unii bugetari, va deveni istorie, deorece Guvernul vrea ca salariile bugetarilor sa fie variabile, de la an la an, in funcţie de PIB. Disculparea guvernantilor actuali, vezi cazul minciunii prin omisiune, sau falsele argumentari ale Premierului Boc, si ale ministrilor sai, nu ma pot convinge ca imi va fi mai bine anul viitor.
Deficitul bugetar actual este in mare masura datorat, incapacitatii guvernului de a elimina propria coruptie, dar nu este un motiv de restrangere a drepturilor consitutionale ale unor cetateni intr-o societate democratica.
Vedeti in ultimul an, acesti guvernanti nu au luat nici o masura de redresare economica a Romaniei, desi se vorbeste despre o politica coerenta, si masuri anticriza.
Stopati curba de sacrificiu si distrugerea unei categorii sociale numite simplu- bugetari
si daca sunteti de acord puteti semna aici
http://www.petitieonline.ro/petitie-p08386056.html

 
#6 suru 1.09.2010 17:46

vaveti in poza formatia "dor marunt".

 
#7 alis 1.09.2010 21:42

duca-se la naiba de Blaga, un hot cu ginere cu tot.bine ca el a folosit fonduri europene. i-a dat contractul la ginerica ala urat ca el.

 
#8 http://ro-directorweb.ro 2.09.2010 01:02

http://ro-directorweb.ro S-a deschis un nou director web! Acesta este primul si singurul director web din Romania care ofera posibilitatea de promovare a site-urilor dvs. pe marile site-uri de socializare si promovare aleatori pe site-urile inschise in pachetul PREMIUM, de asemenea site-ul dvs va fi promovat in mod aleatoriu in partea de sus a site-ului nostru,toate aceste servicii aduc vizitatori pe site-ul dvs. ! Acesta nu-i singurul serviciu pe care-l ofera site-ul nostru, puteti cauta in mii de anunturi, sau adauga un anunt ! Si anunturile beneficiaza de posibilitatea de a fi promovate pe site-urile de socializare. Puteti lasa un MESAJ INSTANT, cu ultimul articol de pe blogul personal, sau o stire, un articol care v-a atras atentia etc...

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa