|
PLAN DE BĂTĂIE
Boc anunţă programul anticriză „Etapa a II-a”: firmele scapă de executare silită şase luni, agenţiile guvernamentale se înjumătăţesc
de Maria TOADER | 01 IULIE 2009
Boc anunţă programul anticriză „Etapa a II-a”: firmele scapă de executare silită şase luni, agenţiile guvernamentale se înjumătăţesc
Guvernul a pregătit un nou set de măsuri anticriză, au anunţat marţi seară, după o şedinţă extraordinară, premierul Emil Boc şi ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea. Cei doi au prezentat, schematic, câteva elemente ale „planului de luptă” guvernamental, urmând ca el să fie detaliat miercuri. Printre cele mai importante decizii se numără acordarea unor înlesniri financiare pentru firmele care au datorii la stat acumulate din toamna anului trecut şi care şase luni vor fi păsuite să dea banii la buget, dar şi tăierea cu 50% a numărului agenţiilor guvernamentale.
Graba cu care membrii Cabinetului Boc au realizat acest program se datorează faptului că marţi a fost ultima zi în care Guvernul mai putea emite ordonanţe de urgenţă.
Vă prezentăm mai jos câteva din prevederile celor două ordonanţe de urgenţă destinate sprijinirii firmelor, dar şi cele şase măsuri anticriză anunţate de şeful Executivului.
1.Pentru şase luni, firmele cu datorii la stat nu mai sunt executate silit
Ordonanţa de urgenţă pentru amânarea la plată a obligaţiilor fiscale neachitate la termen ca urmare a efectelor crizei economice prevede:
- Se amână plata obligaţiilor fiscale pe o perioadă de 6 luni de zile cu condiţia ca ele să-şi achite datoriile, obligaţiile pe care le au în fiecare lună scadentă.
- Facilitatea pe care firmelor o au constă în aceea că nu sunt executate silit pentru faptul că au datorii la bugetul de stat determinate de criză
- Firmele trebuie să-şi achite restul obligaţiilor lunare
- Beneficiază de aceste amânări agenţii economici care îndeplinesc următoarele condiţii: nu înregistrau obligaţii fiscale restante la data de 30 septembrie 2008- deci au început să-şi creeze obligaţii doar după această dată; au depus toate declaraţiile fiscale; nu au fapte înscrise în cazierul fiscal nu se află în procedura insolvenţei.
- La cererea firmelor se poate face această amânare la plată după ce sunt îndeplinite aceste condiţii.
- Cererea contribuabilului se va depune la organul fiscal teritorial din raza căruia aparţine şi se soluţionează în termen de 15 zile.
- Amânările de plată îşi pierd valabilitatea în cazul în care contribuabilii nu îşi achită obligaţiile fiscale cu termene de plată începând cu data emiterii deciziei.
- Contribuabilii au voie să ceară într-un an calendaristic o singură dată amânarea la plată.
- Această măsură este valabilă până la data de 20 decembrie 2009
2.Capitalizarea cu 105 milioane de lei a Fondului de Contragarantare pentru IMM-uri
- Fondului de Contragarantare pentru IMM-uri a fost capitalizat cu 105 milioane de lei. Firmele vor avea la îndemână un instrument de finanţare prin care pot să-şi asigure cheltuielile necesare fie pentru derularea producţiei, fie pentru partea de cofinanţare a proiectelor europene.
Cele şase măsuri anticriză
1. Extinderea mecanismului de garantare utilizat la Programul Prima Casă şi în alte domenii ale economiei.
- Programul Prima Casă se conturează a fi un succes prin faptul că peste 20 miliarde şi-au arătat interesul de a veni cu 1,457 mil euro
- Acelaşi mecanism prin utilizarea sistemului garanţiilor guvernamentale să îl multiplicăm în alte domenii ale economiei naţionale. Avem în vedere agricultura, un domeniu strategic al economiei.
2. Susţinerea masivă a investiţiilor publice în trimestrul III prin aducerea din trimestrul IV a banilor alocaţi investiţiilor pentru trimestrul III.
- Am decis la nivel politic să dăm ordin de începere a tuturor lucrărilor de infrastructură finanţate prin legea bugetului de stat începând cu 1 iulie 2009, Ministerul Finanţelor angajându-se să asigure finanţarea corespunzătoare acestor lucrări de infrastructură prin acest mecanism financiar prin care aducem din trimestrul IV în trimestrul III banii pe care îi avem în buget şi pentru susţinerea lucrărilor de infrastructură.
- Până în acest moment din cele 37,9 miliarde de lei alocaţi pentru infrastructură, adică 20% din banii bugetului, au fost cheltuiţi pentru infrastructură 12,5 miliarde de lei, adică 33%.
3. Rambursarea TVA-ului către firme.
- Ştim că este o problemă a economiei: întârzierile la rambursarea de TVA, datoriile pre care statul le are faţă de diverşi agenţi economici cu privire la TVA.
- Orice rambursare de TVA nu se va face nu mai târziu de 40 zile.
- Rambursările se vor face cu prioritate începând cu cei mai vechi care au de recuperat TVA de la stat. Nimeni nu va mai fi favorizat, pentru că a existat tentaţia să se contureze un mecanism prin care unii să fie avantajaţi în privinţa termenelor de rambursare.
- Orice rambursare se va face în 45 de zile şi o vom face cu prioritate în ordinea vechimii.
4.Jumătate din agenţiile guvernamentale vor fi desfiinţate sau comasate
- Reducerea cu 50% a numărului agenţiilor guvernamentale prin desfiinţarea şi comasarea acestora
- Excepţie fac cele care sunt negociate cu UE şi fac parte din acquis-ul comunitar, cum ar fi ANRMAP (Agenţia Naţională pentru Monitorizarea Achiziţiilor Publice) şi ANRE şi alte agenţii de acest fel care sunt obligatorii în raport cu UE.
- Termenul pentru implementarea acestor măsuri îl reprezintă data de 15 iulie, două săptămâni de mâine (miercuri - n.r.) pentru finalizarea acestui demers.
5. Neimpozitarea profitului reinvestit
- Neimpozitarea profitului reinvestit, o măsură pe care am avut-o şi până acum şi pe care dorim să o implementăm după o discuţie şi negociere prealabilă cu CE şi FMI.
- Vom avea o discuţie cu Fondul şi CE în luna iulie şi această măsură dorită şi de mediul de afaceri şi susţinută categoric de Guvernul României va putea fi implementată după această discuţie prealabilă.
6. Noi facilităţi pentru firmele care angajează şomeri
- Am gândit un sistem mai amplu de sprijinire a firmelor care angajează şomeri. Pe lângă actualul mecanism pe care îl avem la Ministerul Muncii în cadrul Fondului Social European, dorim să oferim un sprijin concret firmelor care angajează şomeri prin faptul că timp de 9 luni de zile le vom putea acorda o reducere de 50% din cheltuielile pe care le au cu achitarea contribuţiilor sociale legate de salariatul, de şomerul pe care îl angajează.
- Şi această măsură trebuie discutată în prealabil cu CE şi FMI.
- Este o măsură logică, firească pentru că ceea ce cheltuieşti cu ajutorul de şomaj oferi ca facilitate firmei, iar avantajul major e că persoana are loc de muncă şi salariu.
|
Postat de gandul.info la 1.07.2009 01:31
Guvernul a pregătit un nou set de măsuri anticriză, au anunţat marţi seară, după o şedinţă extraordinară, premierul Emil Boc şi ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea. Cei doi au prezentat, schematic, câteva elemente ale „planului de luptă†guvernamental, urmând ca el să fie detaliat miercuri.