Boc desfiinţează Cancelaria. Nepoata şi şoferul rămân - VIDEO

de Mădălina DÂRVARU Postat la: 28.02.2009 22:04 Ultima actualizare: 01.03.2009 21:07

Boc: Cancelaria primului-ministru va fi desfiinţată în zece zile, şoferul meu rămâne ca aghiotant

Premierul anunţă schimbări la Victoria

Premierul Emil Boc a anunţat, sâmbătă seara, la Realitatea TV, cea de-a doua restructurare a Cancelariei premierului în ultima lună. El a precizat că va desfiinţa această structură, urmând să rămână cu ”ceea ce are orice alt prim ministru din Europa sau din lume” - un corp de consilieri, de secretari de stat sau consilieri de stat, purtător de cuvânt, şef de cabinet.

Decizia nu va afecta însă corpul consilierilor şi al celor aduşi de noua putere, ci unele direcţii aflate în subordinea şefului Cancelariei, direcţii care, spune Boc, se dublează cu cele din SGG.

Nepoata şi şoferul premierului îşi vor păstra locul din Palatul Victoria. Cât o priveşte pe Mihaela Eugenia Boc, premierul a susţinut că şi-a ocupat postul prin concurs la Primăria din Cluj, pe relaţii externe şi protocol, are două licenţe, ştie două limbi străine şi a fost colaboratoarea directă a şefei sale de cabinet, care a şi adus-o la Palatul Victoria.

Liderul PD-L a amintit că el însuşi a propus un proiect de lege - nefinalizat - ca rudele până la gradul IV, inclusiv, să nu fie angajate şi să nu facă parte din aria de influenţă a demnitarilor.

”Ea (nepoata, n.r.) este o rudă de gradul cinci”, a reiterat Boc. ”Va avea loc şi colegul meu, despre care aţi vorbit, despre şofer”, a adăugat premierul, arătând că acesta va deveni aghiotant şi nu consilier. ”Este omul pe care îl cunosc de cinci ani de zile şi va fi aghiotant al primului ministru, este un om cu studii superioare. Nu îmi e ruşine şi nu trebuie să-ţi fie ruşine că eşti şofer, chiar dacă ai studii superioare. Sunt foarte mulţi în această ţară care au pornit de la meseria de şofer, chiar dacă au avut studii superioare”, a mai spus şeful Guvernului. Decizia de desfiinţare a Cancelariei vine după ce, în februarie, Boc a decis să reducă numărul angajaţilor de la 304 la 167.

Liderul de sindicat al angajaţilor din Cancelarie, Silviu Bârsan, a declarat pentru Gândul că a aflat de intenţiile premierului de la televizor: ”Sâmbătă seară am auzit pentru prima dată de desfiinţarea Cancelariei. Din câte înţeleg, vor fi şi mai mulţi disponibilizaţi.” Bârsan avea programată azi o întâlnire cu şeful Cancelariei, Cătălin Baba, pentru a discuta despre disponibilizări şi plăţile compensatorii.

 

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

72 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 gandul.info 28.02.2009 22:24

Premierul Emil Boc a anunţat sâmbătă că, în maximum zece zile, Cancelaria primului-ministru va fi desfiinţată.

 
#2 sa ! 28.02.2009 22:24

se desfiinteze orice spor ...si in orice domeniu...vezi justitie...chiar daca acolo sunt rezultate!!!!

 
#3 mery 28.02.2009 22:30

,,piticul asta nesimtit" e penibil rau,daca gandeste cu capul betivanului.

 
#4 7 c:oaie 1.03.2009 00:08

piticania e bolnava de tupeu. a furat ceva smechereala de la marinaru alcoolic si i se pare ca poate sa-i abureasca pe toti. poate pe ardelenii lui cretinoizi cu mintea dizolvata in palinca.

 
#5 Lolita traseista 1.03.2009 00:12

tupeu! a incercat si n-a mers iar acum o da la-ntors!
cauta primul numar in arhiva siteului care imi poarta numele si acolo o sa gasesti previziunile de la numirea lui boc. ****://***.lolita-traseist a.ro/articole_detali i91-paginile-2-si-3

 
#6 Domne, 1.03.2009 01:21

este soferul matale, ori al ministerului? daca-i al matale, fa cu el ce vrei, arata-ti muschii, ce naiba

 
#7 @ Lolita traseista 1.03.2009 01:23

nu era mai bine fe forumul leliei munteanu ? domne, distractie ca acolo mai rar

 
#8 franco ar 1.03.2009 02:16

coposu n-a fost gorila lui maniu? dupa parnaie n-a fost paznic de noapte? si ce, n-a fost un politician buna pana la urma???

 
#9 Misu 1.03.2009 03:01

Comentarii, hahalere regatene ?

 
#10 mihaela 1.03.2009 04:25

ce comentarii vrei misule ? boc le-a luat piutul, pardon ragitul.

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa