Boc, despre cei 100.000 de şomeri care nu vor fi! Şeitan şi Vlădescu au greşit la început de mandat

de Robert VERESS Postat la: 19.01.2010 21:13 Ultima actualizare: 19.01.2010 21:31

Şeful Guvernului, făcând inventarul posibililor şomeri n Foto: Mediafax/Andreea Câmpeanu

Bugetul de Stat prevede reducerea cheltuielilor de personal în sectorul bugetar cu 700 de milioane de lei

Guvernul Boc prelungeşte suspansul în privinţa cifrei disponibilizărilor din 2010. Nici măcar premierul nu a putut lămuri, ieri, acest subiect, discutat încă din vara anului trecut, şi care poate da peste cap unul dintre cei mai importanţi indicatori economici - rata şomajului! Dacă punem cap la cap cifrele vehiculate chiar de miniştri şi de liderii sindicali, reiese că, în scenariul cel mai prost, circa 300.000 de angajaţi şi-ar putea pierde locurile de muncă, o treime dintre aceştia fiind din sectorul de stat.

Premierul nu neagă nimic, spune doar că nu există o bază reală pentru a pronunţa cifre. Totuşi, baza există şi se numeşte Bugetul de Stat şi Bugetul Asigurărilor Sociale, care au fost adoptate aproape în varianta propusă de Executiv, respectiv, cu reducerea cheltuielilor de personal în sectorul bugetar cu 700 de milioane de lei şi fără fonduri alocate pentru facilităţi acordate agenţilor economici privaţi, în vederea păstrării locurilor de muncă. În cazul din urmă, circa 150 de milioane de lei ar salva 200.000 de locuri de muncă. Chestiunea este rediscutată de ministrul Muncii cu premierul Boc, deşi fusese agreată, susţin sindicatele, încă de anul trecut.

Boc "atenţionează" miniştrii care au pronunţat cifre

Aseară, la postul de televiziune OTV, premierul Emil Boc i-a criticat (fără a-i nominaliza explicit) pe Sebastian Vlădescu, ministrul de Finanţe, şi pe Mihai Şeitan, ministrul Muncii, care au avansat cifre ale concedierilor din rândurile bugetarilor - 100.000 primul, 70-80.000 al doilea. "A fost un exerciţiu greşit de început de mandat al unor miniştri şi am atras atenţia că nu există nicio bază reală să fie pronunţate astfel de cifre. Mai întâi trebuie efectuată o analiză în Guvern, să se stabilească exact unde există surplus şi pe urmă să luăm decizii", a spus Boc.

Precizarea este în consonanţă cu cea făcută, pentru Gândul, de secretarul de stat din Ministerul Muncii, Valentin Mocanu: "Cifrele care au fost avansate sunt pur estimative. Sigur, acum, este doar faptul că se va face o analiză profundă pe fiecare sector de activitate. Se analizează structurile de personal şi serviciile pe care trebuie să le ofere. Făcându-se corespondenţa dintre acestea, se va putea stabili dacă aceleaşi servicii pot fi asigurate cu o schemă mai restrânsă, cu aceeaşi schemă sau chiar cu una mai mare de personal. Abia atunci vom avea nişte cifre şi se vor putea enunţa criteriile în baza cărora se vor face anumite restructurări. În orice caz, aceste criterii se regăsesc în Codul Muncii şi în contractele colective de muncă".

100.000 de disponibilizări… din pix

Încă din vara anului trecut, FMI a cerut României reduceri drastice de cheltuieli salariale în sectorul bugetar, care, transpuse în schemele de personal, au determinat Guvernul Boc I să creioneze un plan al concedierilor pe 5 ani. Conform acestui plan, în anul 2010 trebuiau concediaţi 150.000 de bugetari, iar până în 2015 ar fi urmat să rămână doar 1.068.000 de angajaţi în sectorul de stat, faţă de 1.394.000 în 2009.
Bogdan Hossu, preşedintele confederaţiei sindicale Cartel Alfa, a declarat, ieri, după discuţii la Ministerul Muncii, că, în 2009, existau 1.408.000 de posturi bugetate, dintre care ocupate erau 1.290.000. Cu alte cuvinte, erau cheltuieli de personal alocate pentru 100.000 de posturi bugetate neocupate.

Aceasta ar putea însemna că reducerea cheltuielilor de personal prin bugetul pe 2010 ar putea însemna o economie "din pix", făra ca vreun salariat de la stat să îşi piardă locul de muncă. Totuşi, Hossu susţine că disponibilizările vizează şi persoane, nu doar posturi, şi a dat exemplul de la Inspecţia Muncii, unde au fost disponibilizaţi angajaţi, deşi există în schemă posturi vacante bugetate.

Sectorul privat cere ajutor de la stat

180.000 de mii din angajaţii sectorului industrial privat şi alţi 20.000 care lucrează în întreprinderi cu capital mixt au locurile de muncă ameninţate în perioada imediat următoare. Guvernul nu a prevăzut în bugetul pe 2010 prelungirea facilităţilor de susţinere a şomajului tehnic acordate în 2009. În lipsa acestor facilităţi (scutire de la plata impozitului de salarii şi a contribuţiilor de asigurări sociale) şi pe fondul prelungirii crizei economice, ramuri economice precum construcţiile civile, metalurgia, chimia, petrochimia, construcţiile de maşini, industria pielăriei şi textilelor vor fi obligate să opereze reduceri drastice de personal, pentru a supravieţui.

"Dar din februarie, patronatele nu vor mai avea altă soluţie decât concedierile", anunţă Bogdan Hossu, care ameninţă cu proteste de stradă ale sindicaliştilor. De partea sa, Guvernul a adoptat tactica temporizării. Valentin Mocanu, secretar de stat în Ministerul Muncii, precizează, pentru Gândul, că se aşteaptă o evaluare de la Ministerul de Finanţe a impactului economic al susţinerii şomajului tehnic de către stat, după care se va discuta cu organizaţiile patronale. "Nu am spus că vom renunţa la facilităţi, dar mai avem nevoie de timp pentru evaluare".

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

28 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 omicron 19.01.2010 22:11

Nu se vor face cine stie ce economii. La stat, din 100 de lei cheltuieli salariale (adica salariu brut + viramente), se intorc la stat aproape 60 de lei, salariatul primind net putin peste 40 de lei. Daca este concediat, salariatul va primi ajutor de somaj. Asadar, desi reduce cu 700 milioane lei cheltuielile salariale, statul economiseste in realitate 15-20% din acesti bani..

 
#2 xx 19.01.2010 23:01

Schimba atitudinea! Lasa-i pe vanzatori sa te caute. Tu iti alegi cea mai buna oferta fara stres si fara bani. Intra pe WWW.SOLICITARI.RO si intr-un minut adauga anuntul!

 
#3 Vlad Tepes 19.01.2010 23:20

Cifrele suna bine, de parca totiziaristii si sindicalistii sunt matematicieni. Boc are dreptate cand spune ca il preocupa in primul rand sa creeze locuri de munca. Sa ne obisnuim odata pentru todeauna ca daca vrem moderrnizare trebuie sa acceptam calitatea nu cantitatea. De ce sa mentii un surplus de oameni care aduc mai multe cheltuieli si sa nu ii trimiti acolo unde e deficit de locuri de munca? Aplicand politicile cerute sunt convins ca se va ajunge si acolo. Dar pentru asta guvernul ardeleanului Boc tre lasat sa munceasca, ardeleneste. Incet dat sigur.
Pe de alta parte nu tre sa uitam ca politicile financiare ne sunt impuse de FMI.

 
#4 Andreea 19.01.2010 23:29

Asa face un politician de dreapta creeaza locuri de munca in primul rand chiar daca e criza , solutia nu e sa dam ajutoare sociale la toata * Romaniei.

 
#5 Maryyy 19.01.2010 23:56

Pana acum pomana era la mare inaltime ,acum Boc si FMI vor sa avem calitate ... mi se pare e logic si necesar sa fim si noi in randul lumii bune ...

 
#6 Maryyy 20.01.2010 00:27

Guvernul Boc a alocat investiţiilor 6,5% din PIB..e cel mai mare buget ... Daca vor fi disponibilizari,se va face din surplus ...

 
#7 PMS VICTORIE 20.01.2010 00:35

VEZI MISCAREASOCIALISTA.RO

 
#8 ioan 20.01.2010 06:54

totul este un sir de smecherii ale clasei mancatoare . aceasta clasa este formata din politiceni,functionari,ofiteri , magistrati. avocati,procurori,profesori,notari, comercianti,ziaristi,proprietari formati de stat , minoritari,actori ,cantareti,sportivi si alti chiulai sociali care traiesc pe baza de salar direct sau indirect dela stat,un stat care nuare bani si clasa mancatoare se imprumuta pentru asi justifica salariile. am uitat sa enumar printre cei mai smecheri pe bucuresteni si cei din orasele mari - craioveni,pitesteni ,timisoreni,clujeni ,ieseni ,etc clasa mancatoare de fapt ne duce cu vorba

 
#9 inconstantul 20.01.2010 07:04

Au dat din nou dovadă de amatorism, neseriozitate, inconştienţă. http://inconstanta.wordpress.com/

 
#10 Un sucarit ! 20.01.2010 09:47

Pai dl Boc a declarat ca il depaseste matematica de a VII-a. El, cadru didactic, nu stie ca in clasa a VII-a(de pe timpul lui) elevii isi consolidau cunostintele studiate ”in forta” in clasele anterioare. La matematica, se consolidau cunostintele de aritmatica, de algebra si de geometrie. Sigur se studiau si notiuni noi, dar acestea aveau ca scop dezvoltarea gandirii analitice, a legaturilor intra si inter disciplinare.Toate acestea erau folosite in clasa a VIII-a si mai ales la admiterea in liceu. Elevii de liceu trebuiau sa demonstreze niste competente, este adevarat, mai mult de reproducere si mai putin de aplicare. La matematica, cam 60 % din subiectul tezei era de fapt o aplicatie, 20% era reproducere si 20% era creatie.
Se pare ca la guvernare avem niste persoane la care matematica de clasa a IV-a le face feste.

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa