Boc le spune oficialilor francezi că „există şi o responsabilitate europeană pentru rezolvarea problemei romilor”

Postat la: 09.09.2010 19:17 Ultima actualizare: 09.09.2010 19:20

Boc le spune oficialilor francezi că „există şi o responsabilitate europeană pentru rezolvarea problemei romilor” Foto: Publimedia//Octav Ganea

Şeful Executivului a declarat, joi, la începutul unei întâlniri cu ministrul francez al Imigraţiei, Eric Besson, şi cu secretarul de stat pentru Afaceri Europene, Pierre Lellouche, că România nu se derobează de obligaţii, dar există şi o responsabilitate europeană pentru rezolvarea problemei romilor.

"Fără a ne deroba de obligaţiile pe care România le are faţă de proprii cetăţeni, considerăm că există şi o responsabilitate partajată, europeană, pentru rezolvarea problemei romilor", a spus Emil Boc, subliniind că relaţia Bucureştiilor cu Parisul este "una specială şi de anvergură deosebită, atât în plan economic, social, cât şi politic".
Potrivit Mediafax, Pierre Lellouche a declarat, joi, că Franţa va cere României să creeze un "plan naţional de urgenţă" pentru integrarea cetăţenilor de etnie romă pe teritoriul său.

"Franţa va solicita (asumarea de) angajamente privind cooperarea poliţienească şi judiciară, lupta împotriva traficului de persoane, integrarea romilor în România prin crearea unui plan naţional de urgenţă (pentru perioada) 2010-2013", a spus Lellouche, înainte de o serie de întrevederi prevăzute cu mai mulţi lideri români. Secretarul de start a mai spus acest plan de urgenţă va putea fi finanţat prin fonduri europene în valoare de un miliard de euro.

Parisul speră să obţină cu ocazia acestei deplasări un "angajament din partea României de integrare a romilor pe teritoriul său", inclusiv a celor repatriaţi din Franţa, a adăugat el. (M.T.)

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa